„Modelul cipriot” pentru integrarea europeană a Republicii Moldova – soluție pentru separatismul din Transnistria

O declarație a lui Josep Borrell despre Transnistria, făcută în ziua summitului CPE din 1 iunie, a relansat o ipoteză pe care niciun om politic moldovean nu s-a încumetat să o susțină. O analiză de Vitalie Ciobanu pentru Deutsche Welle.

Înaltul demnitar pentru Afaceri Externe de la Bruxelles a invocat exemplul Ciprului, țară cu o problemă teritorială nerezolvată, ca și Moldova, care în pofida acestui fapt a fost admisă în UE. Există afinități și există diferențe între cele două situații, însă diferențele nu anulează calitatea de PRECEDENT a Ciprului ce poate fi invocat și de alte state ex-sovietice cu probleme teritoriale, state aspirante la integrarea europeană.

„De ce vă cramponați de Transnistria? Nu vedeți că e o piatră de moară legată de gâtul Moldovei?”… Am auzit de nenumărate ori această întrebare. Transnistria nu a aparținut României interbelice și nici principatului moldovean medieval – Ștefan cel Mare și-a așezat cetățile pe malul drept al fluviului. Singura amintire pe care o avem legată de acest teritoriu cu o geometrie variabilă este una nefericită, a lagărelor antonesciene din cel de-al Doilea Război Mondial, în care au fost duși evreii și țiganii români – e locul Holocaustului românesc.

Impedimente politice și morale

Logica ne spune, așadar, să pledăm pentru „modelul cipriot” de integrare europeană, fără Transnistria separatistă, controlată de ruși. Este nedrept să ții ostatic un popor întreg toanelor imperialiste ale Kremlinului. De Rusia, vorba ceea, taie poala și fugi!

Politicienii de la Chișinău nu au agreat „modelul cipriot”, pentru că, atunci când nu erau arondați intereselor rusești, rămâneau oricum „prizonieri” ai propriei Constituții care stipulează integritatea teritoriului național, chiar dacă această integritate este o ficțiune, cum nu există nici „neutralitatea” trecută și ea în Legea supremă, anulată de facto de prezența trupelor rusești în stânga Nistrului, a căror evacuare, cu muniții și armament cu tot, Chișinăul o cere fără succes de zeci de ani, în baza angajamentelor Moscovei, semnate de Elțîn la Istanbul în 1999, dar niciodată puse în practică. Au respectat vreodată rușii vreo înțelegere?

Electoral, nu ai cum să susții decuplarea de Transnistria, chiar dacă în sinea ta ți-ai dori acest lucru. Înseamnă să le furnizezi adversarilor tăi politici pro-ruși un argument împotriva ta: că subminezi integritatea teritorială a Moldovei de dragul românilor și europenilor!

Apoi există și alte motive, reale. Regimul de la Tiraspol a acaparat orașul Tighina (Bender), aflat pe partea dreaptă a Nistrului, dar și câteva sate. După cum avem și localități pe malul stâng sub jurisdicția Chișinăului. Cu ele cum procedăm?… O dilemă morală din care nu se poate ieși.

„Totuși, ce facem cu Transnistria?”

…cu populația ei „prelucrată” masiv de propaganda Kremlinului, cu generații de tineri rusofoni care, spre deosebire de părinții lor, nu au memoria traiului în comun cu basarabenii, sub pulpana URSS-ului? Reintegrarea Transnistriei înseamnă aducerea în câmpul constituțional al Republicii Moldova a sute de mii de alegători influențați de Moscova, care vor îngreuna, dacă nu bloca cu desăvârșire, avansul proeuropean al Chișinăului și apropierea de România.

Transnistria, s-a spus, este o „valiză fără mâner” – nu știi cum s-o apuci, cum să o tractezi. Mie îmi vine în minte și imaginea unui geamantan cu încuietorile stricate, legat cu sfori ca să nu se desfacă, precum aveau refugiații basarabeni din iunie 1940. Nici să-l iei cu tine, nici să-l lași, rămâi pe loc, cu geamantan cu tot. Exact cum își dorește Rusia: să priponească Moldova în țarcul ei. Divide et impera.

Războiul din Ucraina schimbă totul

Și o părticică din acest „tot” este și soarta separatismului din estul Republicii Moldova, ca și tendințele similare de la Comrat. Slăbirea Rusiei, dorită, prezumată, ca urmare a victoriilor ucrainenilor pe câmpul de luptă (deocamdată, neconcludente), dar și statutul de țară-candidat la aderare obligă clasa politică și societatea basarabeană să ia în serios problema Transnistriei, pentru prima dată în cei 32 de ani de când există conflictul.

Joi, 15 iunie, într-un dialog video, Oleg Serebrian, vicepremierul moldovean pentru reintegrare, a invocat mai multe argumente în favoarea ideii de readucere a regiunii transnistrene în componența R. Moldova: a crescut numărul firmelor și întreprinderilor de pe malul stâng înregistrate oficial la Chișinău, volumul comerțului extern al Transnistriei cu statele UE urcând deja la 70%. Așadar, dependența economică a regiunii față de Moldova este cvasitotală; cozi lungi la Chișinău, după 24 februarie 2022 (ziua când a început agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei), cu cetățeni din Transnistria pentru a obține pașapoarte moldovenești. A crescut numărul elevilor la cele opt licee și gimnazii cu predare în limba română de pe malul stâng, unde vin și copii rusofoni. În plus, tot mai mulți oameni din Transnistria solicită servicii medicale pe malul drept.

Un alt argument pro-integrare este consolidarea în ultimii ani a independenței energetice a Moldovei față de Rusia, care folosește Transnistria ca instrument de șantaj asupra Chișinăului.

Guvernul moldovean, mai spune Oleg Serebrian, este foarte preocupat de situația drepturilor omului din Transnistria. Sunt peste 2000 de cetățeni arestați de separatiști, unii au fost răpiți de pe malul drept. Cu toții, indiferent de delictele săvârșite, reale sau imaginare, sunt DEȚINUȚI POLITICI, întrucât se află în custodia unui regim anticonstituțional. Acești oameni pot fi supuși unor proceduri judiciare legale doar în Republica Moldova. Totodată, suntem îngrijorați, zice dl Serebrian, de situația școlilor cu predare în „chirilică”, subordonate celor de la Tiraspol – copii condamnați la subdezvoltare – și, de asemenea, deplorăm starea limbii române în regiune, care are o circulație mai proastă decât în perioada sovietică.

„Nu renunțăm la copiii din Tiraspol”

Oleg Serebrian respinge argumentele celor care susțin că ar trebui să renunțăm la Transnistria. „Ar fi un act de lașitate, de trădare să-i abandonăm pe concetățenii noștri de acolo. Ar trebui să vedeți mândria din ochii copiilor de la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, atunci când se înalță tricolorul la careul școlar.”

Nu renunțăm la copiii de la Tiraspol, nu renunțăm la Tighina, nici la Chițcani, nici la celelalte localități acaparate de separatiști în urma războiului din 1992. Aderarea la UE face mai atractivă ideea de reintegrare a celor două maluri. Deocamdată însă, războiul continuă, evoluțiile sale și finalul sunt greu de prezumat.

Aranjamentele postbelice, cel mai probabil, vor „agăța” Transnistria tot de Republica Moldova. Este de neimaginat un alt scenariu, de pildă un schimb de teritorii cu Ucraina, mai ales în circumstanțele actuale. Nu vom fi lăsați să renunțăm la Transnistria, dar se poate negocia.

„Modelul cipriot” – efecte pozitive

Cu toate acestea, declarația lui Josep Borrell despre utilitatea „modelului cipriot” pentru Moldova face bine șanselor noastre de integrare europeană: ne dă mai multă libertate de acțiune și un plus de siguranță pe acest drum. Ne ajută (ne obligă!) să ne concentrăm pe reformele interne.

Invocarea „modelului cipriot” face bine, de asemenea, și cetățenilor de pe malul stâng care împărtășesc dezideratul european și care, în anumite condiții, ar putea accelera niște procese interne în regiunea separatistă.

Oricât te-ar înghesui dorul de Rusia, n-ai vrea să rămâi legat de o cauză perdantă. Asta sperăm să înțeleagă și găgăuzii.