Mistreţii au invadat dealurile din Oradea şi fac ravagii prin grădinile şi curţile localnicilor / Vânătorii dau vina pe proprietarii din zonă / ”Aici au fost livezi şi reprezentau teritoriul mistreţilor”
Mistreţii au ajuns să intre în grădinile proprietarilor de pe mai multe străzi din Oradea, iar autoritățile locale aruncă vina de la una la alta, relatează Bihoreanul.
Primăria Oradea a delegat o asociaţie de vânătoare să se ocupe de problemă, iar aceștia aruncă vina pe proprietarii de terenuri, care le-au abandonat în nelucrare. La rândul lor au cerut municipalităţii ca, prin Poliţia Locală, să-i amendeze pe proprietarii din zonă.
„Toate terenurile dintre străzile acestea – Adevărului, Sofiei, Piatra Craiului etc – au fost livezi şi reprezentau teritoriul mistreţilor. Primăria Oradea a introdus o mare parte în intravilan, au fost retrocedate, unii şi-au construit case, alţii, însă, n-au făcut nimic şi nici nu îşi curăţă terenul”, susține Cristian Tuduce, preşedintele Asociaţiei Forest Hunt.
Proprietarii care nu se conformează riscă amenzi. Doar în acest an, începând din luna martie, Poliţia Locală Oradea a identificat 230 de terenuri neglijate, pentru care au aplicat 158 de sancţiuni, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 56.000 lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank