G4Media.ro

Moțiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader a fost amânată pentru a treia…

Moțiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader a fost amânată pentru a treia oară, până pe 6 mai / Manda: În grupul PSD sunt păreri pro şi contra în privinţa votului / Orban: Este o inepţie, PSD-ALDE au desfiinţat Senatul

Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat a decis luni amânarea pentru 6 mai a dezbaterii şi votului în cazul moțiunii simple depuse de PNL și USR împotriva Ministrului justiției, Tudorel Toader.

Este a treia amânare a dezbaterii acestei moțiuni, în condițiile în care PSD a anunțat public că nu îl va susține pe Tudorel Toader.

Ultima amânare a avut loc miercurea trecută, când ministrul Justiției a fost prezent în sala de plen şi i-a aşteptat pe senatori aproximativ 15 minute.

Claudiu Manda: În grupul PSD sunt păreri pro şi contra în privinţa votului

Vicepreşedintele Senatului, social-democratul Claudiu Manda, a declarat că amânarea dezbaterii asupra moţiunii simple pe justiţie a fost solicitată de grupul PSD, deoarece în cadrul grupului există păreri pro şi contra în privinţa votului, iar senatorii partidului trebuie să se „edifice” în privinţa poziţiei pe care o vor avea.

„A fost o propunere la comitetul liderilor de grup pe care a formulat-o liderul grupului PSD, de fapt viceliderul. Eu pot să vă spun doar că în cadrul grupului PSD sunt păreri pro şi contra vizavi de votul asupra moţiunii şi cred că până la urmă amânarea cu o săptămână în care să ne edificăm în interiorul grupului… Deci, noi am încercat la momentul respectiv să evaluăm în aşa fel încât o amânare în termen de o săptămână să vedem dacă grupul parlamentar al PSD va putea fi o poziţie unitară, fie fiecare să voteze în funcţie de punctul său de vedere. Având în vedere că în perioada următoare am stabilit ca şi calendar că nu o să mai fie în unele săptămâni şedinţe de plen, asta nu înseamnă că este obligatoriu, pentru că putem săptămâna viitoare să întrunim din nou Biroul permanent, să convocăm plen, pentru că săptămâna viitoare oricum avem comisii, toţi parlamentarii sunt în Parlament şi pot să funcţioneze”, a afirmat Manda.

Întrebat despre faptul că este a treia oară când se amână dezbaterea acestei moţiuni, Manda a precizat că în regulament nu sunt precizate motivele pentru care se poate amâna o moţiune simplă.

„În regulament spune că va trebui să fie dezbătută în maxim 6 zile, au trecut cele 6 zile. Mergem mai departe. Plenul Senatului a amânat şi săptămâna trecută, putem să discutăm în săptămâna asta sau putem să stabilim o altă zi. Nu scrie în regulament care sunt motivele pentru care se poate amâna şi care sunt motivele pentru care nu se poate amâna. Nefiind un motiv anume sau lipsa unui motiv anume, eu v-am spus care este poziţia grupului PSD şi de ce s-a amânat astăzi sau s-a cerut şi s-a aprobat amânarea dezbaterii moţiunii pe justiţie.(…)Nu vorbim într-un mod extrem de concret de încălcarea regulamentului. Sunt moţiuni simple, una dintre ele este din 1991 care nu a fost dezbătută până astăzi. Intenţionăm să dezbatem şi intenţionăm să votăm moţiunea simplă, pro sau contra, vizavi de justiţie. Cum este şi celălalt subiect: moţiunea Teodorovici, care şi aceasta a fost amânată, pentru că domnia sa nu este în ţară zilele acestea. Cei de la PNL ne-au rugat să nu fie săptămâna viitoare. Vă asigur, staţi liniştiţi o să se dezbată şi o să se voteze amândouă”, a adăugat Manda.

El a respins ideea că amânarea moţiunii simple pe justiţie ar fi un şantaj la adresa ministrului Tudorel Toader. „Nu este vorba despre niciun şantaj, în ceea ce mă priveşte, eu am spus: voi vota pentru moţiune şi nu pentru a aproba textul opoziţiei, ci pentru că totuşi dezbatem despre justiţie de un an şi jumătate şi lucrurile trebuie închise şi să discutăm despre alte subiecte”, a mai spus Manda.

Ludovic Orban: Este o inepţie; PSD-ALDE au desfiinţat Senatul până pe 6 mai

Preşedintele PNL a criticat amânarea dezbaterilor şi a votului, în Senat, privind moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei susţinând că astfel PSD – ALDE au „desfiinţat” acest for legislativ până pe data de 6 mai.

„Este o inepţie. PSD – ALDE au desfiinţat Senatul. Au stabilit că nu va mai avea loc niciun plen al Senatului până în data de 6 mai. Unu: este vorba de moţiunea pe Justiţie înaintată de PNL, a doua moţiune înaintată tot de PNL este cea împotriva lui Teodorovici cu execuţia bugetară şi pe efectele catastrofale ale OUG 114, nici această moţiune nu se poate dezbate. Prin desfiinţarea Senatului până în data de 6 mai Tăriceanu se piteşte în continuare în spatele zidului făcut de PSD – ALDE de consecinţele faptelor sale. Se ştie foarte clar că de peste cinci luni de zile există o cerere de urmărire penală pe care majoritatea din Senat o ţine în sertare refuzând să dezbată, să ducă procedura la votul final, fără niciun fel de explicaţie, cu încălcarea flagrantă a legislaţiei şi a Regulamentului Senatului. Aceşti indivizi sunt în stare de absolut orice, nu mai respectă nimic”, a afirmat Orban, la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a spus că nu cunoaşte motivele pentru care moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei a fost amânată, susţinând că este vorba de un joc pe care îl face PSD.

„Nu cunosc motivele şi nici nu mă interesează motivele. Dacă vă aduceţi aminte, acelaşi lucru s-a petrecut şi la Cameră. E un joc pe care îl fac, penibil de-a dreptul. Tudorel Toader trebuie să plece, cum de altfel trebuie să plece tot Guvernul. Moţiunea în sine şi dacă trece nu duce automat, conform hotărârii CCR, la demiterea ministrului. Chiar din această perspectivă, dacă vor să voteze să voteze, dar să supună moţiunea pe ordinea zi, să se vadă foarte clar că o Cameră a Parlamentului nu mai susţine prezenţa lui Tudorel Toader în funcţia de ministru al Justiţiei”, a subliniat Ludovic Orban.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. O mizerie împuțită, salar, diurna, chirie etc, iar lor li se rupe. Cine mai primește salar fără sa fie prezent la serviciu? Cloaca de paraziți! RUȘINEEEEEE!!!!!!!

  2. Pentru sluga asta care facea „ievaluari” a venit vremea sa fie si el „ievaluat”