Miza ideologică a războiului din PNL: De ce vrea Iohannis să ducă PNL mai aproape de progresiști decât de conservatorii europeni

Lupta la vedere dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban are ca substrat un conflict ideologic puternic în PNL, în care un rol central îl joacă președintele Iohannis. Cu ochii pe o funcție la nivel european, unde aderarea la valorile progresiste/moderne/ europene e obligatorie, Iohannis încearcă, prin sprijinirea aripii Cîțu – Alina Gorghiu, să pună PNL pe curentele politice larg acceptate la Bruxelles.

Așa se explică poziționarea bizară, neanunțată de nimic, a lui Ludovic Orban din 4 iulie, când a spus la Bacău că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc, comunitatea, adăugând că PNL are parteneri de guvernare (USR PLUS) care de multe ori se comportă ca şi cum nu s-ar fi născut în România.

Poziționarea lui Orban – el însuși un moderat, departe de habotnicii gen Benoni Ardelean din PNL, pare să fie fost de fapt răspunsul la curentul promovat puternic în interiorul PNL de Iohannis, Cîțu și Alina Gorghiu – extrem de influentă în ambele palate. Toți trei sunt oameni care, prin convingere, educație ori interese politice vor să mute PNL din zona conservatorismului și să-l mute spre progresism.

Această încercare a lui Iohannis & co e privită însă cu reticență de o parte însemnată a activului de partid, mai ales liderii din teritoriu, speriați că translația ideologică ar putea provoca pierderea publicului tradiționalist. Lor le-a vorbit Ludovic Orban la Bacău, pe ei a vrut să-i câștige de partea lui. A folosit sperietoarea utilizată în trecut și de Liviu Dragnea, Viktor Orban și alți lideri de prin zonă: progresismul va aduce dictatura minorităților sexuale, biserica va fi marginalizată, lumea noastră așa cum o știm se va prăbuși.

Prins între ciocanul partidului și nicovala propriilor valori, Florin Cîțu se poziționează tot timpul între scaune atunci când vine vorba de ideologie. El știe că dacă vântură prea mult ideile de care se simte mai apropiat, sperie vânatul, adică primarii și liderii locali de care are nevoie la congres. Așa se explică declarația caraghioasă despre votul la legea educației sexuale, când, în cel mai veritabil stil Ponta, a spus că a votat din greșeală invers decât credea. Însă oamenii din partid văd că Florin Cîțu e din alt film decât cel cu biserica, crucile și familia tradițională.

Președintele Iohannis, la rândul său, face gesturi politice care arată că e mai apropiat de noua generație de politicieni care fac jocurile la Bruxelles și în marile capitale europene decât de ideologia conservatoare. Nu întâmplător el a susținut legea educației sexuale și pozează în promotor fervent al politicilor de mediu. De altfel, mai toate ieșirile publice ale lui Iohannis din acest an au legătură cu împădurirea, cu bicicleta, cu digitalizarea. El a evacuat total din preocupările prezidențiale dosare complicate precum justiția, pandemia, vaccinarea.

De ce joacă Iohannis pe cartea modernității, a progresismului?

În primul rând, din convingere, nu intrăm în detaliile educației religioase din comunitatea germană.

În al doilea rând, Iohannis vede că în estul Europei s-a ridicat un zid de conservatorism dur (Ungaria, Polonia, Slovenia, Cehia), iar UE și SUA condusă de Administrația Biden caută în această zonă cu disperare parteneri de dialog din aceeași familie ideologică.

În al treilea rând, și poate cel mai important extrem de important: Iohannis vizează o funcție la nivel european sau euroatlantic în caz că viața politică internă nu îi furniza o opțiune validă după 2024. În 2024 se vor deschide pozițiile de președinte al Comisiei Europene, al Consiliului European, al Parlamentului European, al PPE.

Or, atât în cercurile de putere de la Bruxelles, cât și în marile capitale europene este dominantă ideologia progresistă, cu accent pe politicile de mediu, drepturile minorităților (sexuale sau de oricare alt tip), pe statul laic.

Iohannis știe că are o șansă pentru o astfel de poziție doar dacă va fi acceptat ca unul ”de-al lor”, ca reprezentantul unui partid care nu face mare caz de valorile tradiționale, care nu se cramponează de conservatorismul pe care s-a fondat UE.

De aceea Iohannis vrea să lase în urma lui un PNL mutat înspre progresism: ca să aibă o carte de vizită la Bruxelles. În același timp, el știe că nu poate muta brusc, violent tot PNL-ul. Ar fi sinucigaș din punct de vedere politic – dovadă stau reacțiile lui Adrian Papahagi, de exemplu, un exponent al ultra-conservatorilor din fostul PDL. Și l-a flancat pe Cîțu cu exponenți ai curentului conservator din partid, astfel încât liderii locali să nu se simtă agresați: Rareș Bogdan și Emil Boc dintre cei moderati, Robert Sighiartău si Gheorghe Flutur dintre cei ultraconservatori.

Ce a rezultat e o struțo-cămilă ideologică. Dacă tabăra Cîțu va câștiga alegerile, vom vedea în interiorul PNL două curente care se bat cap în cap. Unul apropiat de USR PLUS, celălalt profund conservator. Cum vor gestiona teme precum parteneriatul civil, educația sexuală – e un mister. Știm cu cât chin a rezolvat USR acest conflict ideologic, care a dus la plecarea din partid a însuși fondatorului Nicușor Dan.

Această miză ideologică e una dintre cheile luptei dintre Cîțu și Orban pentru șefia partidului. Vor înțelege și accepta primarii partidului noua linie propusă implicit de Cîțu și Iohannis? Sau se vor speria de o mutare ideologică prea bruscă și vor alege continuitatea cu Orban? Vor fi argumentele premierului (banii de la buget, condiționarea proiectelor) suficient de puternice cât să nu mai conteze nici cât negru sub unghie problema filosofică a ideologiei? Vom vedea pe 25 septembrie.

Și o regulă importantă în politică: când se ajunge la astfel de falii ideologice într-un partid, se poate ajunge la pericolul scindării. Faliile ideologice sunt cele mai dure în politică, așa că nu e exclus ca struțo-cămila să nu aibă viață prea lungă.

Notă: Prin progresism înțeleg curentul politic format dintr-o sumă de valori care până de curând erau apanajul stângii (protecția climei, promovarea diversității sexuale, măsuri sociale etc.), dar care au fost adoptate de majoritatea partidelor de centru-dreapta din UE și de instituțiile europene, intrând în mainstreamul politic. De notat că în România termenul ”progresist” este folosit deseori cu conotație peiorativă de către politicienii de dreapta ultra-conservatoare, ceea ce nu e cazul în acest text.