G4Media.ro

Moderna cere luni autorizarea de urgenţă în SUA şi Europa a vaccinului…

Foto: Moderna

Moderna cere luni autorizarea de urgenţă în SUA şi Europa a vaccinului său împotriva Covid-19, cu o eficienţă de 94,1% potrivit datelor complete ale studiului clinic

Compania americană Moderna anunţă că cere luni autorizarea de urgenţă a vaccinului său împotriva Covid-19, atât în Statele Unite, cât şi în Europa, pe baza rezultatelor complete ale studiului său clinic, care arată că vaccinul are o eficienţă de 94,1% şi nu prezintă probleme grave de siguranţă, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Moderna anunţă că vaccinul său previne 100% cazurile grave de îmbolnăvire de Covid-19.

În urma depunerii cererii de autorizare, compania americană din domeniul biotehnologiei urmează să devină a doua companie americană care poate primi undă verde de urgenţă a unui vaccin împotriva covid-19, anul acesta.

”Credem că avem un vaccin foarte eficient. Acum avem datele să dovedim acest lucru”, a declarat într-o conferinţă medicul-şef al Moderna, dr. Tal Zaks.

”Ne aşteptăm să jucăm un rol major în redresarea după această pandemie”, a apeciat el

El a declarat că a fost emoţionat după ce a aflat în weekend că vaccinul este eficient 94,1%.

”A fost pentru prima oară când mi-am permis să plâng. La acest nivel de eficienţă, dacă faci calculele cu privire la ce înseamnă acest lucru pentru pandemia în care ne aflăm, este copleşitor”, a declarat el.

Moderna face acest anunţ după ce alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat că vaccinul său, care foloseşte de asemenea o nouă tehnologie denumită ARN mesager sintetic (mRNA), are o eficienţă de 95%.

Pfizer a depus o cerere de autorizare de urgenţă a punerii vaccinului său pe piaţă la Agenţia americană a medicamentului (FDA) cu o săptămână înaintea Moderna.

Moderna a anunţat că, în afară de cererea adresată FDA, va cere o aprobare condiţionată Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care examinează deja datele în continuu, şi că va negocia şi cu alte autorităţi de reglementare.

Acest ultim rezultat prezentat de Moderna este uşor inferior celui pe care l-a anuţat la 16 noiembrie – o eficienţă de 94,5% -, o diferenţă care nu este relevantă statistc, subliniază Zaks.

Acest nivel al eficienţei este cu mult mai mare decât pragul de 50% stabilit de către FDA şi mai mare decât eficienţa medie de 70% a vaccinului AstraZeneca, în pofida faptului că laboratorul britanic a anunţat că, prin modfiicarea protocolului, eficienţa vaccinului său creşte la 90%.

El este însă uşor inferior eficienţei de 95% a vaccinului Pfizer/BioNTech.

Sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. A nceput cipareaaa… 5 geeee… bill gates… soroş… extraterştriii.. buuhuhuhu!

  2. Problema e că Modernă refuza despăgubiri în caz de reacții adverse mutilante pe viață.

  3. A dat ordin Trumpy pe ultima suta de metri sa se aprobe vaccinul? Cred si eu ca a plans seful Moderna de bucurie ca va deveni miliardar. Cat tine vaccinul asta? Cat timp ne imunizeaza? Eficienta este una, perioada de imunizarea alta. Au facut toate testele corect? Nu de alta, dar un astfel de vaccin este produs in ani de zile, iar astia l-au produs in 5 luni. Sau se bazeaza pe efectul placebo?

  4. „…autorizare de urgenta”, adica aceea ce-si doreste si mamaie de la tara : sa prinda pretul bun la trufandale primavara … vanzand produsele ei „aditivate”, dar vadute ca
    …”naturale”, „bio” si
    cu „eficienţă de 94,1% şi nu prezintă probleme grave de siguranţă”.