Mişcarea #MeToo în Grecia: Trei vedete de teatru și televiziune și-au pierdut locurile de muncă, sub acuzaţii de hărţuire şi abuzuri sexuale
Trei vedete de teatru şi televiziune din Grecia şi-au pierdut de curând locurile de muncă în urma unor acuzaţii de hărţuire şi abuzuri sexuale, care au devenit tot mai numeroase în această ţară în cadrul fenomenului mondial declanşat de mişcarea #MeToo, informează AFP, citată de Agerpres.
Giorgos Kimoulis, considerat unul dintre cei mai buni actori ai Greciei, a fost exclus din programul Festivalului din Atena şi Epidaur 2021, au anunţat luni reprezentanţii celui mai important festival artistic din această ţară, după un val de acuzaţii lansate de mai multe actriţe. Potrivit organizatorilor festivalului, „colege ale domnului Kimoulis au depus plângeri conform cărora au fost victime ale unor insulte”.
Tot luni, televiziunea de stat greacă, ERT, a anunţat că va concedia un actor, fără să îi dezvăluie numele. Însă jurnaliştii din mass-media elene l-au identificat şi au anunţat că ar fi vorba despre unul dintre cei mai apreciaţi actori din Grecia, Petros Filippidis.
Postul Mega TV a publicat săptămâna trecută o scrisoare expediată de trei actriţe pe adresa Sindicatului actorilor din Grecia, în care îl acuzau pe Petros Filippidis de comportament obscen.
Actorul a fost spitalizat pentru scurt timp săptămâna trecută, după ce a publicat o declaraţie prin intermediul avocatului său, în care a cerut companiilor mass-media să se abţină de la menţionarea numelui său în ştirile pe care le difuzează despre acest subiect. „Mă cunoaşteţi de 35 de ani. Vă rog, respectaţi-i pe soţia mea şi pe copilul meu, adevărul nu va ieşi la iveală într-un proces condus de televiziune”, a declarat artistul în acel comunicat.
Totodată, directorul artistic al Teatrului Naţional din Atena, Dimitris Lignadis, a demisionat duminică din această funcţie, citând „un climat toxic de zvonuri, insinuări şi scurgeri de informaţii”.
Toţi cei trei bărbaţi neagă acuzaţiile formulate împotriva lor.
Puţine dintre aceste plângeri vor putea să facă obiectul unor cercetări în instanţă, întrucât acuzaţiile fac referire la fapte vechi de câteva decenii şi care, din acest motiv, sunt cu siguranţă deja prescrise. Sindicatul actorilor greci a anunţat că a primit peste o mie de astfel de plângeri de la victime prezumtive, în ultimele zile.
La peste trei ani după apariţia mişcării #MeToo în Statele Unite, legea tăcerii a fost încălcată în Grecia de atleta Sofia Bekatorou, de două ori medaliată în concursul olimpic de iahting. Ea a dezvăluit în decembrie că atunci când era în vârstă de 21 de ani a fost victima unor „hărţuiri şi abuzuri sexuale” din partea unui membru al Federaţiei elene de iahting, în camera sa de hotel. Mărturia ei a încurajat alte sportive, studente, jurnaliste şi actriţe din Grecia să facă declaraţii publice similare.
Săptămâna trecută, partidul de stânga MeRA25 a suspendat adeziunea în rândul său a unuia dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai Greciei, după ce o cântăreaţă l-a acuzat că ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea, atunci când era minoră şi avea doar 14 ani.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii