G4Media.ro

Mobilizarea pro-palestiniană în Franţa: Sciences Po din Paris, evacuată de poliţie

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Mobilizarea pro-palestiniană în Franţa: Sciences Po din Paris, evacuată de poliţie

Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care o ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Franţa al unei mobilizări studenţeşti în favoarea palestinienilor, care aprinde dezbaterea politică pe această temă, relatează AFP, transmite Agerpres.

Mişcarea de protest este inspirată de situaţia din Statele Unite, unde campusurile a aproximativ patruzeci de universităţi se confruntă cu un val de mobilizare, cu intervenţii în forţă ale poliţiei.

„Fermitatea este şi va rămâne totală”, a declarat vineri guvernul francez.

„În ceea ce priveşte situaţia din unităţi, unele au putut fi rezolvate prin dialog. Pentru altele s-au făcut rechiziţii de către rectorii universităţilor şi a intervenit imediat poliţia. Aceste măsuri au avut rezultat: 23 de locuri perturbate au fost evacuate ieri”, a indicat sursa citată.

Potrivit unui student la Sciences Po care s-a adresat presei, „aproximativ cincizeci de studenţi erau încă prezenţi în incinta de pe strada Saint-Guillaume”, în centrul Parisului, în momentul în care forţele de ordine au intrat vineri în instituţie, la o săptămână după o mobilizare marcată de tensiuni la Sciences Po Paris.

Acţiunile desfăşurate de studenţi în sprijinul situaţiei din Gaza au loc în principal în sedii ale Sciences Po din Franţa, dar puţine în cadrul universităţilor.

Poliţia a intervenit luni după-amiaza şi la Universitatea Sorbona din Paris pentru a evacua militanţi mobilizaţi pentru cauza palestiniană, care au instalat corturi în interiorul instituţiei universitare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu sunt proteste ”in sprijinul situatiei din Gaza”ci sunt proteste contra razboiului din Gaza , a uciderii copiilor nevinovati de acolo . 14.800 de copii au fost ucisi in 7 luni de zile de razboi ,141 de ziaristi si aprox.230 de lucratori umanitari .