Mouratoglou despre Halep: A trecut prin iad cu ceea ce s-a întâmplat cu povestea cu dopajul / Sunt foarte, foarte uşurat pentru ea, pentru că adevărul a prevalat în cele din urmă
Fostul antrenor al Smonei Halep, Patrick Mouratoglou, a vorbit la Tennis Channel despre situaţia în care s-a aflat românca, el precizând că este foarte uşurat acum, când “adevărul a prevalat”, transmite News.ro.
„A fost oribil, a fost înfricoşător”, a declarat Mouratoglou despre zilele de după ce s-a ianunţat suspendarea lui Halep. „Ea nu ştia dacă va putea juca din nou cândva. A trecut prin iad cu ceea ce s-a întâmplat cu povestea cu dopajul”, a explicat Mouratoglou.
Francezul a povestit cum a fost atunci când a venit iniţial rezultatul pozitiv al testului, spre surprinderea lor.
„Este înfricoşător pentru că nu ştii dacă vei putea stabili ce s-a întâmplat cu adevărat”, a spus el. „De fapt, când a început, nici măcar nu ştiam ce s-a întâmplat, pentru că nu ai idee cum poţi avea această substanţă în urină. Şi atunci trebuie să cauţi şi trebuie să dovedeşti de unde provine, altfel primeşti (pedeapsa) maximă”.
„Bineînţeles că am urmărit situaţia zi de zi”, a declarat el. „Sunt foarte, foarte uşurat pentru ea, pentru că adevărul a prevalat în cele din urmă. Să o avem înapoi este fantastic şi pentru tenisul feminin. Abia aştept să o văd jucând şi sunt sigur că şi mulţi oameni aşteaptă acest moment”.
Simona Halep a fost suspendată patru ani, în septembrie 2023, pentru încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Săptămâna trecută, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus suspendarea lui Halep la nouă luni.
Fostul lider WTA revine în competiţii la Miami Open, turneu pentru care a primit wild card.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank