G4Media.ro

Moldovagaz prelungește contractul cu Gazprom pentru încă o lună, până la finalul…

Sursa foto: Moldovagaz

Moldovagaz prelungește contractul cu Gazprom pentru încă o lună, până la finalul lui octombrie

Contractul de furnizare a gazelor dinspre Rusia către Republica Moldova a fost prelungit, vineri, cu o lună de zile, după ce acesta a expirat pe 30 septembrie.

Reprezentanții MoldovaGaz au precizat că vor continua negocierile pentru noul contract cu oficialii Gazprom, inclusiv asupra prețului gazelor naturale. Republica Moldova este dependentă 100% de gazele rusești furnizate de Gazprom. Anterior, oficialii români ai Transgaz au anunțat că vor livra gaz prin noul gazocut Iași-Ungheni-Chișinău începând cu luna octombrie a acestui an.

Viceprim-ministru și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, a declarat că prelungirea contractului are loc în aceleași condiții la care Moldova a primit gaze în luna septembrie. Potrivit lui, mai multe detalii urmează să fie prezentate astăzi, 1 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă. Contractul de livrare a gazului rusesc în Republica Moldova a expirat pe 30 septembrie.

Deși Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu a confirmat oficial informația, economiștii spun că majorarea tarifelor pentru gazele naturale livrate consumatorilor finali, cerută de Moldovagaz, ar fi de 35%.

Executivul de la Chișinău afirmă că, în condițiile creșterii tarifelor pentru consumatorii finali, guvernarea ia în considerare posibilitatea acordării compensațiilor pentru familiile cu venituri modeste.

Foto: Moldovagaz a prelungit contractul cu Gazprom. Sursa/Moldovagaz Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...