Ministrul Finanțelor susține că majorarea veniturilor la bugetul de stat e ”o problemă de securitate economică națională” / Nimic despre stoparea risipei din banii publici
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat miercuri că o problemă de securitate economică, la nivel naţional, este consolidarea bugetară prin creşterea veniturilor fiscale, potrivit News.ro. Majorarea veniturilor la buget se poate face fie prin creșteri de taxe și impozite, fie prin extinderea acestora la categorii mai largi, fie prin eliminarea excepțiilor.
De notat că Boloș nu a spus nimic despre optimizarea cheltuielilor de la buget și stoparea risipei bugetare.
Boloș a făcut declarațiile după o discuţie cu reprezentanţi ai Consiliului Fiscal din România și a spus că orice decizie ce va fi luată va trebui să respecte echitatea fiscală, progresul şi respectul faţă de banii contribuabililor.
”Echitate fiscală. Progres. Respect faţă de banii românilor. Am stabilit cu reprezentanţii Consiliul Fiscal Romania că acestea sunt criteriile pe care orice decizie pe care o luăm trebuie să le respecte. Le mulţumesc pentru o întâlnire care s-a dovedit o oportunitate importantă de a analiza peisajul fiscal, în care am primit recomandări valoroase pentru menţinerea disciplinei şi pentru aderarea la practici bugetare sustenabile”, a scris Boloș pe o rețea socială.
El a făcut o comparație cu situația din UE, susținând că veniturile fiscale ale UE ar fi crescut cu 2,2 la sută din PIB, în timp ce în România creşterea a fost doar de 0,3 la sută, în ultimii 10 ani.
”Consolidarea bugetară prin creşterea veniturilor fiscale este, dincolo de orice, o problemă de securitate economică naţională şi de solidaritate naţională. Tocmai de aceea, oobiectivul este să ne asigurăm că progresul economic aduce beneficii tuturor segmentelor societăţii, fără a lăsa pe nimeni în urmă. Pentru că până atunci, suntem statul a doua cea mai scăzută pondere a veniturilor bugetare în PIB. Pe cifre, nu putem trece cu vederea că în ultimul deceniu veniturile fiscale din UE au înregistrat un avans de 2,2% din PIB, în România creşterea a fost de 0,3%”, a mai scris Boloş.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.