G4Media.ro

Mișcarea Proud Boys, tot mai urmărită în ancheta pe tema incidentelor de…

sursa foto: Redux/ Yuki Iwamura

Mișcarea Proud Boys, tot mai urmărită în ancheta pe tema incidentelor de la Capitoliu? În ce măsură grupările de extremă dreaptă au planificat dinainte atacul?

Mai marii mișcării Proud Boys (Băieții mândri) sunt tot mai ținuți sub observație, având în vedere că agenții și procurorii din toată țara încearcă să afle cât de strâns s-au aflat în contact membrii acestei grupări naționaliste de extremă dreaptă în timpul tulburărilor de pe Colina Capitoliului, produse în aceasă lună, și în ce măsură acțiunile lor ar fi fost planificate anticipat, scrie The New York Times, citată de Rador.

Cel puțin șase membri ai organizației au fost puși sub acuzare în legătură cu acele tulburări, inclusiv Joseph Biggs, unul dintre principalii șefi ai organizației. Biggs, un veteran al Armatei SUA, s-a aflat în fruntea a cel puțin 100 de oameni, conducând un marș mânios care a pornit de la locul în care președintele Donald J. Trump și-a rostit discursul și s-a îndreptat mai apoi spre Capitoliu.

The Proud Boys, niște militanți care au un întreg trecut de ciocniri cu antifasciștii de stânga, s-au numărat de mai multă vreme printre cei mai vajnici și mai violenți susținători ai lui Trump, iar el le-a recompensat serviciile spunându-le în cadrul unor dezbateri prezidențiale „să fie pregătiți și să stea în alertă”.

Anchetatorii afirmă că, împreună cu milițiile de dreapta ale mișcării Oath Keepers (Apărătorii jurământului), The Proud Boys s-a numărat printre celee mai extremiste grupări cu o prezență numeroasă în atacarea Capitoliului.
Deși au lansat una dintre cele mai extinse anchete din istoria americană, anchetatorii trebuie să mai găsească încă probe clare care să dovedească faptul că a fost vorba despre o conspirație de anvergură în vederea atacării Capitoliului pe data de 6 ianuarie.

Și totuși, în ultimele zile, ei și-au concentrat atenția asupra a doi organizatori din Proud Boys de pe coasta de vest și au început să dea curs unor mandate de percheziție emise la adresa acestui grup, după cum afirmă un oficial din sectorul ordinii publice care a dorit să își păstreze anonimatul din cauză că nu a fost autorizat să discute despre anchetă.

Unul dintre organizatori, Ethan Nordean, din Auburn, Washington, a apărut alături de Biggs într-un mesaj video de pe YouTube chiar în ziua în care a avut loc mitingul organizat de Trump și poate fi văzut dând ordine printr-un corn unui grup din Proud Boys. Nordean, cunoscut, potrivit anchetatorilor, și sub numele de Rufio Panman, este pomenit în plângerea penală a lui Biggs, dar el personal nu a fost pus sub acuzare.

Cel de-al doilea organizator din cadrul Proud Boys, Eddie Block, din Madera, statul California, i-a filmat pe Biggs și pe Nordean în timpul evenimentelor din Washington, după cum reiese dintr-o fotografie aflată printre probele acuzatoare la adresa lui Biggs, iar cei doi apar într-un videoclip de o oră de pe YouTube, pe care el l-a transmis live la sfârșitul acestei săptămâni, iar Block a recunoscut acest lucru în fața celor 25 de agenți federali care i-au intrat în casă vineri, confiscând două celulare, un laptop, un IPad, un Xbox și un computer mai vechi.

Contactat marți, prin telefon, Block a refuzat să ofere alte comentarii despre mersul anchetei, iar Nordean nu a putut fi contactat pentru a da declarații.

FBI-ul a recunoscut că a deschis o anchetă la fel de serioasă și în privința mișcării Oath Keepers, un grup format în general din oameni ai serviciului de ordine publică și ai celui militar, și în privința grupului Three Percenters (Susținărorii celor 3% – organizație americano-canadiană antiguvernamentală, de extremă dreaptă, care susține dreptul la port-armă, n. red.), care s-a născut din aripa extremistă a mișcării generale vizând respectarea dreptului la port-armă.

Mai mulți membri ai ambelor organizații au fost puși deja sub acuzare pentru implicarea lor în atacul de la Capitoliu, printre ei numărându-se și trei inculpați la adresa cărora s-au formulat cele mai grave acuzații de până acum pe tema conspirației.

Anchetatorii pe tema atacului de la Capitoliu și-au îndreptat atenția și asupra ‚președintelui’ organizației Proud Boys, Enrique Tarrio. Tarrio, care locuiește în Miami, ar fi urmat să participe la marș, dar a fost evacuat din oraș de un judecător cu două zile înaintea evenimentelor.

Când a fost arestat pe data de 4 ianuarie în legătură cu incendierea unui panou al mișcării Black Lives Matter (Viața negrilor contează, n. red.), care a fost rupt de pe o biserică a negrilor – monument istoric pe parcursul unui șir de proteste violente semnalate luna trecută, poliția a descoperit că el avea asupra lui două încărcătoare de armă de mare capacitate, împodobite cu efigia unui pui – sigla mișcării Proud Boys.

În documentele atașate în dosarul lui Biggs, procurorii au mai constatat că Tarrio a fost cel care a început să-i încurajeze pe membrii Proud Boys să plece la Washington ca să participee la marșul sub lozinca ‘Opriți furtul’ de la sfârșitul lunii decembrie, când el a postat pe portalul Parler un mesaj în care anunță că membrii organizației „vor participa într-un număr-record”.

Într-un interviu acordat redacției The New York Times la o săptămână după asediu, Tarrio, care a preluat conducerea mișcării Proud Boys de la fondatorul acesteia, Gavin McInnes, a spus că atacul de la Capitoliu a fost o greșeală și că toți cei care au spart geamuri sau au participat la cele aproape 140 de atacuri asupra forțelor de poliție trebuie să fie puși sub acuzare.

El a încercat să minimalizeze rolul mișcării Proud Boys în atacuri – deși, printre cele 150 de persoane puse până acum sub acuzare, procurorii au formulat acuzații și la adresa lui Nicholas Ochs, liderul filialei din Hawaii a grupului, și împotriva lui Nicholas DeCarlo, un important personaj din lumea presei. Dominic Pezzola, un membru Proud Boys din Rochester, New York, s-a numărat printre primii protestatari care au pătruns în clădirea Capitoliului și este acuzat că a spart geamuri cu scutul din plastic al unui polițist.

„Este evident că ei nu ne-au ajutat cauza în niciun fel”, a spus Tarrio.

Deși anchetatorii își concentrează tot mai mult atenția asupra persoanelor care ar fi putut plănui dinainte atacul, orice probă în acest sens ar fi un factor important în cel de-al doilea proces de condamnare a lui Trump, programat luna viitoare.

Democrații din Camera Reprezentanților l-au acuzat pe fostul președinte de incitare la revoltă, ceea ce a dus la moartea a cinci oameni, inclusiv a unui ofițer al Poliției Capitoliului. Mai mulți acuzați au spus că s-au implicat în asediu în urma ordinelor lui Trump, dar dacă se dovedește că niște organizații, precum Proud Boys sau Oath Keepers, au complotat cu mai multe zile înainte în vederea atacului, asta ar scădea șansele celor care afirmă că numai Trump este vinovat.

Pe de altă parte, probele ar putea dovedi că orice atac plănuit anticipat a fost inspirat de săptămânile în care președintele a tot susținut că alegerile au fost fraudate.

Sursa: New York Times/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Din poza se vede ca gruparea e inclusiva si e contra „fat-shaming”, bravo lor

  2. Nici Trump n-a ajuns presedinte intamplator.

  3. pe toate imaginile cu acesti boys sunt doar niste giboni, nici-o persoana normala

  4. poza cu grasutul, si cu semnul mainii, si cu proud boys, aduce mai mult a organizatie de minoritate sexuala?

  5. Baietii astia mandrii sunt o adunatura de grasani, cu putina scoala si creier zero. La fel ca si agentii vamali si cei de la imigrari, ICE, care violeaza copiii imigrantilor. Niste neica nimeni cu arme si imbracaminte militara. Is curios cati dintre ei ar putea face fata unei lupte corp la corp cu unul ca Morosanu, sau chiar si cu pensionarul Iftimoaie.

    • morosanu/iftimoaie sunt sportivi de performanta, nu poti sa-i pui in cusca cu niste mancatori de junk food

    • @ Andrei, corect asa este. De aia mai bine s-ar cheama milogi boys, silly boys, sau baietii burtosi caraghiosi. Te apuca mila sau rasul de atata mandrie patriotism.