Mituri despre Cernobîl. Se împlinesc 35 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl. Deși evenimentele petrecute în Ucraina pe 26 aprilie 1986 nu mai sunt de multă vreme un secret, Cernobîlul continuă să rămână învăluit în mituri

”Miezul nopții la Cernobîl. Povestea secretă a celui mai mare dezastru nuclear din toate timpurile” ori ”…cea mai mare catastrofă nucleară din istoria omenirii”. Titluri și descrieri precum acestea sunt utilizate în mod recurent, fiind rar spre deloc puse sub semnul întrebării.

Este Cernobîlul cea mai mare catastrofă nucleară din istoria omenirii?

Afirmația potrivit căreia la Cernobîl a avut loc ”cel mai mare dezastru nuclear din toate timpurile”, implică existența unei clasificări pentru dezastre nucleare. Or, acest lucru duce la apariția unor regretabile confuzii.

Elaborată de experți de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Agenția pentru Energie Nucleară a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD / NEA) în 1990, Scala Internațională de Evaluare a Evenimentelor Nucleare (International Nuclear and Radiological Event Scale – INES) este utilizată pentru a clasifica incidentele și accidentele din instalațiile nucleare. Există șapte niveluri de clasificare.

Până în prezent, atât accidentul reactorului de la Cernobîl, cât și dezastrul nuclear de la Fukushima au fost clasificate drept ”accident catastrofal” (Major accident), fiind soldate cu scurgerea unor cantități mari de radioactivitate cu efecte grave asupra oamenilor și mediului înconjurător. Potrivit INES, nu există comparații între treptele de clasificare a accidentelor nucleare.

Dacă prin ”dezastru nuclear” înțelegem nu numai accidentele din instalațiile nucleare, ci și toate emisiile radioactive provocate de om, s-ar putea spune că în istoria omenirii au existat evenimente care poate au pricinuit mai multă contaminare nucleară decât dezastrul de la Cernobîl, atrage atenția cercetătoarea americană Kate Brown. „Să ne gândim la producția de plutoniu. Într-o zi normală de activitate, uzinele americane și sovietice care produceau plutoniu pentru bomba atomică au eliberat fiecare cel puțin 350 de milioane de curie (unitate de măsură pentru radioactivitate, n.r) în mediul înconjurător. Iar asta nu a fost un accident”, explică Brown, profesoară de știință, tehnologie și societate la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, într-un interviu acordat DW.

”Să analizăm consecințele detonării bombelor atomice în epoca testelor nucleare supraterane în mai multe regiuni din întreaga lume. Să ne concentrăm apoi doar asupra unui izotop, un iod radioactiv. Acesta este foarte nociv pentru sănătatea umană pentru că se acumulează în tiroida umană și cauzează cancer. Cernobîl a eliberat aproximativ 45 de milioane de curie de iod radioactiv. Pe de altă parte, în numai doi ani de teste, în perioada 1961-1962, sovieticii și americanii au eliberat 20 de miliarde de curie de iod radioactiv, față de cele 45 de milioane de la Cernobîl. Iar acest lucru nu s-a întâmplat accidental sau ca urmare a unei erori umane”, subliniază experta.

Există mutanți în zona de excludere din Cernobîl?

Aceasta este una dintre primele întrebări pe care vizitatorii regiunii Cernobîl o adresează ghizilor. Întreținută de industria cinematografică și de jocurile pe calculator, imaginea cu mutanți mergând pe străzile năpăstuitului oraș ucrainean persistă.

Denys Vișnevski, biolog la Rezervația Biosferei Cernobîl, care de două decenii observă cu atenție natura în zona dezastrului petrecut în 1986, spune că nu a întâlnit niciodată lupi cu două capete, rozătoare cu cinci picioare ori muște gigantice.

Cu un anumit grad de probabilitate, influența radiațiilor ionizante poate provoca o oarecare restructurare în organism, dar de cele mai multe ori acestea pur și simplu reduc viabilitatea organismului, explică cercetătorul într-un interviu acordat DW.

Puii multor rozătoare, spune acesta, ar muri în timpul dezvoltării embrionare. Erorile din genom sau tulburările acestuia duc la imposibilitatea funcționării organismului. De asemenea, animalele născute cu anumite dizabilități nu ar putea supraviețui mult în sălbăticie, spune Vișnevski.

Biologul și colegii săi au examinat mii de animale din zona de excludere în ultimele decenii, dar nu au găsit nicio modificare morfologică neobișnuită. ”De ce? Pentru că avem întotdeauna de-a face cu animalele care au supraviețuit, câștigând această luptă pentru supraviețuire. Este dificil să le compari cu animale care sunt iradiate în mod specific în laborator și analizate de oamenii de știință.”

S-a recuperat natura după catastrofa de la Cernobîl?

Albumele de fotografii și reportajele cu titluri precum ”Viața înflorește în zona de excludere a Cernobîlului” sau ”Cernobîl, paradis natural?” lasă impresia că natura și-ar fi revenit în regiune după dezastrul nuclear. ”Nu este adevărat”, spune Kate Brown, care cercetează evenimentele de la Cernobîl de circa 25 de ani.

”Este o idee foarte seducătoare că oamenii au contaminat natura și tot ce trebuie să facă este să se retragă, pentru ca natura să se corecteze singură”, spune aceasta.
În realitate, potrivit biologilor, există mai puține specii de insecte, păsări și mamifere în zona de excludere. Deși, potrivit unor rapoarte oficiale, anumite specii de păsări și insecte pe cale de dispariție apar acum în zona de excludere, aceasta nu este o dovadă a ”sănătății” mediului la Cernobil.

Observațiile pe termen lung ale populațiilor de animale sălbatice, precum și a animalelor experimentale din zonele puternic contaminate, arată o creștere semnificativă a mortalității, o incidență crescută a defectelor tumorale și imune, speranță de viață redusă, îmbătrânire timpurie, modificări ale sângelui și ale sistemului circulator, malformații și alți factori care afectează sănătatea animalelor.

Oamenii de știință explică diversitatea existentă în primul rând cu migrația speciilor. Biologul Denys Vișnevski vorbește de pildă despre condițiile unice de care au parte animalele în regiune: ”Zona de excludere a Cernobîlului se întinde pe 2.600 de kilometri pătrați. La încă 2.000 de kilometri pătrați spre nord se extinde zona de excludere a Belarusului. De asemenea, există zone cu o densitate a populației foarte scăzută la est și vest. Prin urmare avem în Europa de Est o posibilitate importantă de conservare a faunei forestiere locale. Aici trăiesc, nederanjați de oameni, râsul, urșii, lupii – prădători mari care au nevoie de mult spațiu.

Însă zona de excludere rămâne contaminată radioactiv chiar și la 35 de ani de la dezastrul nuclear. O treime din suprafața acesteia este contaminată cu elemente transuranice de lungă durată, a căror perioadă de înjumătățire este de peste 24.000 de ani.

Poate fi vizitat în siguranță Cernobîlul?

Încă de acum câțiva ani, zona de excludere din jurul Cernobîlului a devenit un magnet pentru curioșii din întreaga lume. Succesul serialului ”Cernobîl” produs de HBO a sporit numărul de vizitatori la 124.000 în 2019, de două ori mai mulți decât în anul precedent.
Agenția de stat pentru administrarea zonei de excludere înființează acum peste zece rute terestre, marine și aeriene pentru a permite vizitarea obiectivelor turistice.

În timpul vizitei se aplică cerințe stricte de siguranță: oamenii trebuie să poarte îmbrăcăminte care să acopere corpul cât mai mult posibil, să nu mănânce sau să bea afară și să respecte cu strictețe rutele oficiale. Doza de radiație posibilă într-o zi de vizită este stabilită la 0,1 milisievert. (Sievert este o unitate de măsură derivată a sistemului SI, folosită în măsurarea diferitelor doze echivalente de radiații absorbite).

Când participi la un tur autorizat oficial și respecți regulile menționate, o vizită în zona de excludere din Cernobîl este inofensivă pentru sănătate, spune Sven Dokter, purtătorul de cuvânt al Societății pentru Siguranța Instalațiilor și Reactoarelor (GRS), într-un interviu acordat DW: ”Suntem departe de atingerea cantităților de radiații care să ne pună în pericol sănătatea. Pentru orientare ar trebui să știm că, în medie, o persoană din Germania se expune la o doză de radiații de puțin peste 4 milisieverți pe an. Jumătate din aceasta provine de la radiaţii naturale, la care suntem întotdeauna expuși, iar cealaltă în principal de la aplicații medicale și călătoriile cu avionul.”

Potrivit Oficiului Federal pentru Protecția împotriva Radiațiilor, la o doză de până la 0,1 milisievert te poți expune în timpul unui zbor de la München în Japonia (radiații cosmice). În cazul multor aplicații medicale, doza de radiații este chiar mai mare, spune Dokter. De pildă, doza tipică efectivă este de 0,3-0,7 milisievert pentru o radiografie pelviană și de 4-7 milisievert pentru o tomografie computerizată a toracelui.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) apreciază că o vizită la Cernobîl este posibilă în condiții de siguranță: ”Cu siguranță zona Cernobîlului poate fi vizitată, inclusiv zona de excludere. Deși unii dintre izotopii radioactivi eliberați în atmosferă sunt încă prezenți (cum ar fi stronțiul-90 și cesiu-137), aceștia sunt la niveluri de expunere tolerabile pentru perioade limitate de timp”.

Este Cernobîlul încă pustiu?

Oficial, orașul Prîpeat (denumit în general oraș fantomă), care a fost construit cândva pentru angajații centralei nucleare, precum și orașul vecin Cernobîl, sunt nelocuite. Însă acestea nu au fost niciodată complet pustii după accidentul de reactor din 1986.

De atunci, câteva mii de oameni au fost angajați în ambele orașe. Cei mai mulți dintre aceștia sunt bărbați care lucrează în schimburi de două săptămâni și asigură funcționarea infrastructurii critice în cele două orașe, nu în ultimul rând pentru că blocurile reactor 1-3, menținute în blocul de reactoare 4 după dezastru, au continuat să funcționeze până în 1991, 1996 și 2000.

O unitate specială a Ministerului de Interne patrulează zona și controlează accesul în zona de excludere. La Cernobîl există magazine alimentare și chiar cel puțin două hoteluri, dar acestea sunt destinate în primul rând călătorilor care vin aici în scop de afaceri.

Întrebat de DW câte persoane locuiesc în Cernobîl, purtătorul de cuvânt al Agenției de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere a oferit un răspuns cert: ”Nimeni”. În pofida reglementărilor încă în vigoare, estimările indică faptul că aproximativ 180 de persoane încă mai locuiau în întreaga zonă de excludere în 2016.

Însă dat fiind că este vorba mai ales de persoane în vârstă, ele sunt din ce în ce mai puține. Deși acești auto-coloniști sunt doar tolerați, ei primesc sprijin din partea statului în viața de zi cu zi. Poștașii le livrează pensia o dată pe lună, iar un magazin mobil îi aprovizionează cu produse alimentare o dată la două-trei luni.

Sursa: Deutsche Welle