Misterul orașelor uitate din Sahara Nigeriană

După ore întregi de mers în deșertul Nigerului, apar ca niște miraje cetăți de sare și argilă așezate pe pinteni stâncoși, asediate de nisipuri. În spatele zidurilor crenelate se află alei sinuoase, turnuri de pază, galerii subterane, pasarele, grânare și fântâni, mărturie a geniului unor constructori uitați, scrie agenția AFP, citată de boursorama.com.

Generații de călători au visat la ruinele forturilor Djado, la peste 1.300 km de Niamey, în nord-estul Nigerului. Fără să le rezolve vreodată enigmele.

Cine a construit aceste „ksars”, sate fortificate construite din piatră de sare, ale căror rămășițe bântuie oazele din Kawar, o regiune deșertică izolată din nord-estul Nigerului? Când au fost construite? Și de ce au fost abandonate?

Nicio săpătură sau datare științifică nu a fost efectuată vreodată în zonă pentru a răspunde definitiv la aceste întrebări.

Cercetătorii și turiștii au abandonat această regiune tulbure, care se învecinează cu Libia și Ciad, în ultimii douăzeci de ani din cauza insecurității. Kawar, care a fost cândva un nod important pentru rutele caravanelor, este acum un coridor pentru traficul transsaharian de arme și droguri.

„Din 2002, nu au mai fost turiști străini. Când turismul mergea bine, era o oportunitate economică pentru comunitate”, deplânge Sidi Aba Laouel, primarul comunei Chirfa, care include siturile Djado.

Descoperirea zăcămintelor de aur din zonă în 2014 a dat un suflu nou comunei și a atras cetățeni din toată Africa de Vest, precum și o sumedenie de bandiți care își au ascunzătorile în munții din apropiere. Ruinele prezintă puțin interes pentru acești noi vizitatori.

Raiduri devastatoare

Primarul preferă să nu intre în istoria patrimoniului comunei. El face trimitere la fotocopii vechi îngropate în dulapul din biroul său: cele ale unei cărți scrise de Albert le Rouvreur, un soldat francez care a fost staționat la Chirfa în perioada colonială și care a încercat fără succes să dezlege misterul.

Sao, un popor animist care a trăit în regiune din cele mai vechi timpuri, au fost primii ocupanți cunoscuți ai Kawarului și este foarte posibil să fi fost responsabili pentru primele sale fortificații. Dar acoperișurile de palmier care au rămas ici și colo în ruinele din Djado par să indice construcții mai recente.

Între secolele XIII și XV, Kanouri s-au stabilit în zonă. Oazele lor au fost devastate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea de raidurile succesive ale nomazilor tuaregi, arabi și tubu. Aceștia din urmă s-au înrădăcinat în Djado și și-au stabilit acolo unul dintre bastioanele lor, până la sosirea militarilor francezi, care au cucerit definitiv zona în 1923.

În prezent, Kanouri și Toubou sunt amestecați, dar autoritățile tradiționale ale regiunii, „maï”, sunt încă descendenți ai marilor neamuri Kanouri. Aceștia sunt proprietarii obișnuiți ai ksars și păstrătorii tradiției orale, care ar putea oferi unele răspunsuri.

Kiari Kelaoui Abari Chegou, „maï” din Bilma și ksar-ul său în ruină, s-a lovit totuși de aceleași enigme ca și călătorii în trecere. „Nici măcar bunicii noștri nu știau. Nu ne-am păstrat arhivele”, regretă el.

Vestigii în pericol

Trei sute de kilometri mai la sud, o altă bijuterie a patrimoniului regiunii se odihnește într-o mare de dune.

Oaza Fachi este renumită pentru cetatea și orașul vechi, ale cărui ziduri sunt practic intacte. Unele dintre locurile simbolice ale orașului vechi sunt încă folosite pentru ceremonii tradiționale. Muezzinul este ultimul locuitor rămas în oraș.

Autoritatea tradițională din Fachi, Kiari Sidi Tchagam, estimează vechimea fortăreței sale la „cel puțin 200 de ani”. Multe ksars din alte țări sahariene au fost construite, de fapt, între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

„Potrivit informațiilor pe care le-am primit, a existat un arab care a venit din Turcia și el a fost cel care le-a dat oamenilor ideea de a construi această cetate”, ne asigură el.

La Dirkou, unde se găsesc ruinele unui alt oraș antic, Agi Marda Taher, fost deputat, este o autoritate în materie de istorie a patrimoniului local. Potrivit acestuia, turcii, care se stabiliseră în Libia vecină, au fost implicați în construcția mai multor ksars, inclusiv a celor din Djado.

Kanouri și-au construit apoi propriile fortificații la Dirkou, Bilma și Fachi, principalele oaze din regiune.

Un motiv de mândrie pentru urmașii lor, care sunt preocupați de conservarea acestor structuri fragile de sare amenințate de ploi. „Este cu adevărat imperativ ca aceasta să fie declarată patrimoniu mondial UNESCO. Este o parte din cultura noastră, o parte din istoria noastră”, spune Kiari Sidi Tchagam.

Din 2006, fortărețele din Djado au zăcut pe o listă provizorie în vederea unei posibile înscrieri în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Abandonate în liniștea deșertului, cetățile își apără în continuare moștenitorii împotriva uitării.