G4Media.ro

Modificare legislativă cu dedicație pentru ca echipa de fotbal a Armatei, Steaua,…

Sursa Foto: Facebook/ Steaua Bucuresti

Modificare legislativă cu dedicație pentru ca echipa de fotbal a Armatei, Steaua, să poată juca în prima ligă: clubul de stat se poate asocia cu terțe entități

O modificare legislativă publicată în Monitorul Oficial deschide calea pentru ca echipa de fotbal a Ministerului Apărării, Steaua București, să poată în sfârșit să promoveze în prima ligă de fotbal.

Mai precis, un ordin de ministru semnat de Vasile Dîncu chiar în ziua în care și-a anunțat public demisia, pe 24 octombrie, permite Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” să se asocieze cu terțe persoane juridice, publice sau private, pentru constituirea unei asociații fără scop patrimonial care să aibă ca obiect participarea la competiții sportive.

Scopul acestei modificări a Regulamentul de organizare și funcționare al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” este să înlăture principala piedică de ordin juridic din calea promovării echipei în prima ligă. E vorba despre interdicția legală ca un club controlat de o entitate de stat (în cazul Stelei – Ministerul Apărării Naționale) să participe la competiția organizată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).

Or, printr-o asociere cu o terță persoană juridică (firmă, asociație etc) ar apărea o nouă asociație care nu e controlată direct de stat și astfel nu s-ar mai lovi de interdicția menționată, potrivit unui jurist consultat de G4Media.

Ordinul 182 al Ministrului Apărării a fost publicat în Monitorul Oficial 1065 și modifică Regulamentul de organizare și funcționare al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.115/2013.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. 🤣🤣🤣🤣
    Meeeeeè meeeeeeè 🐑🐑🐑🐑🐑🐑

  2. A spus cineva JUNTĂ MILITARĂ???

    • junta militara ti l-a dat pe Popovici ( te bucuri si te mandresti cand ia aur )

      junta militara ti-a dat-o pe Ana maria branza la scrima ( te bucurai cand rupea tot la olimpiada )

      junta militara iti da campionii la canotaj

      junta militara ti a dat campioanele de la gimnastica

      etc

      si cu toate astea voi il vreti pe infractorul Gigi Becali ( citez din domnia sa dupa o sechestrare : Barabas liber gigi la puscarie , se vede si un mic Hristos )

      PS guvernul maghiar investeste puternic in sport in Romania, ei au voie noi nu.

      concluzia : puneti la articol advertorial pt gigi becali