Mișcări pe scena politică înainte de alegeri: Cristian Terheș, europarlamentar ales pe lista AUR, anunță crearea unei noi forțe politice care va candida la alegerile parlamentare
Cristian Terheș, președintele Partidul Național Conservator Român (PNCR) ales europarlamentar pe listele AUR, a anunțat crearea unei noi forțe conservatoare care să candideze la alegerile parlamentare. Dacă noua forță politică va participa la scrutin, va fi un concurent pentru AUR și pentru partidul Dianei Șoșoacă pentru publicul suveranist, ultra-conservator.
Terheș a anunțat într-o conferință difuzată pe rețelele sociale că partidul său, Partidul Național Conservator Român (PNCR), va fuziona cu partidele Alternativa Dreaptă (AD) și Alianța Renașterea Națională (ARN). La conferință au participat președinții acestor partide – Adela Mîrza, preşedinte AD și Gheorghe Noane, președinte ARN.
”Am făcut o invitație forțelor conservatoare ca să creăm o forță care să acceadă în Parlamentul României. Urmează un congres de fuziune în câteva zile. Pe 1 Decembrie, România trebuie să aibă o forță conservatoare în Parlament. Fuziunea e doar un prim pas, fiind în discuții avansate cu alte partide și personalități”, a declarat Terheș în conferința citată.
“Această fuziune este un prim pas pentru a uni toate forțele creștin conservatoare de centru dreapta, scopul fiind consolidarea unei forțe conservatoare care să acceadă în Parlamentul României și să ofere o alternativă de guvernare care să asigure siguranță și stabilitate României și să producă prosperitate pentru toți românii”, a mai spus Terheș.
Reamintim că partidul lui Terheș, Partidul Național Conservator Român (PNCR), a făcut parte din Alianța AUR, alături de partidul lui George Simion și Partidul Republican, alianță care a avut liste comune la alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii