Mugur Isărescu, despre alegerea Ecaterinei Teodoroiu pe bancnota de 20 de lei: ”Cinstim Armata Română și am răspuns interesului public privind promovarea egalității de gen în societatea românească”
Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a declarat, vineri la prânz, că alegerea Ecaterinei Teodoroiu pe bancnota de 20 de lei a avut la bază trei motive.
Primul a fost susținut de faptul că Teodoroiu a fost prima femeie ofițer și, astfel, este cinstită Armata Română și se readuce în memorie marele război de întregire (Primul Război Mondial, 1914-1918, România intrând în război în 1916, după 2 ani de neutralitate, n.red.).
Ulterior, Isărescu a mai ținut cont de faptul că Ecaterina Teodoroiu întruchipează ”puterea și sacrificiul femeii”, iar în al treilea rând guvernatorul BNR susține că a răspuns interesului public în ”promovarea și consolidarea egalității de gen” în societatea românească:
- Este prima femeie ofițer din Armata Română, în felul acesta cinstim Armata Română și avem un prilej să aducem încă o dată în memoria noastră marele război de întregire. În al doilea rând, întruchipează prin destinul său exemplar puterea și sacrificiul puterii femeii în societatea noastră. În al treilea rând, am răspuns interesului public care a găsit o largă susținere la nivelul societății românești în promovarea și consolidarea egalității de gen în societatea românească.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii