Motivul pentru care Norvegia își restaurează buncărele militare din Războiul Rece

Proximitatea Norvegiei față de URSS în timpul Războiului Rece a dus la construirea multor buncăre militare – unele dintre ele fiind baze secrete vaste pentru avioane și nave. Tensiunile cu Rusia au readus aceste buncăre în atenție, notează BBC.

Turistii în număr mare vizitează anual nordul Norvegiei. Însă există o lume secretă pe care ei nu o văd. Ascunse în grote de munte, se află avioane de vânătoare și submarine nucleare.

Norvegia este o țară cu multe buncăre. La apogeul Războiului Rece, această țară montană, cu o populație rară, avea aproximativ 3.000 de facilități subterane unde forțele sale armate și aliații puteau să se ascundă și să îngreuneze viața unui invadator. Datarea acestora se face din perioada în care țara scandinavă făcea parte din Zidul Atlanticului al lui Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și chiar mai devreme, iar existența lor era aproape necunoscută publicului norvegian.

Acum, pe măsură ce un război european cuprinde estul Ucrainei, Norvegia reactivează două dintre cele mai iconice structuri subterane din timpul Războiului Rece.

Lângă granița Norvegiei cu Rusia, la nord de Cercul Polar, hangarele Stației Aeriene Bardufoss și baza navală Olavsvern dau impresia că provin dintr-un film de spionaj, cu pereți de piatră aspre, beton strălucitor și echipamente militare. Tăiate dintr-un versant de munte, protejate de aproximativ 275 de metri de rocă dură de gabbro, baza Olavsvern este deosebit de evocatoare, având un tunel de ieșire de 909 metri lungime, completat cu o ușă masivă de protecție.

De ce sunt necesare aceste buncăre uriașe și astăzi? Uniunea Sovietică – motivul pentru care au fost construite inițial – nu mai există. Are sens oare să investești bani în astfel de structuri costisitoare?

În fotografiile de promovare pentru reactivarea hangarelor Bardufoss, avionul de vânătoare Lockheed Martin F-35 Lightning II stă amenințător, asemenea unei păsări de pradă, sub luminile spoturilor de pe acoperișul arcuit al hangarului. Deschisă în 1938, stația aeriană a fost folosită cândva de avioanele germane pentru a proteja nava uriașă de război Tirpitz, atunci când aceasta era ancorată într-un fiord din apropiere.

După război, Forțele Aeriene Regale Norvegiene au folosit hangarele montane pentru a proteja avioanele de vânătoare de un posibil atac sovietic. Aceste hangare includeau tot ce era necesar pentru avioane și piloți, cum ar fi depozitarea combustibilului, depozitarea armamentului, spațiu pentru întreținerea sistemelor aeronavelor și zone pentru echipe. Apoi, acum aproximativ 40 de ani, stația a fost închisă și abandonată.

Acum, Bardufoss pare că ar putea fi din nou necesar. Rolul bazei reactive, care a avut actualizări structurale și de echipamente, este de a ajuta „reziliența și supraviețuirea” F-35 ale Norvegiei în fața unui atac rusesc. Invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat lumii cât de vulnerabile pot fi avioanele militare costisitoare, precum aceste F-35 de 80-110 milioane de dolari, atunci când se află pe sol, în special în fața atacurilor cu drone „kamikaze” care pot costa doar 300 de dolari.

În loc să pună anvelope pe aripi sau să construiască hangare din plasă de sârmă, așa cum au făcut rușii în Ucraina, amenințarea cu drone poate fi limitată prin dispersarea țintelor în mai multe locații diferite sau, chiar mai bine, prin păstrarea avioanelor în adăposturi protejate – iar cel mai sigur loc este un munte.

Un simplu privit pe hartă explică de ce a fost construită baza navală Olavsvern. Situată aproape de locul unde Marea Norvegiană se întâlnește cu Marea Barents, cei aproximativ 650 km între coasta Norvegiei, Insula Ursului și Svalbard sunt uneori numiți „Falia Ursului”, deoarece acest loc a fost, și încă este, un punct de strâmtorare pentru submarinele și navele de război rusești care se îndreaptă spre Atlantic.

Construcția bazei navale s-a desfășurat în etape, începând cu anii 1950, ca răspuns la consolidarea Flotei de Nord a sovieticilor, cu scopul de a transforma un punct de strâmtorare într-o capcană pentru urși. Costând aproximativ 450 milioane de dolari, baza – cu centrul său de comandă subteran, depozite, docuri de apă adâncă, docuri uscate și tunel de ieșire – a fost o mare realizare pentru Norvegia, astfel încât NATO a fost nevoit să o finanțeze în mare parte. Uniunea Sovietică s-a prăbușit înainte ca aceasta să fie complet finalizată.

Dar nu a fost un „elefant alb”. În ciuda decongelării lente a Războiului Rece, vasele NATO au continuat să o folosească ca punct de escală pentru misiuni în Oceanul Arctic.

În 2009, parlamentul norvegian a votat cu dificultate pentru închiderea bazei top-secrete Olavsvern, în ciuda amenințării în creștere din partea Rusiei; iar în 2013 a fost vândută unor investitori privați la un preț mult sub valoarea pieței, de aproximativ 7 milioane de lire. Tunelurile au fost umplute cu caravane și mașini de epocă. Noua companie a permis două nave de cercetare rusești și vase de pescuit rusești să folosească facilitățile odată strict păzite. Mass-media rusă chiar a răspândit dezinformarea că firma care a cumpărat baza era parțial deținută de ruși.

În 2020, WilNor Governmental Services, cu legături strânse cu armata norvegiană, a cumpărat majoritatea companiei. De atunci, au început repararea și actualizarea bazei, iar prezența militară a crescut, iar Marina SUA este interesată să își bazeze submarinele nucleare acolo.

Motivul reactivării acestor baze este simplu: Rusia.

Preocupările de securitate ale Norvegiei nu au început în 2022, când Rusia a invadat Ucraina, sau în 2014, când a invadat Crimea, ci chiar mai devreme. „În jurul anilor 2006-2008, au fost o serie de factori. Au existat investiții considerabile în Flota de Nord a Rusiei”, spune Andreas Østhagen, cercetător senior la Institutul Fridtjof Nansen, o fundație norvegiană, „împreună cu reluarea exercițiilor militare rusești în Arctica pentru prima dată de la Războiul Rece, și creșterea interesului Rusiei pentru exploatarea resurselor din Arctica.”

„Rusia lui Putin nu este Uniunea Sovietică”, adaugă Østhagen. „Dar din punctul de vedere al securității norvegiene, există aceleași probleme. Cum să descurajezi Rusia și, dacă ajungi într-un război, cum să lupți împotriva Rusiei?”

Norvegienii nu sunt singurii care reactivează baze din timpul Războiului Rece. Rușii au reactivat și ei în ultimii ani aproximativ 50 de baze din timpul Războiului Rece de diferite tipuri în Arctica. Marina suedeză s-a întors la baza navală subterană de pe insula Muskö, la aproximativ 40 km de Stockholm.

Alte țări au mers mai departe decât simpla reactivare a buncărelor construite cu decenii în urmă; construiesc noi structuri subterane. China a construit o imensă nouă bază submarină subterană pe Insula Hainan, în Marea Chinei de Sud contestată. De asemenea, construiește un vast nou centru de comandă subteran lângă capitala Beijing. Iranul și-a construit propria bază navală subterană în Golful Persic și a prezentat „orașul său subteran de rachete.”

„Psihologia buncărelor nucleare este cu adevărat, cu adevărat puternică”, spune cercetătorul independent din perioada Războiului Rece, și blogger militar cunoscut sub numele de Sir Humphrey, numele de blogging al autorului blogului Thin Pinstriped Line, care studiază Războiul Rece. „Cred că sunt profund înrădăcinate în psihicul nostru și în înțelegerea noastră a Războiului Rece, în special a unui centru de comandă Dr. Strangelove cu un general scăpat de sub control.”

„Plasarea bărcilor și submarinelor [și avioanelor] în tuneluri poate fi în continuare o metodă grozavă de a le proteja de un atac de bombardament aerian vertical”, spune Paul Ozorak, autorul lucrării Underground Structures of the Cold War, „chiar dacă se folosesc bombe de distrugere a buncărelor, dacă vulnerabilitățile sunt adresate, prin utilizarea ușilor de protecție, de exemplu.”

Dar țări precum Marea Britanie, Franța și Germania nu au construite asemenea buncăre de dimensiuni mari. Multe baze din vremea Războiului Rece au fost abandonate. În Marea Britanie, baze precum baza militară subterană de la Cold War Zone, care include o amplă rețea de tuneluri, sunt în mare parte abandonate. Buncărele de la Alconbury din Marea Britanie, de asemenea, își continuă existența. Unii dintre aceștia sunt folosiți pentru producerea de soluții economice, cum ar fi depozitarea de șuruburi, în timp ce altele au fost abandonate și ulterior vândute.

Multe dintre structurile subterane din timpul Războiului Rece din Marea Britanie și alte țări NATO au fost vândute pentru a deveni muzee sau chiar cluburi de noapte. Unele au fost distruse, iar cel puțin una a fost sigilată. Multe altele vor fi fost inundate și devin inutilizabile, betonul fiind degradat și nemaifiind rezistent la explozie.

„Marea provocare în reactivarea celor care mai rămân ar fi costul”, spune Ozorak. „În multe cazuri, aceste buncăre au fost dezbrăcate de tot echipamentul lor. Reinstalarea acestui echipament și refacerea cablurilor de comunicație ar fi foarte scumpă. A le recumpăra ar fi, de asemenea, costisitor.”

Există, de asemenea, problema că, dacă au fost dezactivate, precum Olavsvern, securitatea lor poate fi compromisă de serviciile de informații străine, chiar dacă nu au avut vizite din partea navelor de cercetare rusești.

„Există și beneficii operaționale limitate ale unui loc despre care toată lumea știe că există și care a fost o țintă timp de 60 de ani, iar acum sateliții pot depista șanțurile de ventilație și punctele de acces”, spune Sir Humphrey. „Ele au fost concepute pentru a fi rezistente la explozie în fața unei bombe [nucleare] care ar exploda în apropiere”, adaugă el, „și nu pentru a proteja împotriva unei bombe ghidate cu GPS care este lăsată să cadă în șanțul de ventilație.”

Totuși, în Marea Britanie, buncărul Comandamentului Aerian al RAF construit în timpul Războiului Rece în Buckinghamshire este încă în utilizare, la fel și buncărele care formează Cartierul General Northwood, un cartier general militar din nord-vestul Londrei, reconstruit între 2006 și 2011.

MOD Corsham este acum un loc secret pentru comunicațiile militare, construit deasupra vastului rețele de tuneluri Corsham, care a fost locația sediului guvernamental al Marii Britanii pentru războiul nuclear, unele dintre acestea fiind încă folosite de armată. Locațiile închise pot fi reactivate fără ca publicul să știe.

Biroul Cabinetului Britanic, pe motive de securitate națională, a început să reclasifice și să retragă documentele despre planificarea războiului nuclear care au fost eliberate după încheierea Războiului Rece.

Invazia Rusiei în Ucraina i-a șocat pe mulți. „În cele din urmă, dacă îți este frică de un atac surpriză, tendința naturală este să mergi sub pământ”, spune Ozorak.