G4Media.ro

Misterul nesoluţionării dosarului în care omul de afaceri Ioan Niculae era acuzat…

sursa foto: Inquam Photo/ Octav Ganea

Misterul nesoluţionării dosarului în care omul de afaceri Ioan Niculae era acuzat că i-ar fi dat mită 3,5 milioane de euro fostei şefe DIICOT, Alina Bica, prin intermediul lui Liviu Dragnea

Dosarul în care omul de afaceri Ioan Niculae era acuzat că i-ar fi dat mită 3,5 milioane de euro fostei şefe DIICOT, Alina Bica, prin intermediul lui Liviu Dragnea, ca să închidă sau să tergiverseze dosarul Romgaz, a fost lăsat nesoluţionat de DNA şi, între timp, a fost declinat la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) din cadrul Parchetului general, fiind de competenţa acestui parchet să ancheteze magistraţi, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Situaţia este foarte tulbure întrucât în dosar s-a dat clasare de către DNA încă din iulie 2017, însă în ordonanţa procurorului de caz, Gheorghe Popovici, nu se face referire sub nicio formă la fapta respectivă. Prin urmare, DNA a apreciat că episodul Niculae-Dragnea-Bica nu a fost investigat şi a sesizat acest lucru SIIJ, singura care poate redeschide ancheta în acest moment, au explicat aceleaşi surse pentru G4Media.ro.

Istoria tulbure a acestui dosar:

Octombrie 2014: Potrivit unei ordonaţe de disjungere din dosarul ANRP, publicate de Robert Turcescu pe blogul personal, pe vremea când încă era jurnalist, DNA se sesizase din oficiu în legătură cu faptul că, în 2013, omul de afaceri din Teleorman, Ioan Niculae, i-ar fi dat mită 3,5 milioane de euro şefei DIICOT de atunci, Alina Bica, ca să închidă sau să tergiverseze până la intervenirea prescripţiei dosarul Romgaz (detalii aici).

În dosarul Romgaz, cu un prejudiciu de 60 de milioane de dolari, Ioan Niculae era investigat pentru că ar fi primit gaze ieftine din producţia internă în detrimentul populaţiei care ar fi primit gaze scumpe importate din Rusia.

Potrivit ordonanţei DNA, Niculaie i-ar fi dat banii Alinei Bica prin intermediul lui Liviu Dragnea, pe atunci vicepremier şi ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta, considerat un apropiat al Alinei Bica. În plus, Niculae şi Dragnea i-ar fi promis Alinei Bica că o ajută să ajungă procuror general al României.

Potrivit aceluiaşi document, Bica ar fi intervenit la nivelul procurorului de caz din dosarul Romgaz, Gheorghe Şpaiuc, care ar fi solicitat „date privind utilizatorul unui anumit număr telefonic pe care îl folosea Dragnea Nicolae Liviu”.

2014 – 2015: DNA a reuşit să o aresteze pe şefa DIICOT, Alina Bica, pentru alte infracţiuni de corupţie şi a trimis-o în judecată în două dosare denumite generic ANRP 1 şi 2.

Anul trecut, Bica a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare în ANRP 2, iar în ANRP 1 a fost achitată, însă sentinţa nu este definitivă.

Potrivit surselor G4Media.ro, restul faptelor privitoare la Alina Bica ar fi fost conexate de procurorul de caz de la DNA, Gheorghe Popovici, la dosarul mamă ANRP, nr. 680/P/2014. Popovici era chiar şeful Secţiei 1 din DNA de Combatere a corupţiei.

13 iulie 2017: procurorul de caz Gheorghe Popovici dă clasare în dosarul nr. 680/P/2014, potrivit unor surse judiciare.

„Este o clasare pe 6 puncte, la diferite sesizări, însă nu se face nicio referire la episodul Niculae-Dragnea-Bica. În mod normal, procurorul de caz trebuia să facă vorbire despre această presupusă faptă şi să arate de ce a dispus clasarea. Aceasta arată că nu s-a făcut o anchetă efectivă cu privire la acest episod şi că a rămas nesoluţionat”, au explicat pentru G4media.ro surse judiciare.

18 decembrie 2018: De altfel, procurorul de caz Gheorghe Popovici a comunicat Biroului de presă al DNA că dosarul „este în lucru”, potrivit unor surse judiciare. Aceasta după ce G4media.ro a întrebat DNA ce soluţie a dispus în dosarul Niculae-Dragnea-Bica.

februarie 2019: procurorul Gheorghe Popovici a fost revocat din DNA, la solicitarea actualului şef interimar, Nistor Călin, pentru mai multe nereguli descoperite în anchetele sale.

martie 2019: G4media.ro revine cu o solicitare de presă cu privire la soluţia din dosarul Niculae-Dragnea-Bica şi, de această dată, DNA răspunde următoarele:

„Persoanele la care faceți referire (Ioan Niculae, Alina Bica, Liviu Dragnea -n.r.) nu au avut calitate de suspect sau inculpat în legătură cu aspectele ce reies din conținutul înscrisului (ordonanţa publicată de turcescu.ro – n.r.), iar față de acele aspecte descrise nu s-a pronunțat vreo soluție de către procurorii DNA.

Menționăm că, în acest moment, nu s-a identificat vreo cauză în lucru referitoare la aceste aspecte”, a arătat DNA.

Surse judiciare au explicat G4media.ro că dosarul nr 680/P/2014 care a fost închis în iulie 2017 de procurorul Popovici şi care ar conţine şi episodul Niculae-Dragnea-Bica, lăsat neanchetat, nesoluţionat şi dat uitării, a fost preluat între timp de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) din cadrul Parchetului general, după modificarea legii care prevede că toate cazurile cu magistraţi sunt de competenţa acestei secţii.

Aceleaşi surse au explicat că, în martie, DNA a trimis o adresă SIIJ în care le-a explicat procurorilor de acolo că episodul Niculae-Dragnea-Bica nu a fost soluţionat în realitate, deşi este inclus în dosarul clasat în 2017.

1 aprilie 2019: Cu toate acestea, SIIJ a comunicat G4media.ro următoarele, ca o glumă bună, chiar pe 1 aprilie:

Pe rolul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție nu a fost identificată o cauză penală cu numele indicate de dumneavoastră”, se arată în răspunsul SIIJ la solicitarea G4media.ro.

Concluzie. Prin urmare, singura şansă ca episodul Niculae-Dragnea-Bica, neanchetat vreodată, lăsat nesoluţionat şi dat uitării, să fie investigat ar fi ca SIIJ să demareze o anchetă, au explicat aceleaşi surse judiciare pentru G4media.ro.

Ce spune fostul procuror DNA Gheorghe Popovici, acum anchetator la Parchetul din Tulcea.

„Nu pot să dau niciun fel de relaţii. Nu mai lucrez la DNA. Întrebaţi acolo”, a fost răspunsul procurorului Gheorghe Popovici, fiind chestionat telefonic în legătură cu misterul nesoluţionării episodului Niculae-Dragnea-Bica.

Foto: Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

    • Cusute cu ață albă! Nu vă întrebați de ce Dragnea a presat revocarea lui Kovesi? Credeți că nu știa și de procurorul Popovici? Ce are la dosarul respectiv? Să fim serioși!! Când a fost anchetată Bica? Kovesi a zburat, Popovici la fel….. Iar urma scapă turma! Cine ia luat locul lui Kovesi și lui Popovici s-au uitat în urmă ….. trebuie să tacă, altfel …….Robert Turcescu ar trebui să mai facă sesizarea , dacă există faptele și dovezile!! Procurorii și judecătorii de acuma, de acuma fac jocul lui Dragnea!!!

    • @rodik..nu inteleg nimic din comentariul tau cu iz conspirationist. Din articol rezulta clar ca cineva nu a vrut sa ancheteze niste fapte care s-au desprins dintr-un dosar mai mare.

  1. Nou exemplu ca Justitia in RO e principalul apărător al hoților si mafioților.

  2. Peste cativa ani se va turna o noua serie a serialului astazi la moda pe internet, cu narco- traficanti si politicieni corupti, prin relocalizare insa din Columbia si Maxic in Romania… Exista destule asemanari intre actuala clasa political aflata la guvernare in tara noastra si tarile cele mai corupte din America Latina… De unde probabil si apetitul unora de a merge in concedii in acea parte de lume… sau chiar a fugi de justitie pe undeva prin zona…

    • Spoiler alert: în ultimul episod, la sfârșit, România moare.

      (nu ea mea, am văzut-o pe un site de mișto-uri)

  3. Aici e clar: judecătorul frate vu infractorul.

  4. Atunci are din ce trai ca o regina oriunde s-ar afla……

  5. Procurori, judecatori, instituții. Suntem o națiune de tembeli. Incredibil! Mai putem argumenta cu ceva că în România există justiție? Justiția a mâncat-o lupul.

  6. Amok,poate ai dreptate! Dar la un moment dat sa înfundat cu ceva acest dosar! Procurorul de caz, știe ceva.La un moment dat dosarul”era în lucru” nu? Pe urmă”clasat” ? Nu ne rămâne decât să așteptăm să-l rezolve alții mai cu curaj….. Voi tinerii poate,eu nu știu! Oricum nu există pădure fără uscaturi ?

  7. ” Anul trecut , Alina Bica a fost condamnata definitiv la 4 ani de inchisoare in ANRP 2 …”
    Sigur ?
    Unii spun ca – pana acum – Alina Bica a fost condamnata definitiv doar in ” dosarul Tender – Rafo ” .
    Poate ca ar fi utila si o lectura la https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/procesul-fostei-sefe-a-diicot-alina-bica-va-fi-rejudecat-110027
    Iar pe https://www.newsweek.ro /justitie/cum-a-pierdut-dna-dosarul-mamut-al-despagubirilor-de-la-anrp se poate citi despre modul cu adevarat profesionist ( relevant ? exceptional ? ) in care DNA a facut dosarul ANRP , unde a fost acuzata – cu atata risipa de fantezie – si Alina Bica ( cei de la newsweek.ro dau ca sigura achitarea definitiva la recurs ) .
    Poate ca dv va referiti la condamnarea de 4 ani pe care a primit-o la CAB Horia Georgescu – in celalalt dosar ANRP ; cei de la newsweek.ro sustin ca si HG va fi achitat la recursul de la ICCJ , acuzatiile care i se aduc fiind la fel de fanteziste ca si acuzatiile aduse Alinei Bica .
    ” DNA a reusit sa o aresteze pe sefa DIICOT , Alina Bica , pentru alte infractiuni de coruptie …”
    Poate ca ar fi util sa precizati care sunt acele ” alte infractiuni de coruptie ” la care va referiti dv , deoarece – intre timp – Alina Bica a fost achitata definitiv in dosarul ” 17.500 euro spaga de la Horia Simu ” .
    Oricum , remarcabila formularea ” DNA a reusit ” …
    Emotionanta , de mare efect – mai ales in randul persoanelor sensibile …
    Indubitabil , aveti talent – si potential sa ajungeti departe …
    Io am retinut din textul dv ” prescriptie ” si ” 60 milioane ” ; m-a frapat coincidenta – fff tulburatoare – cu celebrul dosar ” Microsoft ” , trantit de o distinsa procuroare de la DNA , unde – ce ghinion !!!! – nu existau manageri ( sefi ) care sa supravegheze dosarele ( de top !!! ) din punct de vedere al termenului de prescriptie …
    Poate ca ar fi interesant de urmarit firul asta …
    Poate ca nu este doar o simpla coincidenta …

  8. Pentru ca niste iresponsabili nu-si fac datoria sau nu si-o fac la timp, sau de aceea au fost selectati in acele posturi, a ajuns tara asta sa fie capturata de un sistem mafiot, care-ti rade in nas si te scuipa in ochi. O tara de mafioti – asta este Romania noastra moderna. Mafia stapaneste Romania. Atat s-a reusit sa se realizeze in 30 de ani de democratie de fatada. Inainte de 1990, cand auzeam sau citeam despre mafia italiana, mi se parea ceva cu totul incredibil si inexplicabil pentru o tara dezvoltata si occidentala si credeam ca se exagereaza mai ales de catre comunisti. Eu nu puteam atunci sa compilez notiunea de mafie, dar sa-i mai accept corespondentul in realitate!
    Cred ca prin anii 2000-2005 a inceput sa se vorbeasca despre mafie in Romania prin stirile noastre interne si la fel mi se parea ceva ireal, cum mafie in Romania, cum sa pronunti cuvantul mafie la televizor?!
    Si de la imposibil, inacceptabil si exagerat sa ajung la perceptia ca mafia a devenit in Romania ceva atat de real, de frecvent, chiar cotidian si chiar banal, puteam sa jur pe ce-am mai sfant ca n-o sa traiesc. Este incredibil ce surprize iti ofera viata!

  9. totul pentru infractori, nimic pentru tara!