G4Media.ro

„Moarte spionilor”: Rusia ar fi reînființat o agenție sovietică de contrainformații fondată…

sursa foto: Unsplash

„Moarte spionilor”: Rusia ar fi reînființat o agenție sovietică de contrainformații fondată de Stalin – Ministerul britanic al Apărării

Este posibil ca Rusia să fi reînființat o agenție sovietică de contrainformații fondată de Iosif Stalin, a declarat Ministerul britanic al Apărării, relatează Sky News.

Aceasta se numea SMERSH – o abreviere a expresiei rusești „moarte spionilor” – și a funcționat în perioada 1941-1946.

În Occident, a devenit cunoscută prin intermediul unei versiuni fictive din romanele lui Ian Fleming cu James Bond.

Potrivit Ministerului Apărării de la Londra, politicienii ruși au afirmat că acesta era în curs de reformare la sfârșitul anului trecut.

Acum, o imagine din surse deschise a arătat „agenți care, aparent, poartă petice de uniformă SMERSH”.

Nu este clar dacă acest lucru indică noi capacități rusești de contrainformații sau dacă este vorba doar de o rebranduire, a precizat Ministerul Apărării.

„Cu toate acestea, oferă un alt exemplu al modului în care autoritățile rusești au configurat în mod conștient conflictul dintre Rusia și Ucraina în spiritul celui de-al Doilea Război Mondial și al accentului lor puternic pe presupusa infiltrare a amenințărilor externe în țară”, a mai adăugat Ministerul britanic al Apărării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...