Moldova: Marș al ortodocșilor de-a lungul țării, în ciuda legilor care interzic adunările publice
Zeci de credincioși, adepți ai Mitropoliei Chișinăului, au pornit într-o procesiune tradițională, numită ”Drumul Crucii”, pe un traseu ce înconjoară Republica Moldova, scrie BIRN, preluat de Sinopsis. Oamenii poartă cruci, icoane și steaguri bisericești. Merg avîntat, pe un traseu ce urmează să străbată R. Moldova de la nord la sud. Nu poartă măști și nici nu respectă măsuri de distanțare fizică, însă cred că rugăciunile lor le dau putere și îi ajută să țină departe inclusiv Covid-19.
Oamenii, printre care se află și cîțiva preoți, merg de vreo zece zile, parcurgînd zilnic circa 33 de kilometri, relatează Balkan Insight.
Alerta de coronavirus nu-i sperie, spun oamenii.
Participanții la marș sunt membri ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Oamenii sunt escortați de către poliție, iar asta se întîmplă în ciuda unei legi care interzice încă adunările publice.
Pînă pe 25 iunie, în Republica Moldova peste 15.078 de persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus, dintre care 1185 în regiunea transnistreană. Numărul deceselor se ridică la 502, inclusiv mai mulți preoți. În stare gravă se află 455 de pacienți. Totodată, alte 199 persoane au fost tratate și externate. Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 se apropie de 8600.
Moldova are una din cele mai mari rate ale mortalității din cauza noului coronavirus, raportat la numărului populației, din întreaga Europa.
„De ce nu purtați mască?, a fost întrebarea unui reporter al postului de televiziune TV8. ”Eu nu sunt cîine să port botniță. Eu sunt om”, a spus unul dintre participanții la marș. ”Dar medicii care luptă zi de zi?”, a venit următoarea întrebare. ”Eu nu cred în medici, eu mă tem doar de Dumnezeu”.
Citește tot articolul pe Sinopsis
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii