G4Media.ro

Modificări ”grosolane” la proiectele cu fonduri UE: Guvernul vrea să anuleze conflictul…

Modificări ”grosolane” la proiectele cu fonduri UE: Guvernul vrea să anuleze conflictul de interese şi auditările externe la proiectele de fonduri europene cu suspiciuni

Un proiect de modificare a OUG 66/2011, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării, modifică prevederi importante ale modului de control al proiectelor finanţate din fonduri europene. În cadrul conflictului de interese, legislaţia se relaxează extrem de mult, potrivit unor surse guvernamentale. ”Sunt modificări grosolane”, spune un expert în achiziții publice.

  • Citește aici proiectul de OUG
  • UPDATE: Ministerul Dezvoltării a transmis G4Media.ro urmptorul punct de vedere: ”Respectivul proiect de act normativ s-a aflat în consultare publică în anul 2017, când MDRAP funcţiona împreună cu Ministerul Fondurilor Europene (ca Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), dar intenţia de reglementare nu a fost materializată niciodată”.

Proiectul aflat în dezbatere publică de la finalul mandatului guvernului Tudose a fost resuscitat în ultima vreme, potrivit surselor G4Media.ro. El urmează să primească avize de la DLAF, instituţie rămasă fără şef după retragerea din funcţie a procurorului Cătălin Vartic la începutul acestei luni, şi de la Curtea de Conturi, condusă de fostul şef SGG, Mihai Busuioc, instituţie în cadrul căreia funcţionează autoritatea de audit, al cărei vicepreşedinte este Florin Tunaru, apropiat al lui Liviu Dragnea.

Proiectul ”încalcă grosolan legislația UE în domeniu, precum și Convenția europeană privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene”, a declarat pentru G4Media.ro un expert în domeniu.

Proiectul păstrează interdicţiile pentru angajaţii din sistemul de stat – cei care evaluează şi aprobă un proiect – cărora nu le este permis să dea contracte rudelor și afinilor până la gradul al doilea inclusiv. Conflictele de interese după acordarea contractului către entitatea privată nu mai sunt însă sancţionate. Mai exact, dacă o firmă, asociație sau fundație primește un contract pe fonduri europene, ea va putea mai departe să încheie contracte subsecvente cu rudele celui care i-a acordat banii sau chiar cu o firmă deținută de cel care evaluează şi aprobă proiectul.

Proiectul modifică şi definiția fraudei. Dacă până acum era considerată fraudă orice infracţiune care a condus la obţinerea ilegală de fonduri, de acum înainte, infracțiunile s-ar limita doar la falsul în declaraţii şi schimbarea destinaţiei banilor.

În privinţa auditului, revine intenţia de a limita atribuţiile auditorului şi efectele auditului. În prezent, orice audit realizat la nivel naţional sau la nivelul Comisiei Europene sau orice raport întocmit de OLAF sau DLAF sunt obligatorii pentru autorităţile de management pe fiecare proiect. Autorităţile de management sunt organismele naţionale care acordă contractele de fonduri europene. Rapoartele de control sunt obligatorii exact din momentul constatării.

Proiectul de modificare a OUG 66/2011 ar face ca aceste rapoarte să devină facultative, autoritatea de management decide dacă le ia în calcul sau nu.

Specialişti contactaţi de G4Media.ro susțin că neimplementarea unor măsuri stabilite de auditor sau de specialiştii OLAF poate duce la suspendarea alocării de fonduri europene până la revenirea pe calea cea bună.

Surse guvernamentale spun că proiectul nu a fost trimis Comisie Europene pentru un punct de vedere, deşi această procedură era o practică până acum.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Deci dacă nu se poate fura, la fel de bine să le taie UE de tot.

  2. Scopul e ca ue sa nu ne mai dea bani si apoi hotii din psd sa urle ca are ue ceva cu noi…

    • Aparent UE s-a mai trezit si lucreaza la niste prevederi ca acolo unde guvernele isi baga picioarele, fondurile sa se aloce direct catre proiecte, ocolind birocratiile nationale. Sigur, guvernantii or sa incerce sa faulteze si initiativa asta. Dar lucrurile se misca.

  3. UE ne vrea binele si noi nu întelegem asta…

  4. Dat-ii bataie, fratilor! Parjoliti granele, otraviti fantanele si veti fi liberi!
    Acum, serios, pe DLAF-ul ala mai bine-l desfiintati pentru ca oricum lucreaza la dispozitia guvernului. Adica e inutil.

  5. Apropo de DLAF: sunt total surprins, neplacut bineinteles, ca OLAF si CE a UE a tolerat existenta DLAF in guvern! Pana acum n-au stiut cu cine au de-a face?!

  6. HA HA HA ! JAF FARA OPRIRE SI FARA CONSECINTE.
    TERICEANE ATATA STI, ATATA FACI. ESTI CEL MAI BUN PESEDIST.
    NU-I VORBA, CA TOATA „CLASA” POLITICA RACESTE VAGOANE DE SAMPANIE.

  7. PAI ASTA VOR. SA NU MAI UTILIZEZE FONDURI IUROPENE. SA IMPURUMUTE SI SA FURE FARA OPRELISTI. CAUTATI IN TRECUT DECLARATII ALE LUI TERICEANU. EL NU CONCEPE SA SE FACA NIMIC FARA „COMISION” PENTRU GANGSTERII POLITICI.

  8. cu siguranță nu vom mai vorbi de fonduri europene în această situație ! nătărăii ăștia au prea mare încredere în ruși !