Mitingul sindicaliștilor de la Alro Slatina va fi reluat joi, în fața Prefecturii Olt / Compania a anunțat că e nevoită să reducă producția, din pricina costurilor la energie
Sindicaliştii de la Alro Slatina continuă protestele începute la finalul anului trecut şi organizează joi un miting în faţa Prefecturii Olt, solicitând reglementarea problemelor de pe piaţa energiei, după ce întâlnirea de acum două zile dintre liderul Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu, şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a avut rezultatul dorit de reprezentantul angajaţilor.
„Vom continua protestele şi demersurile noastre pentru a salva situaţia şi industria românească. Am avut o întâlnire cu domnul ministru al Energiei, Virgil Popescu, în data de 3 ianuarie, a participat şi directorul general al Alro, domnul Dobra. Ministrul a vrut să-i spun problemele. M-a ascultat, însă în privinţa rezolvării situaţiei, ne-a transmis că nu are cadru legislativ pentru a face acest lucru şi nu ne poate ajuta. Problemele noastre sunt de fapt ale industriei româneşti şi vom face tot ce putem pentru a o salva”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul sindical Constantin Popescu.
Demersurile sindicatelor de la Alro Slatina sunt susţinute şi de sindicalişti de pe alte platforme industriale din ţară, printre acestea fiind şi Siderurgistul AMG din cadrul SC Liberty Galaţi, afiliat la CNS Cartel Alfa.
Într-un mesaj adresat Sindicatului Aluministul, Sindicatul Siderurgistul AMG îşi exprimă „îngrijorarea faţă de evoluţia evenimentelor de reducere a producţiei şi închiderea de activităţi” preconizate să aibă loc la Alro Slatina, în urma creşterii tarifelor la energie şi gaze.
„Totodată, ne exprimăm solidaritatea pentru colegii noştri de la Sindicatul Liber Aluministul Slatina şi sprijinim demersul lor în ceea ce priveşte continuitatea activităţii cu scopul păstrării locurilor de muncă şi a tuturor drepturilor angajaţilor SC Alro Slatina. Vom fi alături de colegii noştri în cazul folosirii mijloacelor de luptă sindicală legale, pentru obţinerea revendicărilor”, se mai arată în mesajul sindicaliştilor de la combinatul siderurgic din Galaţi.
La finalul anului 2021, Alro Slatina a anunţat că, din cauza situaţiei de pe pieţele de energie şi gaze, va reduce producţia de aluminiu primar de la cinci hale de electroliză la două hale.
După anunţul companiei, sindicatele de la Alro, dar şi de la alte companii de pe platforma industrială Slatina au organizat un miting, în ziua de 30 decembrie, cerând Guvernului şi Parlamentului reglementarea situaţiei de pe pieţele de energie.
Sindicaliştii au reclamat existenţa unei „mafii a energiei” ce va distruge „ireversibil” industria din România.
„Mafia creată în jurul resurselor de energie electrică şi gaze nu îşi încetează acţiunile de speculă, distrugând în acest mod ireversibil industria din România. Vă comunicăm faptul că în aceeaşi situaţie dezastruoasă nu ne aflăm numai noi, ci se află toată industria din România, intrată într-o comă profundă în care se zbate fără scăpare din ghearele speculanţilor de energie electrică şi gaze. Sute de mii de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă din cauza a cel mult 50 de ‘şmecheri’ care se cred stăpânii energiei electrice şi ai gazului românesc”, se menţionează într-un comunicat al sindicatelor, conform Agerpres.
sursa foto: Facebook/ Dragu Gheorghe
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank