Moscova i-a sancționat pe președintele SUA Joe Biden și premierul canadian Trudeau: Nu mai au voie să călătorească în Rusia
Rusia a impus sancțiuni personale la adresa președintelui american Joe Biden, secretarului de stat Anthony Blinken și altor oficiali de rang înalt și administrației militare a Statelor Unite, anunță agenția rusă Interfax, care citează un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Update: Reuters anunță că și premierul canadian Justin Trudeau a fost pus pe lista de sancțiuni
Ca rezultat al sancțiunilor, la reciprocitate cu cele impuse de SUA, oficialii americani nu mai au voie să meargă în Rusia.
Sancțiunile vin „ca răspuns la o serie de sancțiuni fără precedent care interzic, printre altele, intrarea în Statele Unite ale înalților oficiali ai Federației Ruse”, a declarat marți Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
Lista persoanelor vizate de sancțiunilor Rusiei îi include și pe consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, directorul CIA William Burns, secretarul de presă al Casei Albe Jennifer Psaki, asistentul adjunct al președintelui pentru securitate națională, directorul Agenției pentru Dezvoltare Internațională, fiul președintelui american Hunter Biden, pe fostul secretar de stat Hillary Clinton.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii