VIDEO Misiune contracronometru a pompierilor: un copil de 9 ani a fost scos dintr-o fântână de 19 metri adâncime / Copilul este conștient și cooperant
Update Ora 16.15: Copilul a fost scos din fântână. Este conștient și cooperant, potrivit salvatorilor.
Update Ora 16.10: Fântâna nu are apă.
Update Ora 15.48: În fântâna cu diametrul de 1,5 metri ar fi intrat și doi adulți. La această oră, pompierii acționează pentru extragerea celor 3 persoane – doi adulți și un minor -, toate fiind conștiente.
Știrea inițială: Pompierii intervin de urgență, luni după-amiază, în localitatea Mireasa din județul Constanța, unde un copil de 9 ani a căzut într-o fântână de 19 metri adâncime. Potrivit primelor informații, copilul comunică cu salvatorii.
„Misiune contracronometru a pompierilor constănțeni pentru salvarea unui copilul căzut într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 19 m, în localitatea Mireasa.
La fața locului au fost alocate 1 autospecială de stingere, 2 autospeciale de descarcerare și 2 ambulante SMURD. De asemenea, în sprijin, a fost trimis și 1 elicopter SMURD.
Din informațiile primite, copilul este conștient, iar salvatorii mențin permanent legătura cu acesta.
Misiunea este în dinamică”, a anunțat ISU Constanța.
Vom reveni
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu