Mizele majore ale României la summitul extraordinar al NATO: crearea unui pivot de securitate la Marea Neagră și creșterea masivă a prezenței permanente NATO

Invazia rusă în Ucraina a transformat Marea Neagră în cel mai fierbinte punct al planetei în 2022. Încă din 2008, de la invazia rusă în Georgia, România avertizează partenerii din NATO și UE că trebuie să-și recalibreze poziția față de această regiune. România are acum ocazia reală să provoace o reașezare a posturii NATO și, ca o consecință logică, să atragă pe teritoriul său mai multe trupe și echipamente militare permanente care să ofere o protecție reală.

De altfel, acestea sunt cele două mize mari ale României la summit-ul NATO de joi, din Bruxelles, un summit extraordinar la care participă și președintele Joe Biden:

• pregătirea unei schimbări semnificative a posturii de apărare a NATO la Marea Neagră, ce ar urma să fie finalizată la summitul din iunie de la Madrid. Noua postură ar urma să transforme Marea Neagră și statele din jurul său în punct-cheie pentru postura defensivă a țărilor aliate
• o decizie prin care în România să fie trimise mai multe trupe și echipamente militare permanente

De ce e importantă schimbarea posturii. Președintele Iohannis a cerut obsesiv în ultimul an în discursurile publice, probabil și în discuțiile cu liderii UE, ”echilibrarea” apărării pe flancul estic al NATO. Tradus, acest concept înseamnă că NATO trebuie să aloce un număr similar de trupe și echipamente militare atât în țările din nord (Polonia și baltice), cât și în sud, adică în zona Mării Negre (România, eventual Bulgaria și Ungaria, dacă vor acest lucru).

Ieșirile publice dese, aproape zilnice ale președintelui Iohannis pe această temă au fost provocate de exasperarea Bucureștiului în fața ”dezechilibrului” evident din ultimii ani, când grosul trupelor și echipamentelor aliaților NATO au mers în nordul flancului estic. Motivele sunt obiective (fragilitatea extremă a celor 3 Țări Baltice în fața Rusiei, controlul rutelor de transport din Marea Baltică), dar și subiective (capacitatea superioară de negociere a Poloniei, mai influentă și datorită cheltuielilor pentru apărare net mai mari decât ale României).

Or, exact asta e prima miză a Bucureștiului la NATO: să determine o schimbare a strategiei alianței la Marea Neagră. Schimbarea posturii e fundamentul necesar pentru decizii politice și militare ulterioare. Fără a regândi conceptul posturii NATO pe Flancul Estic, e greu de cerut suplimentarea prezenței militare în România.

Așa ajungem la a doua miză a României: creșterea numărului de trupe NATO pe teritoriul național și a capabilităților militare, dar și permanentizarea lor. Un prim pas a fost făcut: în urmă cu o lună secretarul Jens Stoltenberg a anunțat crearea unui grup de luptă NATO condus de Franța în România. Înseamnă circa 1.000 de militari străini în România, în plus față de cei aproape 2.000 de militari americani care vin pe bază rotațională.

Or, pentru asigurarea securității României în fața posturii agresive a Rusiei e prea puțin. România trebuie să obțină, preliminar la Bruxelles și definitiv la Madrid în iunie, un angajament sporit al aliaților. Pentru a fi sigură că descurajează orice posibilă tentativă de atac rusesc, România are nevoie de mult mai multe trupe, dar și echipamente militare poziționate definitiv.

Aici se va vedea capacitatea de negociere a României. Este, probabil, una dintre cele mai dificile bătălii diplomatice și politice din ultimul deceniu, pentru că în joc e chiar securitatea României. Aici aș vrea să văd angajate și instituțiile militare, nu în coteriile interne unde încearcă, sub acoperirea amenințării ruse, să își împingă agenda și să câștige tot mai multă putere și influență.

România are atuuri în lupta diplomatică. E un aliat de încredere al NATO: a trimis trupe acolo unde a fost nevoie, a crescut constant cheltuielile de apărare, Iohannis a anunțat rapid după începerea invaziei că România crește de la 2% din PIB la 2,5% bugetul pentru securitate, și în general a furnizat securitate în regiunea. În plus, în comparație cu Ungaria ori Bulgaria, ambele dependente politic și/sau economic de Rusia, România e cu adevărat un pilon de stabilitate al NATO în regiune.

Lipsa unui angajament clar că aliații NATO vor trimite în țara noastră trupe și capacități militare solide, pe o bază permanentă, ar însemna pentru România un eșec. Și ar perpetua instabilitatea cronică din Marea Neagră, dominată acum de forța militară a Rusiei. Semnalele publice din ultimele săptămâni dau însă motive de optimism: curentul de opinie în NATO se schimbă rapid.