G4Media.ro

Momentul emoționant în care un cimpanzeu vede pentru prima dată cerul liber

Captura Twitter

Momentul emoționant în care un cimpanzeu vede pentru prima dată cerul liber

Vanilla, o femelă cimpanzeu în vârstă de 28 de ani, nu ieșise niciodată în afara unei cuști sau a unei incinte. Ea este unul dintre cimpanzeii supraviețuitori de la Laboratorul pentru Medicină și Chirurgie Experimentală la Primate (LEMSIP) din New York care și-a găsit acum o nouă casă, relatează BBC.

Vanilla și sora ei, Shake, au acum un nou cămin pe o insulă gestionată de Save the Chimps din Fort Pierce, Florida.

Înregistrarea video surprinde momentul în care Vanilla a ieșit din cușcă după ce a ajuns la sanctuarul Save the Chimps.

Vanilla a trăit în laborator – care s-a închis în 1997 – până la vârsta de 2 ani.

Ea a făcut apoi parte dintr-un grup transferat în California, unde a fost închisă într-o incintă mai mare într-un refugiu care a dat faliment în 2019.

Anul trecut, sanctuarul pentru cimpanzei a decis să o ducă pe ea și grupul ei în locația de 150 de acri din Sunshine State.

Noul ei refugiu găzduiește 226 de cimpanzei proveniți din laboratoare, din industria de divertisment, din comerțul cu animale de companie exotice și din grădini zoologice, potrivit organizației, iar mulți dintre ei au îndurat anterior izolarea și nu au interacționat niciodată cu alți cimpanzei.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...