G4Media.ro

Mitropolitul Teofan al Moldovei a premiat mai mulți voluntari care au ajutat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Mitropolitul Teofan al Moldovei a premiat mai mulți voluntari care au ajutat refugiații ucraineni fugiți din calea invaziei ruse

Mitropolitul Teofan al Moldovei a premiat vineri mai multe persoane care s-au implicat anul acesta în sprijinirea refugiaţilor ucraineni, transmite Agerpres. Ceremonia a avut loc la finalul slujbei liturgice oficiate de hramul Sf. Cuvioase Parascheva.

Fiecare dintre cei premiaţi de mitropolitul Teofan a primit în dar câte o Biblie, o diplomă de recunoştinţă şi distincţia „Crucea Sfântul Iosif cel Milostiv”.

Unul dintre aceştia este preotul Marcel Bobârcă de la Parohia Sculeni. Împreună cu elevii de la şcoala unde predă soţia sa au scris mesaje şi au desenat pentru copiii refugiaţi.

„Aceste desene şi mesaje, scrise în limba română, engleză şi ucraineană, au împodobit pereţii punctului de primire refugiaţi, aducând zâmbete şi descreţind frunţile celor întristaţi. Motivaţia părintelui de a sta în vamă a fost durerea celor pe care-i vedea fugind din calea războiului cu o maşină în care au pus doar ce au apucat… O amintire pe care părintele declară că nu o va putea uita este legată de o familie din ţinutul ucrainean Herson. Atunci când a primit o cartelă telefonică, băieţelul în vârstă de 5 ani al acelei familii a luat-o din mâna mamei şi a ascuns-o sub hăinuţa lui „ca să nu le-o ia cei cu războiul” „, a spus IPS Teofan, mitropolitul Moldovei, citat de Agerpres.

A doua persoană invitată pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie a fost părintele Costel Rumega, preot la Parohia „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi Prut.

„În clipele cele mai grele, întreaga familie a venit în sprijinul refugiaţilor din vamă. Motivaţia părintelui şi a familiei sale vine din preocuparea pe care o are faţă de cei năpăstuiţi. Trebuie menţionat că Parohia Rădăuţi Prut a fost inundată de mai multe ori, dar cel mai greu moment în zonă s-a înregistrat în 2008 când au fost distruse complet de ape 120 de case, iar alte 20 au fost avariate. Credincioşii fără adăpost au fost atunci ajutaţi prin implicarea deosebită a părintelui. Anul acesta, în vamă, părintele Costel a trecut prin stări sufleteşti de nedescris: a văzut oameni bolnavi de cancer, persoane cu deficienţe fizice, maşini ciuruite de gloanţe, bunici şi femei cu copii care au plâns împreună, trăind alături de ei momente de grea încercare, ajutându-i pe fiecare în parte”, a spus mitropolitul Teofan.

De asemenea, a fost invitat pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie şi părintele Mihai Haraga, preot în Ştefăneşti-Târg, Protopopiatul Săveni.

„Împreună cu soţia sa, o angajată la Poliţia de Frontieră din Vama Stânca, au contribuit foarte mult la buna gestionare a crizei refugiaţilor din Ucraina: traducea, oferea hrană, caza şi forma grupuri pentru transport în alte locaţii. În ajutorarea refugiaţilor, crezul părintelui a fost acesta: „Nu putem noi, oameni simpli, să luptăm cu tot răul din lume. Dar putem, acolo unde am fost lăsaţi de Dumnezeu, să întindem mâinile pentru a ajuta. Şi, dacă toţi vom face asta, întreaga lume va fi un lanţ de mâini care ajută, un lanţ de bunătate şi iubire.” O mărturie a unei familii refugiate care l-a impresionat pe părintele Mihai a fost aceasta: „Voi nu o să ne mai ţineţi minte pentru că ajutaţi zilnic zeci de refugiaţi, dar noi nu o să vă uităm niciodată” „, a spus Mitropolitul Teofan.

Pe scenă a urcat şi părintele Oleg Petrov, preot din anul 1996. În prezent slujeşte într-o suburbie a oraşului Odesa. Faptul că în regiunea şi oraşul Odesa sunt mai mult de 300.000 de cetăţeni români care nu pot fi lăsaţi reprezintă motivaţia de suflet a părintelui. În toată această perioadă, a ajutat 16.000 de refugiaţi pentru a fi relocaţi în diverse oraşe din ţara noastră. La parohia sfinţiei sale se aduc alimente şi se găteşte atât pentru români, cât şi pentru ucrainieni, precum şi pentru soldaţi. În această perioadă a „colecţionat” în memoria sa „un milion de poze despre care aş putea scrie foarte multe cărţi”. Dintre toate acestea, nu va uita niciodată imaginea grupului de copii refugiaţi răniţi care au fost şi sunt încă trataţi la Sighişoara.

O altă invitată a IPS Teofan pe scena amenajată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi a fost Valentina Haidău din Iaşi. Deşi pensionară, este o persoană extrem de activă şi dedicată celor aflaţi în suferinţă.

„Pentru a veni în sprijinul ucrainenilor, a stat la un moment dat în vamă timp de 80 de ore neîntrerupt. Era perioada în care se stătea în vamă şi ziua şi noaptea. Când s-a trecut pe program dimineaţă-seară, a asigurat deseori zilnic prezenţa şi câte o săptămână. Atunci când un voluntar a avut o problemă, a preferat să renunţe de fiecare dată la confortul ei. A fost impresionată de mamele refugiate care, în frigul din vamă, se chinuiau, pe mese improvizate sau pe capotele maşinilor, să schimbe sau să îşi hrănească copilaşii”, a spus ÎPS Teofan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ninjalaii sunt fantastici, aduna averi dar nu ajuta in schimb premiaza…
    Dar ce premiu, o biblie si o diploma!
    Nu uitati sa donati bisericii ca ei sunt amarati, benzina e scumpa, jipul mare, consuma mult!

  2. Ultimul lucru pe care o face orice biserica e sa-si recunoasca greselile si sa faca donatii.La a da din gura nu costa iar diplomele se dau cu carul ca cerneala este.