Monitorizare TV. Nelu Tătaru și Alexandru Rafila, protagoniștii emisiunilor de luni seara de la posturile TV. Politizarea managementului spitalelor, subiectul central al dezbaterilor
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru (PNL), și medicul Alexandru Rafila (PSD) au fost protagoniștii emisiunilor de luni seara de la posturile TV. Politizarea managementului spitalelor a fost din nou subiectul central al dezbaterilor. Cei doi au schimbat pe rând studiourile televiziunilor de știri și au susținut, fiecare, necesitatea depolitizării funcției de manager în sănătate. Infrastructura precară din sistemul medical, precum și lipsa de personal sunt alte probleme acute în sănătate, iar ministrul Tătaru a anunțat că se încearcă aducerea înapoi în țară a medicilor români plecați în străinătate.
Dacă n-ai timp seara de televizor, ne uităm noi pentru tine. Toate declarațiile relevante făcute de principalii candidați la parlamentare și informațiile de campanie reflectate la principalele televiziuni de știri în emisiunile de seară le găsești aici. G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer a lansat secțiunea ”Monitorizare TV Parlamentare”. Iată principalele evenimente de luni seara de la TV:
- Ministrul Sănătății: 80% din managerii de spitale ar trebui schimbați/ Colegii mi-au mai spus, în diverse discuții, particulare, despre secțiile ATI/ Strategia de vaccinare este gata / Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care deschide și listele PNL pentru Camera Deputaților în Vaslui, a declarat, luni seară, la Digi24, că 80% dintre managerii spitalelor din România ar trebui schimbați din funcții.
- Alexandru Rafila: Cu 8 manageri într-un an înseamnă că, de fapt, Spitalul Județean Neamț nu a fost condus/ Nu pot să am spitalele din România și să le oblig să fie acreditate ca în SUA/ În februarie o să asistăm probabil la o nouă creștere a infectărilor / Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și cel care deschide lista PSD din București pentru Camera Deputaților, a declarat, luni seară, la Digi24, că până la sfârșitul anului vom asista la o stagnare a cazurilor COVID-19, dar ulterior, ne vom confrunta cu un al treilea val de infectări, ”o creștere a cazurilor prin luna februarie”.
- Nelu Tătaru: Am luat legătura cu ambasadele din statele UE și cu comunitățile de medici, pentru a le solicita ajutorul/ Medicii nu se întorc în țară pentru că spitalele nu asigură securitatea actului medical și nici a pacientului / Ministrul Sănătății, liberalul Nelu Tătaru, a declarat luni seară, la Realitatea Plus, că a luat legătura cu ambasadele din statele Uniunii Europene și cu comunitățile medicilor români de acolo, pentru a le solicita ajutorul în criza coronavirus.
- Alexandru Rafila propune ca direcțiile de sănătate publică să consilieze spitalele, în loc să le amendeze / Medicul Alexandru Rafila, care deschide lista PSD București la Camera Deputaților, a declarat luni la postul de televiziune Antena 3 că Direcțiile de Sănătate Publică sau Inspecția Sanitară de Stat ar trebui sa consilieze spitalele cum să extindă capacitatea, în loc să le aplice amenzi.
- Nelu Tătaru: În momentul în care o administrație locală numește politic un manager de spital, putem asista la tragedii, cum s-a întâmplat la Piatra Neamț / Nelu Tătaru, ministrul Sănătății și candidat PNL pentru Camera Deputaților, a declarat luni seară la Realitatea Plus că în momentul în care o administrație locală numește politic un manager de spital, pot exista tragedii, cum s-a întâmplat la Piatra Neamț.
- Cristian Diaconescu: Spitalele să intre sub management privat. Să recunoaștem că n-am făcut ce trebuia. Din cauză că n-am făcut ce trebuia mor oameni / Cristian Diaconescu este candidatul PMP pentru Senat, susținând că în acest moment politicienii trebuie să înceteze să se mai acuze reciproc și să-și asume că din cauza lor mor oameni. În emisiunea „Tu votezi, România”, de la postul național TVR1, Cristian Diaconescu a spus că deși toată clasa politică e conștientă că pentru sistemul de sănătate nu s-a făcut nicio reformă, nimeni nu și-ar asuma vreo vină. El a apreciat că impunerea unui management privat în cadrul spitalelor ar putea reprezenta un început de reformă.
- Candidatul USR-PLUS Andrei Lupu: Depolitizarea spitalelor putea începe din 2016, când Guvernul Cioloș a propus o Ordonanță de Urgență în sensul acesta. Toate celelalte partide au respins-o / Membru în Biroul Național PLUS și candidat la Camera Deputaților din partea alianței USR-PLUS Prahova, Andrei Lupu a reamintit în emisiunea „Tu votezi, România”, de la postul național TVR1, că depolitizarea instituțiilor medicale trebuia să se întâmple din 2016 prin adoptarea Ordonanței de Urgență propusă de Guvernul tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, care prevedea schimbarea procedurii de numire a managerilor de spitale.
- Mihai Tudose: Tătaru și Orban ar fi trebuit să demisioneze. Managerul spitalului de la Piatra Neamț a fost forțat să țină spitalul funcțional: primește bolnavii, pune oxigen în ei / Fostul premier PSD Mihai Tudose, candidat al partidului la alegerile parlamentare, a declarat luni seara la Antena 3 că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și premierul Ludovic Orban ar fi trebuit să demisioneze după incendiul de la secția de ATI a Spitalului din Piatra Neamț.
- Discuții aprinse între candidatul PNL Florin Roman și candidatul PSD Florian Bodog, în direct la Realitatea PLUS. Cei doi s-au trimis reciproc în fața instanței / Candidatul PNL Florin Roman, care deschide lista partidului la Alba, la Camera Deputaților, s-a contrat, pe un ton ridicat, cu candidatul PSD Florian Bodog, cap de listă al partidului, filiala Bihor, pentru Senat, luni seară la postul de televiziune Realitatea Plus.
sursa foto: Inquam Photos/ Cornel Putan
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.