G4Media.ro

Moartea lui Jamal Khashoggi: Arabia Saudită susține că a fost ucis într-o…

Captura Youtube

Moartea lui Jamal Khashoggi: Arabia Saudită susține că a fost ucis într-o bătaie la consulatul său din Istanbul și anunță sancțiuni

Arabia Saudită a anunțat sâmbătă că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul său din Istanbul în urma unei bătăi cu angajați ai consulatului. Riadul a anunțat, potrivit agenției oficiale de presă preluate de Agerpres, că a destituit un înalt oficial din serviciul de informații, Ahmad al-Assiri, şi a unui important consilier de la curtea regală, Saud al-Qahtani.

„Discuţiile între Jamal Khashoggi şi cei cu care s-a întâlnit în consulatul regatului de la Istanbul (…) au degenerat într-o altercaţie, care a condus la decesul său”, a arătat agenţia, citând Parchetul saudit.

Cei doi sunt colaboratori apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, asupra căruia presiunea a crescut în ultimele zile în legătură cu cazul Khashoggi, notează AFP.

Riadul a mai anunţat că alte 18 persoane au fost arestate în cadrul anchetei interne.

Dispariţia misterioasă a lui Khashoggi, care a intrat pe 2 octombrie în consulatul din Istanbul pentru un demers administrativ şi nu a mai reapărut, a generat o criză internaţională.

Critic al prinţului moştenitor, Jamal Khashoggi trăia în exil în Statele Unite din 2017.

Recunoaşterea morţii sale de către Riad a venit după ce administraţia Trump a transmis vineri un nou avertisment Arabiei Saudite, evocând posibile sancţiuni dacă se dovedeşte că aceasta a fost în spatele dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi.

După anunţul de sâmbătă dimineaţa al Riadului, Statele Unite au reacţionat rapid, dar cu prudenţă, observă AFP. „Statele Unite iau notă de anunţul regatului Arabiei Saudite că ancheta în cazul Jamal Khashoggi avansează şi că (regatul) a întreprins acţiuni faţă de suspecţii care au fost pentru moment identificaţi”, a adăugat Sanders.

Într-o reacţie citată de Reuters, preşedintele Donald Trump a considerat credibilă explicaţia oferită de Riad sâmbătă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. „altercaţie”?
    Care a degenerat intr-o executie in stil mafiot, macelarindu-l efectiv, pe fond muzical!!???

  2. Vai de mama lor de canibali imbroboditi… ”a murit dupa ce a parasit consulatul pe o usa laterala” ! Presedintele Trump a favorizat si aparat o crima mai sadica decat toate atentatele lui bin Ladin. SUA ar trebui sa-si ceara scuze publice si sa nu faca diferente in pedepsirea tuturor autorilor si complicilor acestui masacru abominabil pentru lumea secolului XXI !

    • Ia uite ce scuze isi cere Trump:

      „Trump spune că va lucra împreună cu Congresul SUA în privința deciziilor următoare, dar „aș prefera să nu folosim drept retorsiune anularea de lucrări de 110 miliarde de dolari, care înseamnă 600.000 de locuri de muncă (…) avem nevoie de ei să contrabalanseze Iranul.” [Hotnews]

      In plus, explicatia sauditilor pare „credibila”, zice Trump. Cred ca i-au pus absenta ieri, la gradinita, cand s-a predat despre basme foarte proaste.

  3. Dupa cazul Khashoggi suntem indreptatiti sa asteptam inregistrarea audio a intalnirii lui dedi cu Vaselina si Alifie la Rahova…

    • @triciupa :
      mai mult, sunt discutii destul de avansate intre reprezentantii penitenciarului si agentul celor doi, chiar pt o inregistrare video a acestei intalniri ! :)))

      PS. Sa avem sperante ! 😉 :)) 😉

  4. Dupa o asa gogomanie de minciuna, in care practic SA admite ca:
    – oamenii ei l-au omorat pe jurnalist
    – a mintit timp de mai bine de doua saptamani ca ba a plecat din consulat, ba ca ei nu stiu nimic…
    – intr-adevar au transat corpul, intrucat acesta nu mai exista!

    Romania ar face bine macar sa expulzeze tot personalul diplomatic al SA. Am putea sa le declaram razboi, dar n-ai cu ce.

    Ar trebui sa ii expulzam pe SA cat mai repede, pana nu are timp „the greatest democracy” sa ii disculpe.

  5. E neclar pentru ce i-au destituit și arestat pe ăia. Pentru că l-au asasinat pe ziarist sau pentru că s-a aflat că l-au asasinat?

  6. Miciurin a murit cand a cazut din CAPSUN

  7. khashoggi NU era jurnalist, doar scria opinii pro-islam in washington post . un fel de papahagi sau neamtu dar mai agresivi in prozelitism

    • Du-ti rationamentul pana la capat: „… drept pentru care bine i-au facut ca l-au transat! Aviz amatorilor!”

      Daca viata ar fi cum ti-o doresti tu, cam cat timp crezi ca ar trece pana ti-ar veni tie randul?!?!

  8. Irelevant. Nu aveau dreptul sa il omoare. Iar consulatul sau ambasada sunt considerate sanctuar. Sa iti omori propriul cetatean acolo arata a boala psihica grava.

  9. Da, a fost o lupta, o lupta in urma careia jurnalistul a fost „operat” in fix 7 minute de catre legistul sosit la Istambul special in acest scop.

    PS. Din pacate operatia nu a reusit, transarea in schimb… :)))

    • Off topic :

      Stie careva unde a disparut @Asistat cunoscut si sub numele de Putin Putin, pt ca de 48 de ore nu se mai stie nimic de el !

      PS. Ori s-au „luptat” si cu asta si l-au dovedit in Consulatul din Moscova ? :)) Chiar daca site-ul e mult mai aerisit acum, totusi… 😉 😉 😉

    • @Susu:
      Da, am observat că de două zile a dispărut izul de hoit de pe forum.
      Din păcate au rămas ceilalți postaci ai GIO și ca atare persistă damful de kkt.

    • Hai, nu fi rau, avem si noi 2 postaci pe-aci, deja-i cunoastem, sunt de-ai nostri, mai facem misto si ne mai deconectam:) Nu stii ce armata de postaci sunt pe alte situri, nu dau nume ca se sterge automat. Acolo citesti 20 de postari pana dai de unul care nu e aliniat la „documentele de partid si de stat”. Pana ajungi sa citesti un mesaj de doamne-ajuta, trebuie sa inoti prin tone de agramatisme, agresiune verbala si obscenitati.

    • Asistat? O mână în tomberonul din spatele ambasadei urss, un picior la Glina, capul……..

  10. Va zica, „preşedintele Donald Trump a considerat credibilă explicaţia oferită de Riad sâmbătă.” Asa, si gata? Am luat act, stim acuma de el, e in regula. Si ce urmeaza??? Trump o lasa in aer, sanctiuni, nimicuta, nimicuta??

  11. Arabia Saudita trebuie fortata sa comunice anchetatorilor unde a ascuns cadavrul jurnalistului.

  12. E grav sa ordoni uciderea unui jurnalist, dar mai grav e sa alegi pt asta sediul propriului consulat de pe teritoriul unui stat precum Turcia!
    Se pare că prințul Mortamed bin Satan a devenit persona non grata pt anumite grupuri de interese/persoane foarte influente, iar pt a-i trage clapa s-au folosit de bietul Khashoggi…