G4Media.ro

Moşteanu: 20 de voturi pentru Ciprian Şerban de la deputaţi AUR, SOS,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Moşteanu: 20 de voturi pentru Ciprian Şerban de la deputaţi AUR, SOS, POT. Probabil vor trece la PSD

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Ciprian Şerban, a fost ales în funcţie şi cu voturi de la partidele izolaţioniste AUR, SOS şi POT, susţinând că este posibil ca o parte dintre aceştia să treacă la PSD, transmite Agerpres.

Moşteanu a precizat că deputaţii USR nu au votat, alegând să stea în bănci.

„Tocmai s-a terminat votul pentru preşedintele Camerei Deputaţilor. Noi am numărat prezenţa şi au mers să voteze 175 de deputaţi de la PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, cei care formează coaliţia, cei care propun Guvernul Ciolacu 2. În final, preşedintele a fost ales cu 195 de voturi, o diferenţă de 20 de voturi care au venit de la deputaţi AUR, SOS sau POT, pentru că noi, deputaţii USR, am decis să stăm în bancă, nu mergem să punem voturile în urnă. Am spus toţi prezent, nu votez, tocmai pentru a vedea în final câţi dintre cei aşa-zişi izolaţionişti sunt de fapt pesedişti acoperiţi. Se pare că sunt vreo 20 în momentul ăsta şi iată că a venit Crăciunul mai devreme la PSD şi le-a mai adus 20 de voturi”, a explicat parlamentarul USR.

Întrebat dacă se aşteaptă ca aceşti 20 de parlamentari care au votat pentru Ciprian Şerban să treacă la PSD, la PNL în perioada următoare, Moşteanu a răspuns: „Probabil, o parte din ei, de fapt unii sunt deja, înţeleg că au anunţat sau urmează să anunţe şi probabil o parte din aceşti 20 care au dat astăzi vot pentru PSD îi vom vedea uitând, de fapt, de cei care le-au dat mandatul şi ducându-se în băncile PSD”.

„N-am informaţii, eu fac o observaţie strict aritmetic pe ce s-a întâmplat astăzi. Iată, astăzi, cum spuneam, a venit Moş Crăciun mai repede la PSD cu încă 20 de voturi de la cei din partidele izolaţioniste”, a adăugat Ionuţ Moşteanu.

Deputatul PSD Ciprian Şerban a fost ales, luni, cu 195 de voturi „pentru” şi 86 „împotrivă”, preşedinte al Camerei Deputaţilor, în condițiile în care PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au 175 de deputați, iar USR nu a votat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Dictatura . Lovitura de stat.

  2. asta e AURPOTSOS .. „anti-sistemul”

  3. Asta ESTE DOVADA pt nătărăii care cred că au votat împotriva PSD…. la cât sunt de pros..talai nici nu înțeleg

  4. pana acuma, era psd-pnl.
    acuma, psd-pnl-udmr-aur-sos-pot.
    nici o noutate!

  5. Probabil unii au votat doar ca sa nu riște cumva anticipate si sa-si piardă locul.

  6. Încă nu ați realizat ca alegerile au fost anulate nu pentru ca ar fi câștigat Georgescu ci pentru ca ar fi câștigat Lasconi? In vinerea anulării, Lasconi avea 10% in fața lui CG pe PolyMarket, iar poly market a prezis corect rezultatul alegerilor din SUA.
    Cand o sa intelegeti ca CG, AUR, POT, SOS sunt inventile PSD + PNL? Ei sunt intelesi de mult, acum doar is bat joc si rad de noi prostii societatii!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.