”Moment hamiltonian”: Planul de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro împrumutate în comun reprezintă o adevărată revoluție în istoria comunitară / Confruntată cu opoziția radicală a Europei de Nord, niciodată Comisia nu a propus angajarea unei datorii mutualizate de o asemenea amploare

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a consultat mult înainte de a lansa planul. De mai multe ori, și-a amânat anunțurile. Până la urmă, miercuri, 27 mai, a prezentat Parlamentului European planul de relansare, care trebuie să permită Uniunii Europene și celor 27 de state membre ale sale să limiteze ravagiile pandemiei de Covid-19. Comisarii, cărora fostul ministru al Angelei Merkel nu le-a dezvăluit ultimele compromisuri, au fost informați cu puțin timp înaintea eurodeputaților.

Ursula von der Leyen a promis un plan de relansare “masiv” și, efectiv, a anunțat miercuri că Executivul comunitar va cheltui 750 de miliarde de euro pentru a ajuta continentul să iasă dintr-o recesiune fără precedent. Măsuri care se adaugă măsurilor de urgență, de 540 de miliarde de euro (sub formă de împrumuturi), pe care Uniunea le-a decis deja și celor 1.000 de miliarde de euro pe care BCE s-a angajat să-i injecteze în sistemul financiar.

Datorie mutualizată

Pentru a-și finanța planul, Comisia Europeană va împrumuta pe piață 750 de miliarde de euro, care se vor adăuga bugetului european, în care unele programe vor fi întărite și altele create pentru a face față situației. E vorba de o adevărată revoluție în istoria comunitară: confruntată cu opoziția radicală a Europei de Nord, niciodată Comisia nu a propus emiterea unei datorii mutualizate europene de mare amploare. A trebuit ca Germania să evolueze pe acest subiect pentru ca acest lucru să devină posibil, chiar dacă unii, ca Olanda, Austria, Suedia sau Danemarca – “economii” – nu-și ascund rezervele.

Când Angela Merkel și Emmanuel Macron au prezentat, pe 18 mai, ”inițiativa” lor, bazată și ea pe emiterea unei datorii comune europene de 500 de miliarde de euro, mulți comentatori au vorbit despre “un moment hamiltonian” pentru Europa, cu referire la Alexander Hamilton, primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite, care, în 1790, a convins Congresul să creeze o datorie federală și a făcut să vireze confederația americană în federalism.

Din această sumă, care va fi obținută pe piețele financiare de Comisie, 500 de miliarde vor fi transferate, prin canalul bugetului european, statelor membre care au fost cele mai afectate de Covid-19, așa cum se gândiseră Parisul și Berlinul. Pentru a beneficia de ele, acestea vor trebui să prezinte un plan de investiții și de reforme care va trebui să fie compatibil cu prioritățile politice ale Comisiei Europene, anume “green deal”, tranziția ecologică și o mai mare suveranitate europeană. Vor trebui de asemenea să țină cont de recomandările pe care le face o dată pe an Comisia Europeană fiecărui stat din cele 27.

În schimbul a ce?

Rămâne de văzut, în detaliu, ce reforme va cere Bruxellesul în schimbul generozității sale. Cei patru “economi”, care refuză orice subvenție țărilor slăbite de pandemie, nu vor pierde ocazia să ceară eforturi de consolidare bugetară și de competitivitate economică. Lucru de care Roma și Madridul, care refuză orice punere sub tutela, nu vor dori să audă.

Deocamdată, Comisia a rezervat o anvelopă pe care o vor putea cere fiecare din cei 27. Astfel, Italiei i se vor putea acorda până la 82 de miliarde de euro, Spaniei până la 77 de miliarde, Franței 39 de miliarde, Poloniei 38 de miliarde, Germaniei 29 de miliarde…

Ursula von der Leyen a prevăzut de asemenea împrumuturi, de 250 de miliarde de euro, din care a stabilit o prealocare – 91 de miliarde pentru Italia, 63 de miliarde pentru Spania, 26 de miliarde pentru Polonia, nimic pentru Franța sau Germania. În final, Comisiei i se vor rambursa aceste 250 de miliarde.

Negocieri dificile

Din cele 750 de miliarde împrumutate, vot trebui găsite mijloacele de a rambursa cele 500 de miliarde de euro sub formă de subvenții pe care le va fi acordat. La această întrebare, Comisia nu răspunde astăzi. Ea intenționează să înceapă să-și plătească datoriile în 2028 și până în 2058. Până atunci, va avea timp să discute subiectul cu statele membre. “Fie creștem contribuțiile naționale ale celor 27, fie reducem cheltuielile europene, fie găsim ‘resurse curate’ pentru Europa, ca o taxă digitală sau o parte din drepturile de emisii de CO2”, explică un înalt funcționar al Comisiei.

Ceea ce ar însemna că o parte din bugetul european nu ar mai depinde de state și că Comisia ar strânge ea-însăși impozite. O revoluție și aici, de care țările din Nord nu doreau să audă vorbindu-se până acum și în legătură cu care Germania a dat de asemenea semne că evoluează.

Vedem, multe din elementele din planul de relansare pe care l-a prezentat Ursula von der Leyen miercuri vor face obiectul unor negocieri complexe și dificile între cei 27. Cu atât mai mult cu cât planul de relansare are nevoie ca țările membre să se înțeleagă pe ce va fi bugetul european pe perioada 2021-2027, ceea ce nu este deloc evident în starea actuală a lucrurilor. Între cei “economi”, care vor să-și păstreze rabatul, dar să reducă volumul cheltuielilor agricole sau ale fondurilor de coeziune, și țările din Sud, care doresc să aibă acces la această mană, dar vor fi foarte vigilente ca fondurile de coeziune să nu fie sacrificate, sunt de așteptat dezbateri furtunoase.

Sursa: Le Monde / Autor: Virginie Malingre / Traducere: Gabriela Sîrbu