G4Media.ro

Moartea președintelui Iranului: cine va asigura interimatul?

sursa foto: Pixabay

Moartea președintelui Iranului: cine va asigura interimatul?

Constituția Iranului prevede că, în cazul decesului președintelui țării, atribuțiile acestuia sunt preluate de prim-vicepreședintelui Republicii, “sub rezerva” acordului liderului suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei, precizează Le Figaro.

Acest caz este prevăzut în mod expres în articolul 131 din Constituția iraniană, care prevede că „în caz de deces, revocare din funcție, demisie, absență sau boală de mai mult de două luni a președintelui Republicii (? ), prim-vicepreședintele republicii, sub rezerva acordului liderului, preia atribuțiile și responsabilitățile președintelui, iar un consiliu format din președintele Adunării, șeful sistemului judiciar și prim-vicepreședintele republicii este obligat să ia măsuri pentru a se asigura că un nou președinte al republicii este ales în termen de cel mult cincizeci de zile”.

Începând cu 2021, prim-vicepreședintele Republicii Iran este Mohammad Mokhbér, fost director al unei bănci iraniene și fost viceguvernator al provinciei Khuzestan din vestul țării. El a fost numit în același an în care conservatorul Ebrahim Raissi a fost ales președinte al Republicii Iraniene.

De la Revoluția Islamică din 1979, Iranul este o teocrație în care puterea supremă aparține Liderului Revoluției, în prezent Ali Khamenei, care este șeful statului iranian. El este ales de o Adunare a experților formată din 86 de clerici, care sunt la rândul lor aleși prin vot universal direct. De la revizuirea constituțională din 1989 și de la eliminarea funcției de prim-ministru, președintele Republicii este șeful puterii executive, în calitate de șef al guvernului. Acesta este ales prin sufragiu universal direct, în cadrul unor alegeri în două tururi, pentru un mandat de patru ani.

În cazul unui guvern interimar, aceste alegeri prezidențiale ar trebui să aibă loc în termen de cincizeci de zile de la declanșarea articolului 131. În Iran, anul 2024 a fost deja marcat de două alegeri, respectiv alegerile legislative pentru alegerea deputaților din Madjles, Parlamentul iranian, și a celor din Adunarea experților.

Aceste alegeri au fost marcate de o represiune fără precedent din partea regimului Republicii Islamice, aproape toți candidații moderați având candidaturile invalidate. Scrutinul s-a decis, așadar, între conservatori și ultraconservatori. Într-o țară marcată de revolte reprimate cu brutalitate de la moartea lui Mahsa Amini în 2022, rata de absenteism a atins, de asemenea, un nivel record, cu o prezență oficială la vot de doar 40%.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...