Miza de 31 de miliarde de euro: la Alba Iulia are loc semnarea acordului de parteneriat între România și Comisia Europeană. Premierul Nicolae Ciucă a primit-o la Sala Unirii pe Elisa Ferreira, comisar european pentru Coeziune și Reforme
Sala Unirii din Alba Iulia găzduiește miercuri semnarea acordului de parteneriat între România și Comisia Europeană pentru perioada 2021-2027, practic ”contractul” prin care România va avea acces la 31 de miliarde de euro din fondurile europene pentru reducerea decalajelor față de UE (așa-numita politică europeană de coeziune”).
Documentul oficial este semnat de Elisa Ferreira, comisar european pentru Coeziune și Reforme, și de Marcel Ioan Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în prezența premierului Nicolae Ciucă și a altor invitați.
În baza acestui acord, România va beneficia, în perioada 2021-2027, de resurse financiare pentru dezvoltare durabilă, alocate de la nivel european și național, în valoare totală de peste 45 miliarde euro, din care peste 31 miliarde din fonduri UE.
Acordul de Parteneriat dintre Comisia Europeană și România acoperă finanțarea politicii de coeziune – care cuprinde Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European Plus și Fondul de Coeziune – alături de Fondul pentru Tranziție Justă și Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură.
Investițiile concrete din teritoriu vizează 8 programe regionale și 9 programe naționale, alocarea financiară nerambursabilă fiind de peste 31,5 miliarde euro.
În program a fost introdus și un tur al Cetății Alba Carolina, cu explicații istorice, dar și pentru ca Elisa Ferrira să vadă cum au fost implementate fondurile europene în Alba Iulia. De asemenea, va fi vizitat un spital și o fabrică de porțelan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii