Mizele confruntării dintre Erdogan şi amiralii în rezervă: O posibilă ieșire a Turciei din Convenția de la Montreux și rescrierea regulilor privind regimul strâmtorilor

Reacția furioasă a guvernului turc faţă de declarația comună a unor amirali turci în rezervă împotriva unei posibile modificări a Convenţiei de la Montreux readuce în prim plan controversele geopolitice legate de Strâmtorile Bosfor şi Dardanale, scrie publicația grecească Ta Nea, citată de Rador.

Controlul asupra Strâmtorilor, adică asupra trecerii din Marea Mediterană în Marea Neagră, a fost secole întregi o problemă de importanţă strategică crucială. Și asta pentru că este vorba despre controlul asupra unuia dintre cele mai critice coridoare navale.

Regimul actual al Strâmtorilor este reglementat de Convenţia de la Montreux din 1936, una dintre convenţiile încheiate la sfârșitul Campaniei din Asia Mică, după Tratatul de la Lausanne și formarea Turciei moderne, care datorită poziţiei geografice a ajuns în postura de a controla complet trecerea din Mediterana în Marea Neagră.

După negocieri intense, părțile semnatare (Bulgaria, România, Uniunea Sovietică, Turcia, Australia, Franța, Grecia, Italia, Anglia, Iugoslavia) au decis principiile de bază care guvernează Strâmtorile: Turcia păstrează controlul asupra Strâmtorilor și dobândește dreptul de militarizare a lor, dar în același timp, este consacrat dreptul de trecere liberă şi gratuită a navelor civile prin strâmtori. Pentru navele de război ale ţărilor de la Marea Neagră, trecerea este liberă, cu o avertizare prealabilă și cu unele restricții. Pentru statele neriverane Mării Negre, au fost impuse mai multe restricții în ceea ce priveşte gabaritul și numărul de nave militare care ar putea trece.

Setul de bază al prevederilor a fost menținut în vigoare, cu excepția unor restricții suplimentare impuse de Turcia din motive de siguranță și protecție a mediului (după ce s-au produs accidente cu nave cisternă).

Din anii 1930 și mai ales după perioada Războiului Rece, au avut loc schimbări semnificative în statele de la Marea Neagră. Dacă ne gândim doar că până la prăbușirea URSS, toate statele, cu excepţia Turciei, care aveau țărmuri la Marea Neagră făceau parte din Pactul de la Varșovia.

Acum, în afară de Rusia, majoritatea țărilor fie sunt membre NATO, fie au o poziție pro-americană. În plus, Marea Neagră a devenit una dintre cele mai fierbinți zone ale „Noului Război Rece”, dacă luăm în considerare criza din Crimeea, în timp ce este evidentă dorința SUA și a aliaților lor de a face presiuni asupra Rusiei într-o regiune pe care aceasta o consideră foarte importantă și care este punctul de plecare al unei părți semnificative a forțelor sale navale.

Pe de altă parte, Turcia însăși se revendică din ce în ce mai mult ca o putere care încearcă să-şi etaleze forţa, iar controlul strâmtorilor este un domeniu cheie.

Noul canal şi întrebările legate de Convenţie

Lucrurile devin și mai complexe după decizia guvernului turc de a continua construcția unui nou canal de mari dimensiuni care va funcționa paralel cu Strâmtoarea Bosfor.

Istanbul Kanal, cu o lungime de 45 de kilometri, este probabil cel mai mare – faraonic s-ar putea spune – dintre proiectele la care visează Recep Tayyip Erdogan și a provocat deja reacții puternice. Mulți susțin că uriașul proiect va avea un impact ecologic negativ asupra regiunii extinse și va pune în pericol alimentarea cu apă a Istanbulului.

Primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, poate cel mai popular politician de opoziție din Turcia, s-a opus proiectului, argumentând că ar fi de preferat ca fondurile să fie alocate pentru protecția antiseismică și pentru infrastructura Istanbulului.

Însă guvernul insistă și susține că acest canal va genera venituri mari întrucât ar urma să fie impuse taxe de tranzit navelor care îl vor folosi şi în acest fel Strâmtoarea Bosfor va fi protejată. Proiectarea Canalului are în vedere trecerea unui număr de nave echivalent cu cel al navelor care utilizează în prezent Strâmtoarea Bosfor.

Desigur, se pune întrebarea dacă și în ce măsură navele comerciale vor prefera noul coridor în condiţiile în care vor exista taxe, în timp ce prin strâmtoare ar putea trece liber și gratis.

De aceea întrebarea principală este ce se va întâmpla cu regimul Strâmtorilor. Într-o interpretare simplă, însăși crearea unui coridor nou, care nu este prevăzut în Convenţia Strâmtorilor, echivalează într-un fel cu o revocare de facto a convenţiei. În plus, așa cum am menționat, viabilitatea proiectului depinde de obligarea navelor să opteze pentru noul canal, ceea ce înseamnă un grad de anulare a liberei treceri prin strâmtori.

Reacții la o posibilă schimbare a statutului strâmtorilor

Perspectiva schimbării statutului strâmtorilor, printr-o revizuire a Convenţiei de la Montreux, a generat destul de multă îngrijorare cu privire la unde ar putea duce acest lucru.

Rusia, de exemplu, și-a arătat în diferite moduri reticența de a-şi da acordul, întrucât actualul regim îi garantează propriile drepturi ca țară riverană la Marea Neagră și impune restricţii împotriva unei posibile prezențe sporite a navelor de război din țări neriverane Mării Negre sau a navelor NATO. Deși au existat voci în Rusia care au susținut uneori necesitatea modificării Convenţiei pentru a bloca încercările NATO de a face exerciţii de forţă în Marea Neagră, opinia dominantă la Moscova pare să fie una care să nu susțină o revizuire a Convenţiei.

Dar există, de asemenea, o îngrijorare mai largă cum că, prin acţiunile Turciei, s-ar putea deschide o cale spre tensiuni cu privire la regimul strâmtorilor.

La toate acestea se adaugă tocmai parametrul care are legătură cu percepția lui Erdogan asupra etalării puterii de către Turcia. Deși Turcia nu pare să vrea o confruntare cu alte țări în acest stadiu pe această temă, există tentația Ankarei de a arăta în toate direcțiile că menține controlul asupra strâmtorilor, chiar și până la a ajunge la schimbarea unilaterală a regimului sau la a iniția un proces de revizuire a Convenţiei de la Montreux.

Reacțiile diplomaților și ale militarilor

Poziția oficială a Ankarei este că Turcia nu dorește modificarea Convenţiei de la Montreux și nu încearcă să pună în pericol pozițiile pe care le-a câștigat prin „Războiul de Independență” (ceea ce pentru Grecia a însemnat Catastrofa din Asia Mică).

Însă problema a fost generată tocmai de răspunsul președintelui Adunării Naționale, Mustafa Şentop, care, la întrebarea unui jurnalist dacă Turcia poate schimba unilateral statutul Strâmtorilor și se poate retrage din Convenţie, a spus că ar putea, dar a subliniat faptul că posibil nu înseamnă şi probabil.

Ulterior s-a grăbit să clarifice că nu se pune problema modificării Convenţiei de la Montreux. Întrebarea a venit pe fondul deciziei Turciei de a se retrage unilateral din Convenția de la Istanbul cu privire la prevenirea violenței împotriva femeilor.

Subiectul a provocat deja agitaţie și astfel se pot explica şi reacțiile. Nu este întâmplător că pe lângă declarația celor 104 amirali în rezervă cum că nu sunt de acord cu o posibilă modificare a statutului strâmtorilor, declaraţie care a fost tratată de guvernul turc drept o mișcare ce ar face trimitere la o lovitură de stat, a mai existat cu câteva săptămâni înainte o declaraţie a 126 de diplomați pensionari, pe un ton similar, ceea ce arată din nou că în mod clar există o discuţie deschisă și concretă. Reacția Ankarei, prin vocea lui Çavuşoğlu, a fost că nu se pune problema modificării regimului strâmtorilor.

Cu toate acestea, pe lângă referințele la lovitura de stat și denunţarea unor planuri de subminare a democrației, elemente de bază ale retoricii politice a guvernului turc, este interesant că multe dintre declarațiile împotriva militarilor în rezervă au adoptat un ton de genul că militarii în rezervă nu pot dicta politica şi că nu pot pune la îndoială voinţa poporului.

„Poporul are ultimul cuvânt”, a fost declaraţia în acest sens a lui Fahrettin Altun, directorul de comunicare al președinției turce. Despre „cei care nu acceptă voința poporului”, a scris vicepremierul Fuat Oktay pe Twitter, în timp ce purtătorul de cuvânt al președintelui turc Ibrahim Kalin a vorbit despre o „mentalitate de tutelă”.

Rămâne de văzut dacă această „voință a poporului” se va traduce şi printr-o dorință de a schimba statutul strâmtorilor.

Sursa: Ta Nea/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu