Misterioasa creştere a concentraţiei de metan în atmosferă în 2020, când a încetinit activitatea economică din cauza pandemiei, a fost explicată în cele din urmă de cercetători

Oamenii de ştiinţă au explicat în cele din urmă misterioasa creştere a concentraţiei de gaz metan – un puternic gaz cu efect de seră – în atmosferă în 2020: creşterea s-a produs din cauza condiţiilor mai umede şi mai calde din unele regiuni dar şi, în mod ironic, a scăderii emisiilor unui gaz poluant, se arată în două studii publicate miercuri, relatează AFP.

Cercetătorii au fost surprinşi de o creştere bruscă a concentraţiei de metan în atmosferă în 2020, în pofida măsurilor de izolare impuse din cauza pandemiei de COVID-19.

Încetinirea activităţii economice a avut într-adevăr ca efect o scădere a emisiilor de metan legate de industria combustibililor fosili.

Într-un studiu publicat în revista Nature, condus de profesorul Shushi Peng de la Universitatea din Beijing, o echipă internaţională de oameni de ştiinţă a dezvălui cheia enigmei, care se explică prin două fenomene.

Primul factor este reprezentat de o prezenţă mai scăzută în 2020 a radicalului hidroxil, principalul responsabil pentru eliminarea metanului în atmosferă.

Aceşti radicali hidroxil, prezenţi în cantităţi minuscule şi cu o durată de viaţă sub o secundă, sunt „Pac-Man-ul atmosferei: de îndată ce detectează ceva, îl mănâncă şi dispar”, a explicat cercetătorul francez Philippe Ciais de la Comisariatul pentru Energie Atomică şi Energii Alternative, care a condus realizarea studiului la Laboratorul de Ştiinţe ale Climei şi Mediului.

Însă aceşti radicali hidroxil cu superputeri de curăţare sunt legaţi de emisiile de oxid de azo, un poluant rezultat în special din sectorul transporturilor, ale cărui emisii au scăzut în timpul izolării. Prin urmare, cercetătorii au identificat un paradox: atunci când poluarea scade, concentraţia de metan creşte.

Al doilea factor identificat este legat de o creştere a emisiilor naturale de metan din zonele umede. Microorganismele prezente în mlaştini sau turbării produc în mod natural acest gaz.

Aceste zone sunt „foarte sensibile la climă”, a declarat Marielle Saunois, de la Laboratorul de Ştiinţe ale Climei şi Mediului. „Microorganismele vor produce mai mult metan în climatele mai calde şi mai umede”.

În 2020, condiţiile mai umede şi mai calde la latitudinile nordice şi la tropice în emisfera nordică explică producţia mai mare de metan, estimează cercetătorii.

Lecţiile anului 2020 au, aşadar, un impact foarte important asupra climei: ele semnalează o posibilă „ambalare” a încălzirii climatice, care ar putea produce, la rândul său, emisii mai dăunătoare, alimentând un cerc vicios.

Studiul indică, de asemenea, efectul paradoxal al scăderii poluării. „Când reducem emisiile de oxid de azot cu aproximativ 20%, cantitatea de metan poate creştere de două ori mai repede şi asta ne-a surprins foarte mult”, a remarcat Philippe Ciais.

Prin urmare, programele de luptă împotriva emisiilor riscă să crească cantitatea de metan în viitor. „Aşadar, dacă vrem să îndeplinim obiectivele Acordului de la Paris, va trebui să acţionăm mai repede şi mai rapid pentru a reduce sursele de metan”, a mai spus el.

Metanul face obiectul unei atenţii deosebite în lupta împotriva schimbărilor climatice deoarece, chiar dacă are o durată de viaţă în atmosferă mult mai scurtă (aproximativ zece ani) decât cea a CO2, puterea sa de încălzire este mult mai mare. Acest gaz este responsabil pentru aproximativ o treime din încălzirea globală după revoluţia industrială.

Emisiile sale sunt legate în principal (60%) de activitatea umană, asupra căreia se poate aşadar acţiona: industria combustibililor fosili, agricultura, creşterea animalelor, deşeurile. Restul provine din zonele umede.