G4Media.ro

MOTIVARE Două judecătoare de la Curtea de Apel București au obținut în…

Sursa foto: Pixabay

MOTIVARE Două judecătoare de la Curtea de Apel București au obținut în instanță suspendarea deciziei administrative de schimbare a completurilor din care făceau parte / A doua zi, judecătoarea care le-a dat dreptate a fost reclamată la Inspecția Judiciară

Judecătoarele Carmen Cristina Craiu și Mihaela Niță de la Curtea Apel București (CAB) au obținut la Tribunalul Argeș suspendarea deciziei Colegiului de conducere al CAB prin care completurile de judecată din care făceau parte de mai bine de 10 ani au fost ”reconfigurate”, potrivit deciziei Tribunalului Argeș. Hotărârea nu este definitivă.

A doua zi după pronunțarea deciziei de suspendare, judecătoarea Mihaela Boștină de la Tribunalul Argeș a fost reclamată la Inspecția judiciară (IJ).

Informația a fost semnalată inițial de blogul thesolomoneffect.com. Purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru, a confirmat pentru G4media.ro că judecătoarea Boștină e vizată de o sesizare depusă pe 23 februarie acest an la IJ, însă nu a dat detalii despre cine a formulat reclamația.

Puse în complet cu alți doi judecători: fiul unui primar PSD și magistratul care băga bancnote în sutienul unor dansatoare

Judecătoarele CAB Carmen Cristina Craiu și Mihaela Niță au obținut suspendarea deciziei nr. 237/19.12.2023 a Colegiului de conducere al CAB prin care completurile de judecată C1 A şi C11 A din care făceau parte încă din 2012 au fost reconfigurate.

Prin decizia administrativă a Colegiului de conducere, judecătoarea Mihaela Niță a fost pusă în complet cu judecătorul Valentin Mihai, iar judecătoarea Carmen Cristina Craiu cu judecătorul Laurențiu Modoran, recent promovat la CAB.

Judecătorul Valentin Mihai a făcut parte din completul care l-a condamnat pe fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu. El a făcut opinie separată în sensul condamnării lui Oprescu la doar 6 ani de detenție, în vreme ce colegele lui, Claudia Jderu și Daniela Panioglu, au decis să îl condamne pe Oprescu la 10 ani și 8 luni de închisoare.

Judecătorul Mihai a făcut parte și din completul care a restituit la DNA dosarul de înșelăciune al lui Marian Goleac, fostul director de la Amenajarea Domeniului Public din Sectorul 4. Goleac a fost un om-cheie în primăria Sectorului 4, condusă de edilul PSD Daniel Băluță.

Potrivit unor surse de la Curtea de Apel București, judecătorul Valentin Mihai este fiul primarului PSD Valeriu Mihai din comuna Movila, județul Ialomița.

Celălalt judecător numit în complet cu judecătoarea Craiu este Laurențiu Modoran. Recent, el a făcut obiectul publicării în presă a unui clip video de la o petrecere în care se vede cum judecătorul bagă bancnote în sutienul unor dansatoare. Citește detalii despre el aici.

De ce Tribunalul Argeș a suspendat decizia Colegiului de conducere al CAB

Pentru că decizia administrativă de modificare a componenței completurilor de judecată nu a fost motivată, a justificat instanța Tribunalului Argeș.

”În prezenta cauză, instanţa reţine lipsa motivării actului administrativ contestat drept o îndoială puternică şi evidentă a prezumţiei de legalitate a acestuia.

Hotărârea de colegiu îşi produce efectele încă din data de 03.01.2024, iar reclamantele, considerându-se persoane vătămate în drepturile şi interesele lor legitime au înţeles să formuleze prezenta cerere pentru a supune controlului judecătoresc legalitatea unui act care a modificat o situaţie existentă de peste 10 ani, respectiv compunerea completului lor de judecată.

(…) instanţa a făcut mai multe demersuri în vederea obţinerii motivării actului administrativ, pârâţii nu s-au conformat, cunoscând foarte bine că actul face obiectul unei proceduri judiciare de suspendare a executării, dar şi implicaţiile acesteia.

O analiză sumară a împrejurărilor relevă lipsa actului actului administrativ în materialitatea lui, determinată de nemotivarea acestuia. Respectarea principiului proporţionalităţii în această materie şi punerea în balanţă, pe de o parte, a interesului statului care execută un act ce se bucură de prezumţia de legalitate, şi, pe de altă parte, a interesului celui vizat care contestă legalitatea actului, reprezintă o analiză pe care instanţa este datoare s-o realizeze în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei.

Reclamantele nu au la îndemână un alt mijloc legal de încetare temporară a efectelor actului administrativ atacat, iar în lipsa dezvoltării motivelor de fapt şi de drept avute în vedere de emitentul actului, nu pot formula cereri în justiţie pentru a-şi valorifica drepturile, ajungându-se la o încălcare a pricipiului proporţionalităţii între interesul public şi cel privat.

Motivul justificativ al neredactării actului administrativ în condiţiile în care acesta formează obiectul unei acţiuni urgente pe rolul instanţei de judecată nu poate fi primit în situaţia în care la nivelul Curţii de Apel Bucureşti există, pe lângă preşedinte, şi cei trei vicepreşedinţi, care potrivit art. 10 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulamente sau stabilite de preşedintele instanţei, conform legii, ajutându-l pe preşedinte în activitatea managerială. În acelaşi timp, un termen ,,mai îndelungat’’ în soluţionarea prezentei cauze nu este permis de legiuitor în considerarea disp. art. 14 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care statuează că ,,cererea de suspendare se soluţionează de urgenţă şi cu precădere’’.

În ceea ce priveşte iminenţa unei pagube, instanţa reţine că modificarea componenţei unui complet de judecată, componenţă stabilită de peste 10 ani poate avea un impact asupra reclamantelor şi modului lor de lucru, şi, împlicit asupra activităţii de înfăptuire a actului de judecată.

Susţinerea pârâţilor în sensul că o admitere a acestei cereri ar cauza o perturbare gravă a funcționării Secției I penală a Curții de Apel Bucureşti, având în vedere faptul că nu există o altă planificare a şedinţelor de judecată pentru prima perioadă din an este neîntemeiată în condițiile în care se poate convoca oricând, cu respectarea prevederilor legale, Colegiul de conducere în vederea luării unei alte noi hotărâri de planificare”, a arătat instanța Tribunalului Argeș în motivarea hotărârii de suspendare a deciziei administrative a Colegiului de conducere al CAB.

Anul trecut, G4media.ro a arătat cum mai multe dosare grele aflate pe rolul Curții de Apel București au ajuns la verdicte favorabile inculpaților după ce magistrații care le judecau au fost înlocuiți prin decizii administrative ale conducerii instanței. Aceasta după ce judecătorii au cerut să fie degrevați de încărcătura de dosare ori au fost promovați sau transferați la alte instituții.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Serparie institutionalizata..

  2. Incet-incet ajungem la vorbele lui „Daddy” despre sobolanii din justitie….

  3. Doamna Mihaela Boștină îndrăznește să confrunte cleptocrația. Riscant…Ar putea fi invitată să învețe cum să se urce pa acoperiș. …S-a mai întâmplat în istoria magistraturii din România.

  4. Sa inteleg ca e mai grav sa tunzi gardul viu si sa faci miscari de carate decat sa bagi bani la sutienul dansatoarelor, nu?

  5. Eu tot nu inteleg care este abaterea administrativă imputata doamnei judecator de la Tribunalul Argeș, poate ne explică și nouă autorii sesizării, dând dovadă de mai multă cooperare decât Colegiul de conducere al CAB , care nici măcar nu s=au sinchisit sa=și motiveze hotărârea intr=o procedură care reclamă urgență.

  6. Sau poate e vorba de unul și același autor, care de data aceasta da dovada de mai multă cooperare.Incep sa se vada iar fisurile legilor de organizare judiciară ale regimului actual.Prin lege trebuie prevazut clar =completuride de judecată nu se pot schimba sau stabili prin decizii administrative, decât în situații excepționale, temeinic motivate și nu este permis să se deroge în niciun mod și în nicio situație de la principiul distribuirii aleatorii a cauzelor la completurile de judecată. Doamna Gorghiu, propunem și noi astfel de modificări la lege, sau ne facem ca nu observam situațiile de imparțialitate și arbitrar pe care le generează situația actuală cu privire la cele referite?

  7. „Nu avem toată puterea până nu luăm și Justiția” — Prof. Felix, 25.06.2012

    • au cumparat si complicitatea celei de-a 4-a puteri in stat, asa ca dupa alegeri cainii – lor – vor umbla cu covrigi in coada.

  8. regimul oligarhic si-a propus sa instaureze teroarea

  9. Doamna Lia vegheaza.