G4Media.ro

MTI: Fostul senator UDMR Olosz nu poate fi extrădat pentru că judecătorii…

Sursa: Covasnamedia.ro

MTI: Fostul senator UDMR Olosz nu poate fi extrădat pentru că judecătorii ungari nu au primit motivarea sentinţei

Tribunalul Budapesta menţine controlul judiciar temporar valabil în următoarele trei luni pentru fostul senator UDMR, Gergely Olosz, decizia de vineri a instanţei nefiind definitivă. Judecătorii nu au putut încă dezbate cererea de extrădare a politicianului din România, din lipsa documentaţiei complete, transmite MTI.

Încheierea va fi atacată cu recurs, au anunţat avocaţii lui Olosz, urmând ca o decizie definitivă cu privire la măsura
coercitivă să fie luată de către Curtea de Apel Budapesta.

Autorităţile maghiare l-au arestat la mijlocul lunii martie pe Olosz, care fusese condamnat în România definitiv anul trecut şi fusese dat în urmărire internaţională la începutul lui 2019.

Gergely Olosz a fost reţinut pe 13 martie şi se află din 14 martie sub supraveghere judiciară penală temporară, iar mişcările sale sunt urmărite prin intermediul unor instrumente tehnice.

În sensul încheierii de vineri instanţa din Budapesta atrage atenţia, prin intermediul ministerului ungar al justiţiei,
autorităţilor din domeniul justiţiei din România să trimită motivarea sentinţei privative de libertate pronunţate pe numele fostului senator în data de 20 decembrie 2018.

Judecătorul de şedinţă a menţionat în motivarea încheierii că în acest caz instanţa nu are la dispoziţie “un document foarte important”, sentinţa definitivă, pronunţată în a doua instanţă.

Instanţa din România a transmis doar un fragment al sentinţei, fără informaţii cu privire la proces, iar judecătorilor din Ungaria nu le-a fost pusă la dispoziţie nici motivarea completă a sentinţei definitive. Din cauza acestor lipsuri tribunalul nu poate lua o decizie cu privire la extrădare, a arătat judecătorul.

Tribunalul Budapesta solicită autorităţilor române să rectifice lipsa documentelor menţionate mai sus, până pe 20 mai, în interesul luării unei decizii cu privire la problema de fond.

Potrivit rechizitoriului DNA, în 2010 pe vremea când era parlamentar, Olosz a primit bani de la patru antreprenori, pentru ca firmele acestora să primească contracte avantajoase, politicianul folosindu-se de faptul că ocupase în trecut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Procurorii au stabilit că Gergely Olosz a obţinut în total foloase materiale necuvenite în valoare de jumătate de milion de euro, care i-au parvenit în diferite forme.

Gergely Olosz a fost ales în 2012 în Parlamentul României, de pe listele UDMR, renunţând la mandat în 2013, după începerea anchetei penale care îl viza. În 2011 acesta a candidat şi la funcţia de preşedinte al UDMR, însă a pierdut în faţa actualului lider Hunor Kelemen.

Sursa Foto: Covasnamedia.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Oare de ce nu au primit motivarea?

  2. Tudorel draga……. nu ti-ai facut temele numai pe jumatate.
    Daca domn ministru Tudorel tot ” ievalueaza” pe unul si altul din justitie, si el isi face treburile partial, cine il va ievalua pe dansul?

  3. Nu scrieti nicio motivare.
    Sa stea acolo, la ai lui, inca o suta de ani.
    Cat timp e acolo si are interdictie sa intre in Romania, macar nu mai face circ prin secuime si nici nu se mai victimizeaza-n puscarie.
    Daca-si ia si neamurile cu el, e si mai bine!

  4. Poate că încă nu există motivarea, n-ar fi prima sentință rămasă fără motivare sau cu motivare dată după un timp cel puțin … ne rezonabil.