”Moartea domnului Lăzărescu”, nominalizat unul dintre cele mai bune filme ale secolului. Regizorul Mike Leigh: O capodoperă cu buget redus

Regizori precum Mike Leigh, Richard Linklater, Joanna Hogg şi Michael Winterbottom au ales filmele pe care le consideră cele mai bune din ultimul secol. Lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), de Cristi Puiu, a fost apreciat de cineaştii Pawel Pawlikowski şi Mike Leigh, acesta din urmă numindu-l „o capodoperă cu buget redus”, potrivit The Guardian, citat de News.ro.

Regizorul britanic Mike Leigh, de şapte ori nominalizat la Oscar, a caracterizat filmul românesc „despre un bătrân bolnav care este transportat din spital în spital în miezul nopţii” ca fiind ”onest, direct, real, emoţionant, comic, tragic”.

Pawel Pawlikowski spune că „are o problemă reală. Nu există un film care să-mi placă cel mai mult. Îmi plac la fel de mult: «La Cienaga» (2001), «The Death of Mr Lazarescu» (2005), «You, the Living» (2007), «Silent Light» (2007), «Once Upon a Time in Anatolia» (2011), «The Embrace of the Serpent» (2016)”.

Barry Jenkins a ales „Silent Light” (2007), de Carlos Reygadas. „Cinema în stare pură”.

Andrew Haigh a ales „Uzak” (2002), Nuri Bilge Ceylan. „Este un film plăcut şi plin de compasiune, unul dintre cele mai bune făcute vreodată despre singurătate. Mă gândesc la el tot timpul”.

Cineastul Hirokazu Kore-eda a ales „Secret Sunshine” (2007). „Natura umană este reflectată profund în filmul lui Lee Chang-dong”.

Joanna Hogg a nominalizat „Margaret” (2011), de Kenneth Lonergan. „O poveste despre o adolescentă din New York care se confruntă cu o problemă morală în contextul evenimentelor de la 11 septembrie, fiind prezentate mai multe poveşti, ceea ce amplifică emoţia transmisă. Trebuie să facem tot ce putem pentru a păstra cinematografia în viaţă.

Richard Linklater a ales „The Tree of Life” (2011), de Terrence Malick, „pentru ambiţie şi graţia meditativă”. „Reuşeşte să fie în acelaşi timp un film de memorialistică intimă, cât şi o perspectivă la existenţă. Şi îmi place felul în care percepţia însăşi se confundă şi provoacă”.

Lui Kenneth Lonergan îi place „Talk to Her” (2002) al lui Pedro Almodovar. „Cum se mişcă atât de liber prin această poveste?”, se întreabă regizorul.

Lucrecia Martel spune că îi place „Familia Sumergida (A Family Submerged)” (2018), de Maria Alche, „pentru că dezvăluie viaţa eternă în conversaţiile familiale”.

Pentru Steve McQueen, „Café Lumière” (2003) este „un film care te ia prin surprindere”.

Joshua Oppenheimer a întocmit o listă cu filmele pe care le consideră cele mai reuşite: „Code Unknown” (2000), „Dogtooth”(2009), „Happy as Lazzaro” (2018), „Import/Export” (2007), „Nobody Knows” (2004). „Îmi pare rău, nu am exerciţiul de a-i nominaliza pe favoriţi”.

László Nemes este în favoarea „Meek’s Cutoff” (2010), regizat de Kelly Reichardt. „Pentru mine, acest film reprezintă ceea ce poate înfăptui cinema-ul, chiar şi după epoca „maeştrilor” (dar cu siguranţă influenţat de aceştia)”.

Trey Parker şi Matt Stone au afirmat că le place tot ceea ce a făcut vreodată George Miller iar „Mad Max: Fury Road” (2015) este încununarea realizărilor sale, poate, până va apărea viitorul film”.

Sarah Polley spune că urmărind „A Hidden Life” (2019), de Terrence Malick, „a fost o experienţă transformatoare, un apel la arme”.

Regizorul italian Paolo Sorrentino a afirmat despre „The Wolf of Wall Street” (2013) că este „cea mai fină comedie care se împleteşte cu drama contemporană a umanităţii, în timp ce caută un sens şi o forţă în propria sa existenţă”, „o lecţie de stil şi de imaginaţie pe care orice regizor şi-ar putea-o dori”.

Michael Winterbottom: „Nu am filme favorite. Sunt multe care-mi plac. Dacă mă întrebi ce film aş revedea din ultimii 20 de ani ar putea fi „The Beat That My Heart Skipped”, de Jacques Audiard, sau „City of God”, de Fernando Mereilles. Dar, dacă scopul listei este să încurajeze oamenii să vadă un film pe care nu l-au văzut, aleg „Theo Who Lived” (2016) – nu pentru film însuşi, ci pentru povestea uimitoare pe care o spune”, mai arată News.ro.