Mistica purificării: Despre religia politică legionară (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Starea de febricitare planetară duce la fenomene stranii. Între acestea, revenirea unor teme și simboluri din atât de tulburele trecut interbelic. Nu atât de demult, un intelectual aflat în căutarea „României Profunde” propunea „liturgizarea României”. În aceeași zonă opera și Ovidiu Hurduzeu, cofondator, împreună cu seculegionarul Călin Georgescu, al Asociației „Pământ Strămoșesc”.

Asociația și-a pus numele după revista omonimă lansată în 1927 de extremiștii lui Zelea Codreanu. Despre acesta din urmă, Claudiu Richard Târziu a declarat deunăzi că a fost un „personaj tragic”. Un fel de Richard shakespearean. Logicii i se contrapune „ethosul jertfelnic”.

Mișcarea Legionară a privit omorul ca pe o armă politică. L-a aureolat. Nu era un partid în sensul real al cuvântului, ci o sectă întemeiată pe idolatrizarea insului „predestinat”, Omul Providențial. A fost o religie politică și un fundamentalism religios. Paradele legionare erau de fapt procesiuni. Legionarul era dedicat trup și suflet Cauzei. Se confunda cu ea. Era, precum la polul opus bolșevicii, un revoluționar de profesie. O singură datorie, o singură misiune, o singură idee.

Legionarismul a fost un neceaevism de extremă dreaptă (S.G. Neceav a fost un anarhist și conspirator rus – n.red.). Același abandon al rațiunii. Fascismul e monoton, monocord și monoman. Petre Pandrea ne-a lăsat pagini elocvente despre Codreanu. Fuseseră elevi la școala de ofițeri de la Mănăstirea Dealu. Era, spre a dezvolta o formulare a lui Cioran, o combinație de haiduc și hatman.

Legionarismul a fost un răspuns violent la ceea ce era perceput drept corupția incurabilă a clasei politice românești. Scopul era purificarea națională. Militantul fanatic era Omul Nou Legionar. Democrația liberală era inamicul statului organic exaltat de Codreanu și de „intelectualii organici” ai Legiunii, în primul rând Nae Ionescu, Traian Brăileanu, Traian Herseni.

Evreii erau esențializați și stigmatizați drept ontologic alogeni. Legiunea nu credea în asimilaționism. Eliminarea evreilor devenea în această cosmologie mistică o condiție de supraviețuire a „românismului”. Lichidarea adversarilor politici era privită drept ritual purificator. Binele era ceea ce servea Legiunii.

Căpitanul cerea o disciplină desăvârșită. Îl servea o carismă reală. Una vizuală, imagologică. Nu era un orator. Vorbea sacadat. Dar emana forță, pasiune, ardoare. Carisma nu este transmisibilă, niciun locotenent nu putea deveni un Căpitan în sensul de Suprem Inițiator. Legiunea s-a născut din convulsiile anilor 20 și a devenit mișcare de masă în anii 30. Reluarea fixațiilor legionare în secolul 21 este de fapt o pseudomorfoză, o falsă resurecție simbolică, un truc epigonic.

* Pseudomorfoză = Transformare fizică sau chimică a unui mineral, cu păstrarea formei exterioare inițiale a cristalelor.

Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți și studii despre revoluții, ideologii și utopii, între care „Diavolul în istorie. Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului 20”.