G4Media.ro

Moscova afirmă că unităţi militare ucrainene se retrag din Severodoneţk şi vor…

Sursa foto: RONALDO SCHEMIDT / AFP

Moscova afirmă că unităţi militare ucrainene se retrag din Severodoneţk şi vor să explodeze substanţe chimice

Armata rusă a afirmat sâmbătă că unităţi militare ucrainene se retrag din oraşul-cheie Severodoneţk, în estul Ucrainei, pradă unor lupte sângeroase între Kiev şi trupele Kremlinului, informează AFP, citată de Agerpres.

„Unităţi ale armatei ucrainene, suferind pierderi critice în timpul luptelor pentru Severodoneţk (până la 90% în mai multe unităţi), se retrag spre Lîsîciansk”, un alt oraş din apropiere, de cealaltă parte a râului Doneţ, a declarat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Comunicatul nu precizează numărul militarilor ucraineni care s-ar retrage spre Lîsîciansk, iar AFP nu a reuşit să verifice aceste declaraţii dintr-o sursă de informaţie independentă.

„Realizând că este imposibil să reziste mai mult şi să ţină în mâinile lor zona industrială Severodoneţk, autorităţile ucrainene au ordonat unui grup tactic mixt să mineze rezervoare ce conţin azot şi acid azotic în uzina Azot” (fabrica de îngrăşăminte chimice Azot), a continuat armata rusă.

Ea a precizat că acest grup rămas la faţa locului este format din „supravieţuitori” ai brigăzii 79 de asalt aerian şi din membri ai apărării teritoriale ucrainene.

Potrivit Moscovei, armata ucraineană vrea să explodeze cuvele cu produse chimice pentru a contamina zona şi a „întârzia” ofensiva trupelor ruse.

Forţele ruse au drept obiectiv declarat controlul total asupra bazinului minier Donbas, pe care forţe separatiste proruse susţinute de Moscova îl controlează parţial din 2014.

Oraşul Severodoneţk, împreună cu cel vecin Lîsîciansk, situate ambele la circa 80 de km de capitala administrativă regională ucraineană Kramatorsk, constituie o aglomerare-cheie pentru atingerea acestui obiectiv.

Oraşul Severodoneţk număra circa 100.000 de locuitori înainte de război.

La 24 februarie, Rusia a început un război împotriva Ucrainei, primul act major de agresiune împotriva unui stat independent în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sursa foto: RONALDO SCHEMIDT / AFP

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Comentarile, troli nenorociți devianți.

    BANI ȘTIȚI SĂ CERȘIȚI!!!

    • Va simțiți părăsit de tovarășii dvs de propaganda sovietică, d-aia le vorbiți in felul ăsta?

    • Mai ciolovec, expresia „davai ceas” îți este cunoscuta??? Asa vă știe toată lumea pe unde ati trecut!!! Culmea este ca sunteți mândri de asta. Normal, toți hoții sunt mândri de loviturile pe care le dau.

  2. De regula, in comunicatele astea, rusii ne spun ce-ar gandi ei sa faca.

  3. „Moscova” adica submarinul? Vorbeste? Cu apa-n gura?

  4. Mai bine vedeți că pe dvs v-a tras de mult aspiratorul le țeavă, dl.asm.

  5. Mai bine gândiți-vă ca politicienii noștri au epuizat rezervele alimentare de stat pentru ucraina,sa va vad ce mâncați si cu ce va încălziți la iarnă. Viva ucraina.ha,ha,ha