MOTIVARE Secția pentru procurori a CSM a aplicat decizia Curții de Justiție a UE și a anulat o acțiune disciplinară a Inspecției Judiciare împotriva fostului procuror Lucian Onea de la DNA Ploiești / Secția a subliniat supremația dreptului european asupra legislației naționale
Secția pentru procurori a CSM a motivat decizia din 19 mai 2021 prin care a anulat o acțiune disciplinară a Inspecției Judiciare împotriva fostului procuror DNA Ploiești Lucian Onea.
Citește motivarea în întregime aici.
Hotărârea CSM a venit a doua zi după ce, pe 18 mai 2021, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a stabilit că, în perioada 1 septembrie 2018 – 14 mai 2019, judecătorul Lucian Netejoru a fost numit șef interimar al Inspecției judiciare prin ordonanță de urgență a Guvernului PSD, practic a fost numit politic.
Or, acțiunea disciplinară împotriva procurorului Lucian Onea a fost confirmată de șeful politic al IJ, Lucian Netejoru. Prin urmare, Secția pentru procurori a CSM a constatat că s-a încălcat legislația europeană, a aplicat decizia CJUE și a anulat acțiunea disciplinară. Secția a subliniat supremația dreptului european asupra legislației naționale.
Secția pentru procurori a arătat că recomandările Comisiei Europene în rapoartele MCV din 2018, 2019 şi 2021 ”dovedesc că reglementarea națională în discuție, respectiv O.U.G. nr. 77/2018, a dat naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor.
(…) Secţia reţine existența unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor şi de control politic a activității acestora.
Fiind îndeplinite cele două condiţii cumulative cerute de Curte prin Hotărârea din 18 mai 2021 în cauzele reunite (…) rezultă că O.U.G. nr. 77/2018, care a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor, respectiv Inspecția Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național, încalcă articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928, această reglementare fiind de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori si de control politic al acestei activități.
În temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, Secţia pentru procurori ale obligaţia de a lăsa neaplicată dispoziţia naţională contrară, respectiv OUG nr. 77/2018.
Pe cale de consecinţă, Secţia constată că rezoluţia prin care a fost dispusă exercitarea acţiunii disciplinare faţă de pârâtul procuror Onea Lucian Gabriel a fost confirmată de domnul Netejoru Lucian, care exercita ca interimar funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în temeiul unui act normativ contrar dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene”, a arătat Secția pentru procurori în motivarea deciziei de a anula acțiunea diciplinară împotriva procurorului suspendat Lucian Onea.
Secția pentru procurori, în opinia majoritară, a arătat și că șeful Inspecției Judiciare a fost numit politic de către Guvernul PSD, la solicitarea liderului de atunci al partidului, Liviu Dragnea. ”La data de 3 septembrie 2018, președintele Camerei Deputaților a solicitat public ministrului justiției ca mandatele inspectorilor-șefi sa fie prelungite printr-o ordonanță de urgenţă”, se arată în motivarea CSM.
De notat că, pe 8 iunie 2021, CCR a susținut într-o decizie privind constituționalitatea Secției Speciale, că deciziile CCR sunt superioare deciziilor CJUE. Legislația europeană s-ar aplica doar în privinţa legislaţiei naţionale infraconstituţionale (legile mai prejos de legea fundamentală, Constituţia, și de deciziile CCR). Or, dacă CCR a decis că SIIJ este constituţională, înseamnă că Secţia Specială ar fi legală, iar decizia CCR ar prevala legislaţiei europene, a conchis recent un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe 7 iunie 2021, un judecător de la Curtea de Apel Pitești, Costin Andrei Stancu, a aplicat decizia CJUE din 18 mai 2021 şi a declarat ilegală Secţia Specială din perspectiva dreptului european. Cum şi alţi judecători ar fi putut decide la fel, Inspecţia Judiciară, condusă de Lucian Netejoru, l-a luat în vizor pe judecătorul Stancu şi l-a trimis în faţa Secţiei de judecători a CSM, dominată de judecătoarea Lia Savonea, pentru exercitarea funcției cu rea-credință. Aceasta după ce Netejoru a schimbat inspectorul întrucât primul „anchetator” al judecătorului Stancu a clasat iniţial cazul.
Spre deosebire de Secția Specială, care a fost declarată constituțională de CCR, numirea politică a judecătorului Lucian Netejoru la IJ nu a fost analizată de CCR întrucât avocatul poporului Victor Ciorbea a refuzat să sesizeze CCR.
”Printr-o scrisoare transmisă în data de 7 septembrie 2018, mai mulți membri ai Consiliului (Superior al Magistraturii – n.r.) au solicitat Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, fiind invocate ca motive: retroactivitatea actului normativ, încălcarea separării puterilor în stat, imposibilitatea modificării prin ordonanțe de urgență a regimului instituțiilor fundamentale ale statului, lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii într-un domeniu în care există această obligație constituțională şi reglementarea unor situații individuale raportat doar la două persoane identificabile.
Avocatul Poporului de la acea dată (Victor Ciorbea – n.r.), numit şi susţinut de aceeaşi majoritate parlamentară (PSD-ALDE-UDMR), nu a dat curs solicitării, fapt ce a făcut imposibilă verificarea criticilor de neconstituţionalitate de către Curtea Constituțională, mandatele pentru funcțiile de conducere din cadrul Inspecției Judiciare fiind prelungite prin voința puterii politice”, a arătat Secția pentru procurori în motivarea deciziei privindu-l pe Lucian Onea.
Generalul Codruț Olaru a făcut opinie concurentă în care nu a subliniat supremația dreptului european și nu a pomenit nimic de declarația lui Dragnea privind numirea lui Netejoru
”Prin urmare, toate aceste aspecte evidenţiate anterior şi constatate chiar de către Comisia Europeană în cele două rapoarte întocmite în anii 2018 şi 2019, cu caracter obligatoriu, dar şi de către Secţia pentru procurori în Hotărârea nr. 230 din 23 martie 2021, dovedesc indubitabil că reglementarea națională în discuție, respectiv O.U.G. nr. 77/2018 a putut da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.
Fiind îndeplinite cele două condiţii cumulative cerute de Curte rezultă că în prezenta speţă, articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 se opun O.U.G. nr. 77/2018 care a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor, respectiv Inspecţia Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național, această reglementare fiind este de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori sau de control politic al acestei activități.
Consecinţa unei asemenea încălcări ale dispoziţiilor menţionate din Tratat şi efectul retroactiv al hotărârii Marii Camere a Curţii din data de 18 mai 2021 are drept rezultat direct lipsirea de efecte juridice a actului normativ prin care s-a dispus numirea interimară a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, respectiv a O.U.G. nr. 77/2018.
Pe cale de consecinţă, în perioada 5 septembrie 2018 -14 mai 2019 domnul Netejoru Lucian nu a deţinut calitatea legală de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, neavând competenele legale pentru exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare.
Prin urmare, apreciez, în opinie concurentă, că se impunea constatarea nulităţii acţiunii disciplinare pentru argumentele expuse anterior”, a precizat și procurorul Codruț Olaru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii