G4Media.ro

Mormântul lui Karl Marx, vandalizat cu inscripțiile ”Doctrina urii” și ”Arhitectul genocidului”

Sursa Foto: Maxwell Museums

Mormântul lui Karl Marx, vandalizat cu inscripțiile ”Doctrina urii” și ”Arhitectul genocidului”

Monumentul funerar al lui Karl Marx din cimitirul Highgate din nordul Londrei a fost vandalizat pentru a doua oară în această lună, relatează duminică agenţia DPA, citată de Agerpres.  Cuvintele ”Doctrina urii” şi ”Arhitectul genocidului” s-au numărat printre cele scrise cu vopsea roşie pe piatra funerară a filosofului german, conform Press Association.

Actul de vandalism vine după ce, la 4 februarie, marmura a fost spartă cu ciocanul, iar epitafurile lui Marx, al soţiei sale şi al unui nepot au fost deteriorate.

În cadrul unui mesaj publicat pe un cont de Twitter neverificat, conducerea cimitirului a descris ultimul incident drept ”Absurd. Stupid. Ignorant”.

”Indiferent ce credeţi despre moştenirea lui Marx, nu aceasta este calea prin care să o subliniaţi”, au adăugat reprezentanţii Highgate.

Mormântul a devenit în ultimii ani o destinaţie populară printre tinerii din toată lumea, notează DPA. Marx şi filosofia sa au revenit în atenţie de la declanşarea crizei financiare internaţională, în 2008. Însă, atacurile comise asupra mormântului, indică faptul că există persoane care nu au o părere apreciativă la adresa lui Marx.

Poliţia metropolitană a declarat pentru Press Association că a fost înştiinţată sâmbătă cu privire la comiterea unui act de vandalism. ”Nu au fost făcute arestări. Lansăm un apel ca orice persoană care deţine informaţii să ne contacteze”, a declarat un purtător de cuvânt.

Şi alte monumente din Londra au fost atacate în ultimele săptămâni. Printre altele, a fost aruncată vopsea pe o statuie a fostului prim-ministru Winston Churchill şi pe o sculptură în onoarea comandamentului pentru bombardamente al forţelor aeriene britanice (Royal Air Force) din Green Park.

Scrierile lui Marx, în special ”Capitalul” şi (în colaborare cu Friedrich Engels) ”Manifestul Partidului Comunist” au fost folosite ca argumente ideologice de regimurile comuniste din întreaga lume.

Karl Marx (1818-1883) a trăit la Londra din 1849 până la moartea sa.

https://twitter.com/maxwellmuseums/status/1096740804251529216

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Ar trebui sa i dezgroape si hoitu’ si dat la caini!

  2. Sunt mirat ca nu a fost pana acum.

  3. Vandalizat? Nici nu ar trebui sa existe mormântul animalului…

  4. “Însă, atacurile comise asupra mormântului, indică faptul că există persoane care nu au o părere apreciativă la adresa lui Marx.”—- credeți? Sau e doar “jurnalism FOR dummies”?

  5. Marx si Nietzsche sunt filosofii ale caror idei au fost folosite ca scuza pentru cele mai mari atrocitati ale istoriei moderne. Generatii de cameleoni i-au slavit si apoi scuipat, fara sa fi citit vreodata „Das Kapital” ori „Also sprach Zarathustra”. Culmea e ca „marxismul” a prins ca doctrina tocmai in Rusia/URSS , cea mai inapoiata tara din punct de vedere industrial la vremea respectiva, iar acum termenul de „(neo)marxisti” e folosit ca jignire taman de catre de bolshevici la adresa celor cu vederi liberale.

  6. Domnilor jurnaliști G4

    păi văd că ați devenit bolșevici din ăia pur sange ! Nu mă mir că nu mai ies la proteste instradă cu voi – de ce să schimb vechii bolșevici cu noii bolșevici pe stil Tapalagă??? Pe ce baze ne dați voi lecții de morală? DEci ăsta-i Occidentul pe care ni-l oferiți voi! Păi nu mersi, tovarăși! Sper să vă chinuie PSD-ul in continuare, așa, ca intre bolșevici, ca intre tovarăși. Dacă nu ati fost capabili să vă desprindeți de marxism, păi meritați să vă mancați intre voi.

    Problema nu e că bustul lui Marx a fost vandalizat. Problema e de ce instigatorul la genocid mondial și la „dictatura proletariatului” are o statuie și cată ipocrizie exisăt la socialiști să ne dea lecții de morală in timp ce ei promovează cultul unei doctrine totalitare. Asta-i problema, că noi am dăramat regimul totalitar in timp ce cretinii de hippsteri, The Guardian, BBC elogiază profetul urii de clasă, pe tatăl lui Lenin,Stalin, Mao, Iliescu și Maduro.

    • Harasho, Lara, (V.d/C, anti/penali, Loch.. si alte 30 de pseudonime), treci pe la casierie sa-ti iei rublele, ai si un spor de weekend, macar de-ar fi si Gadea asa profun.d ca tine.

    • Iliescule, tu esti? Sau esti ăla cel mai prost din clasa pe care nu știe nimeni cum îl cheama?

  7. Ce dume de colhoz, ai, toarsh sectorist! Tu ai fost in strada, tu ai dat jos comunismul? Vezi ca ala prost s-ar putea sa esti chiar tu, ca te incurci in pseudonime. Hai, batranete fericita, sa apuci ani cat ilici, daca tot l-ai pomenit!

    • …bate gramatica peste ochi.”s-ar putea sa esti chiar tu?” . Ai studiat limba romană cu femeia de serviciu de la fostul kgb?

    • Nu „e” de tine ironiile subtile, mi-o arunci mie pe aia cu „kgb”-ul, trollache, asa v-a invatat la Stefan Gheorghiu? Ai mai multe fete decat un zar dar ti le stiu pe toate.

  8. Mormantul acestui șarlatan ar trebui să vie necunoscut publicului.
    Așa cum nimeni nu stie unde zac osemintele altor criminali, gen Hitler sau Bin Laden.
    Faptul că englezii afișează mormântul escrocului reprezintă un gest ostentativ care, uite, este sancționat in mod repetat.

  9. Credeam ca numai in Romania analfabetii functionali sunt numerosi, dar si in Anglia? Sa nu fi auzit ei de The Black Book of Capitalism by Robert Kurz . Sau se prefac?

  10. Și Marx ce-a zis?

  11. Vandalizat ? Trebuia manjit cu rahat . Ala nu e vandalism ce au facut aia acolo .

  12. L-au vandalizat? Foarte bine. Ar trebui si pe al lui Lenin, Stalin ……si pe alor nostri.

  13. una dintre stirile pozitive ale ultimelor luni, dar o veste rea pentru toti stangistii retardati ai lumii

  14. Alooo, redactia, se aude? Sau baietii aia platiti cu-o cola si niste chipsuri sa faca moderare.

    Sintagme precum ” Nici nu ar trebui sa existe mormântul animalului…”, ” Ar trebui sa i dezgroape si hoitu’ si dat la caini! ” etc nu numai ca nu ar trebui permise/afisate, dar cei care le-au scris ar trebui si admonestati.

    Chiar in halul asta ati ajuns, mai rau decat Hotnews?!

  15. Cata dezinformare ?
    Nimeni nu spune ce scrie pe fatada monumentului.
    https://razboiulinformational.ro/site/2019/02/monument-lui-karl-marx-vandalizat/

    • Marx a murit in 1883 nestiind ca lucrarea sa de doctorat va fi folosita vreodata ca ideologie a unui partid. El insusi scria despre comunism ca ar fi utopic, ideal, deci nu se poate pune in practica. Dar uite cum alti evrei l-au dus…unde au putut. Intregul consiliu politic superior format din 10 persoane era de etnie evreiasca.
      Recomand cartea Trezirea la realitate de DAVID DUKE, o adevarata capodopera.