MOTIVARE De ce a fost achitat fostul președinte PSD al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea / Instanța: Nu se poate reține că inculpatul și partenera sa nu ar fi dispus de 13 mii de euro, necesitând a-și trafica influența
Motivarea deciziei definitive prin care fostul președinte PSD al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost achitat la Curtea de Apel București conține detalii interesante, potrivit documentului consultat de G4media.ro. Inițial, la Tribunalul Capitalei, Zgonea primise 3 ani de închisoare pentru trafic de influență.
Judecătorii Aurel Găitan și Alexandra Panait de la Curtea de Apel București au exclus probele obținute de DNA cu SRI pe mandat de siguranță națională ca urmare a deciziilor CCR, însă nu explică foarte clar cât a cântărit lipsa acestor probe în luarea deciziei de achitare. Cert e că judecătorii au apreciat și au adus argumente pe fond în favoarea deciziei de achitare.
Acuzațiile DNA, pe scurt
Fostul președinte al Camerei Deputaților și vicepreședinte al PSD, Valeriu Zgonea, a fost acuzat că ar fi primit mită peste 62.000 de lei, adică în jur de 13.000 de euro, reprezentând contravaloarea unor excursii și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în Covasna, ca să îl ajute pe consilierul județean PSD din Buzău, Dumitru Dobrică, să o angajeze pe fiica lui. Aceasta nu prisese loc pe listele USL la alegerile din 2012 întrucât colegiul respectiv fusese atribuit PNL.
Procurorii și-au probat acuzațiile prin denunțul lui Dobrică, prin faptul că acesta chiar a făcut plățile pentru Zgonea, iar fostul președinte al Camerei Deputașilor chiar a intervenit pentru angajarea fetei lui Dobrică.
Argumentele instanței pentru achitare
În esență, Zgonea a fost achitat pentru că:
* În fața judecătorilor, denunțătorul Dumitru Dobrică, fost vicepreședinte al PSD Buzău, și-a schimbat declarațiile date în cadrul anchetei de la DNA Ploiești. La instanță, denunțătorul a confirmat susținerile partenerei de atunci a lui Zgonea potrivit cărora aceasta i-ar fi restituit sumele plătite pentru construcția vilei de vacanță din Covasna.
Spre deosebire de Tribunalul Capitalei care a luat în considerare declarația denunțătorului de la DNA, Curtea de Apel București a luat în calcul declarația acestuia din instanță.
Nu este foarte clar de ce procurorii sau chiar judecătorii nu s-au sesizat pentru mărturie mincinoasă sau favorizarea făptuitorului, așa cum au făcut-o în alte cazuri când martorii acuzării și-au schimbat declarațiile date la urmărirea penală. Spre exemplu, în cazul lui Gigi Becali, DNA s-a auto-sesizat și l-a chemat la audieri după ce acesta și-a schimbat declarțiile în procesul lui Puiu Popoviciu. Ca urmare a audierii, Becali s-a răzgândit și și-a menținut până la urmă declarațiile favorabile acuzării.
* În plus, instanța a considerat că este plauzibil ca un prieten de familie, cum ar fi fost Dumitru Dobrică, să facă diverse plăți pentru familia lui Zgonea și, ulterior, să îi fie restituite sumele. Mai mult, au conchis judecătorii, nu au considerat plauzibil că al treilea om în stat și partenera sa de viață nu ar fi dispus de o sumă de 13000 de euro astfel încât Zgonea să fie nevoit să ia mită.
”Nu se întrevede niciun argument pentru a înlătura declaraţiile martorului Dobrică Dumitru (din cursul judecăţii cauzei), ale martorei Gheorghe Carmen (partenera de atunci a lui Valeriu Zgonea – n.r.) sau ale inculpatului, privind restituirea ulterioară a sumelor de bani înaintate de martor, ţinând cont şi de valoarea derizorie atât a excursiei în Viena, cât şi a lucrărilor efectuate la fundaţia casei din Comandău, eliminând valoarea materialelor de construcţie ce în mod evident nu au fost încorporate în fundaţie, ţinând cont şi de perioada îndelungată în care s-au efectuat aceste plăţi, prin raportare la stadiul lucrărilor (iulie 2012 – aprilie 2013), plăţile efectuându-se eşalonat, într-o perioadă de 10 luni, neputându-se reţine că inculpatul sau partenera sa de viaţă nu ar fi dispus de acele sume de bani, necesitând a-şi trafica influenţa din poziţia de înalt demnitar în care tocmai fusese numit, pentru a beneficia de o sumă de aproximativ 13.000 euro (raportat la cursul valutar al BNR din perioada iulie 2012 – aprilie 2013)”, au arătat judecătorii.
* Instanța a taxat și unele erori ale procurorilor. Aceștia au susținut că Dobrică a plătit materialele de construcție pentru fundația vilei de vacanță a lui Zgonea din Covasna. Or, au constatat judecătorii, printre materiale de construcții erau și produse care nu se folosesc la fundație.
”Curtea constată că în cuprinsul facturilor fiscale eliberate de (…) sunt incluse diverse materiale ce în mod evident nu pot fi utilizate la construcţia fundației unei case, cum ar fi gresie, faianţă, plintă, profile plastic, parchet, plăci gipscarton, chit rosturi, robinet, pensulă, zăvor, ulei motor, precum şi diverse materiale consumabile, care au majorat în mod nejustificat cuantumul foloaselor cu privire la care se reţine că ar fi revenit inculpatului. Cu toate acestea, reţinând că valoarea integrală a materialelor de construcţie a fost achitată de martora Gheorghe Carmen (partenera lui Zgonea – n.r.), Curtea nu va proceda la efectuarea unui calcul al valorii materialelor ce ar fi putut fi fost într-adevăr utilizate pentru realizarea fundaţiei”, au arătat judecătorii în motivare.
* Instanța a considerat că nu este probată în mod neechivoc promisiunea lui Zgonea că-i va angaja fata lui Dobrică în schimbul mitei. Procurorii nu ar fi probat că Zgonea a acceptat promisiunea lui Dobrică prin viu grai, nu prin tăcere, au considerat judecătorii.
<<Semnificația termenului „promisiune” din textul de lege incriminator este de „vorbă, cuvânt” – exprimată/exprimat prin viu grai – și nu de „tăcere”, care doar în mod excepțional și exclusiv în materie civilă este asimilată manifestării de voință (consimțământului)>>, au arătat judecătorii.
Context. Potrivit acuzațiilor, Zgonea ”a acceptat promisiunea” făcută de Dumitru Dobrică ”privind primirea de foloase necuvenite” în schimbul influenței sale și ”a promis” că-l va ajuta să o angajeze pe fiica acestuia.
”Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă (fata lui Dobricp – n.r.) a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu”, arăta DNA.
Imediat după achitarea lui Zgonea, liderul PSD Marcel Ciolacu, interceptat de altfel în dosar, a declarat: ”Astăzi a ieșit soarele din nou, Vali!”
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii