Mobilizare a vestelor galbene în Franța, pe fondul interdicțiilor impuse de autorități. Poliția a efectuat 12.000 de controale preventive
“Vestele galbene” s-au mobilizat din nou, pentru a 20-a sâmbătă de proteste, în ciuda interdicţiilor dictate de teama unor noi violenţe, relatează AFP, preluată de News.ro.
După violenţele din 16 martie, autorităţile din Paris au interzis din nou, sâmbătă, manifestaţiile pe Champs-Elysees, precum şi într-un perimetru care include Palatul Elysee şi Adunarea naţională. Au fost declarate două manifestaţii şi patru întruniri, potrivit prefecturii, care nu a precizat locurile acestora, potrivit News.ro.
Până la prânz, aproximativ 300 de manifestanţi s-au strâns în faţa Gării de Est din Paris. Protestatarii au pornit în marş şi s-au unit cu alţi manifestanţi, în apropierea pieţei Chatelet. Grupul a traversat Sena şi s-a îndreptat către Trocadero.
“Nu o să incendiem nimic pentru că dacă stricăm ceva opinia publică va fi împotriva noastră. Important este să câştigăm de partea noastră opinia publică şi să schimbăm sistemul care este la originea tuturor problemelor noastre”, a declarat Sophie Tissier, care se numără printre liderii manifestanţilor.
Tensiuni au izbucnit în jurul prânzului, în zona Rivoli, iar forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene. Un manifestant rănit a fost evacuat de poliţişti, potrivit Le Parisien.
Aceeași sursă mai arată că polițisștii francezi au efectuat aproape 12.000 de verificări preventive.
La Avignon, câteva persoane au fost reţinute preventiv, pentru port de armă albă. Manifestanţii au început să se strângă fără să poarte celebrele veste galbene, pentru a nu fi identificaţi. Au avut loc tensiuni între protestatari şi poliţişti, iar manifestanţii au încercat să spargă cordonul poliţiei.
Eric Drouet, lider neoficial al mişcării, protestează la Bordeaux.
La Caen, “vestele galbene” au încercat să pătrundă într-un magazine Leclerc, iar un geam a fost avariat. Au înregistrat daune şi alţi comercianţi din centrul oraşului.
Mişcarea “vestelor galbene”, născută pe reţelele de socializare, la jumătatea lunii noiembrie 2018, reprezintă un protest faţă de politica fiscală şi socială a lui Emmanuel Macron.
Sâmbăta trecută, au manifestat în toată Franţa 40.500 de persoane, dintre care 5.000 la Paris.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank