Muftiatul Cultului Musulman din România suspendă temporar rugăciunea de vineri în toate lăcașurile de cult
Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, a anunțat într-un comunicat de presă că Muftiatul Cultului Musulman din România a luat hotărârea ca, începând cu data de 13 martie a.c., să se suspende temporar desfășurarea rugăciunii specifice zilei de vineri la toate lăcașurile de cult din România.
Comunicatul integral al Muftiatului:
”În urma extinderii rapide a COVID-19 pe teritoriul României, Muftiatul Cultului Musulman din România a luat hotărârea ca, începând cu data de 13 martie a.c., să se suspende temporar desfășurarea rugăciunii specifice zilei de vineri la toate lăcașurile de cult din țara noastră.
Dorința noastră este de a preveni extinderea COVID-19 în rândul enoriașilor noștri, având în vedere că sunt și persoane de vârsta a treia care participă la aceste slujbe. De asemenea, astfel venim în sprijinul autorităților centrale și locale, făcând apel încă o dată la enoriași să respecte și să se conformeze cu deciziile care se iau atât pe plan local, cât și național.
Totodată, Muftiatul Cultului Musulman din România, în funcție de evoluția situației din țara noastră, va reveni cu un comunicat și va anunța reînceperea slujbelor în cadrul lăcașurilor de cult”.
Foto: Iusuf Muurat, muftiul Cultului Musulman (Agerpres / Alex Tudor)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii