Miza mondială a alegerilor parlamentare din Groenlanda: Zăcămintele uriașe de metale rare pe care companiile internaționale vor să le exploateze. Se înfruntă două partide politice: unul pentru, altul împotriva mineritului
În Groenlanda, teritoriu autonom danez situat în Atlanticul de Nord, au loc marţi alegeri parlamentare care ar putea decide viitorul unor mari depozite de metale rare pe care companiile internaţionale vor să le exploateze, informează Reuters şi AFP.
În această insulă cu doar 56.000 de locuitori şi aproape 40.000 de electori, principalele două partide politice au opinii opuse cu privire la emiterea autorizaţiei necesare pentru construirea unui mare complex minier la Kvanefjeld, sudul insulei, o zonă care conţine uraniu dar şi neodim, un metal rar care este utilizat la producţia de turbine eoliene, vehicule electrice şi avioane de vânătoare.
Partizanii acestui proiect, printre care se numără şi partidul social-democrat Siumut, aflat la conducerea Groenlandei din decembrie 2014, susţin că acest proiect minier este o resursă importantă pentru o economie mică ce este încă dependentă de subvenţiile plătite de Danemarca. În schimb, pentru oponenţi, precum partidul ecologist Inuit Ataqatigiit (IA), ce este dat favorit de sondajele de opinie, proiectul minier este o ameninţare pentru mediul înconjurător, care se confruntă deja cu spectrul unor schimbări climatice accelerate.
Nu mai puţin de şapte partide concurează pentru cele 31 de locuri din Inatsisartut, Parlamentul local, iar rezultatele urmează să fie anunţate în cursul nopţii de marţi spre miercuri.
Pe lângă proiectul minier de la Kvanefjeld, temele din campania electorală au fost locuinţele, industria pescuitului şi eforturile de a dobândi o autonomie mai mare. Danemarca plăteşte în fiecare an 520 milioane de euro către Guvernul groenlandez, adică o treime din bugetul total al insulei.
Pe lângă exploatarea minereurilor dezvoltarea turismului sau a agriculturii în sudul extrem al insulei fac parte din posibilele piste de dezvoltare ale unui teritoriu care se bazează în proporţie de 90% pe pescuit.
Sursa: Agerpres
Image by Mario Hagen from Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu