G4Media.ro

Moşteanu (USR), despre candidat unic la prezidenţiale: Ar fi o greşeală, practic…

Moşteanu (USR), despre candidat unic la prezidenţiale: Ar fi o greşeală, practic ne-am lega singuri şireturile, să decidem că neapărat trebuie să găsim omul acela care va lua voturile de la toate electoratele / Bătălia cu extremismul nu a fost câştigată

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, marţi, că partidele pro-europene ”ar fi o greşeală” să decidă că cea mai bună soluţie ar fi un canidat unic la prezidenţiale, întrucât este foarte greu de găsit omul care să ia voturi de la toate electoratele. Moşteanu a afirmat că liderii partidelor pro-europene au candidat la alegeri şi au obţinut împreună 52% dintre voturi, transmite News.ro.

”Noi în momentul ăsta avem un candidat agreat de Congres. Pe viitor…Niciodată nu ştim. Este o ţară democratică, Nicuşor Dan şi anunţat candidatura. Noi l-am susţinut necondiţiomat în 2020 şi în 2021. L-am susţinut în Consiliul Local, îl susţinem în continuare. Avem încredere în viziunea, în planul dânsului pentru Bucureşti. Sunt multe de făcut în Bucureşti, a înceut să le facă. E nevoie să continue”, a afirmat, marţi, Ionuţ Moşteanu, întrebat despre candidatura lui Nicuor Dan la alegerile prezidenţiale.

El a adăugat că vor exista discuţii în partid: ”Nici nu ştim când sunt alegerile, vom vedea până atunci (…) Cu cât amânăm momentul anunţării alegerilor, cu atât creşte nervozitatea în societate. Bătălia cu extremismul nu a fost câştigată, a fost doar amânată şi, în contiinuare, o să fim acolo la luptă. Vor mai fi candidaţi. Asta este democraţia şi este corect să fie aşa. Noi vom lua o decizie, respectându-i pe cei care ne-au dat votul în turul 1”.

Întrebat dacă USR insistă ca Elena Lasconi să fie candidatul unic al eventualei coaliţii, Moşteanu a precizat: ”Nu insistăm pe nimic, insistăm ca preşedintele României să fie un om, pro-european, un preşedinte care să întoarcă Cotroceniul ăla cu faţa la popor, să nu fie ca o cetate asediată (…) Cum ajungem acolo, o să discută, (…) Există această discuţie legitimă, cine este omul acela care ar putea să ia voturi şi dintr-un sat uitat de munte şi din centrul Bucureştiului…Există acea personalitate?”.

Moşteanu a afirmat că liderii partidelor au candidat la alegerile prezidenţiale, având forţa partidelor în spate – Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi şi Kelemen Hunor – şi au obţinut împreună 52%: ”Ar fi o greşeală, practic ne-am lega singuri şireturile, să decidem că neapărat trebuie să găsim omul acela care va lua voturile de la toate electoratele”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ati auzit de Nicolae Ciuca? Eh, asta a fost un pseudopolitician roman care s-a incapatinat sa participe la alegeri, desi toata lumea stia ca n-are nicio sansa, fiind foarte aproape sa-l bage pe Ciolacu in turul 2, de unde ar fi devenit presedinte (CCR n-ar fi anulat niciodata alegerile daca era Ciolacu in locul lui Lasconi). Lasconi e noul Ciuca. Uitati despre cei 1.7 milioane care au votat-o pe Lasconi. Daca ar candida impotriva lui ND sustinut de restul partidelor si formatiunilor pro-europene, n-ar lua nici 1 milion. Multi au votat-o pe Lasconi doar pentru ca n-aveau un candidat mai bun. Partidele pro-europene isi leaga sireturile DACA NU il sustin pe ND. Orice alta optiune o sa-i bage in turul 2 pe Ciolacu si un candidat extremist, probabil Simion, pentru ca lui CG n-o sa i se permita sa participe, ceea ce aproape a reusit de acum uitatul Nicolae Ciuca. Elena Lasconi nu are nevoie sa se uite intr-o oglinda magica ca sa-si vada viitorul daca va participa la alegeri. Asta e viitorul, asa cum stiam toti care va fi viitorul lui Ciuca.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.