Multiple critici pentru Boris Johnson, inclusiv din tabăra sa politică, după ce într-un discurs al său a comparat lupta ucrainenilor cu votul britanicilor pentru Brexit
Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi-a atras critici, inclusiv din propria tabără conservatoare, după ce a comparat lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse cu britanicii care au votat pentru Brexit pentru ‘a alege libertatea’, consemnează duminică AFP.
Într-un discurs ţinut sâmbătă la congresul Partidului Conservator, ce are loc la Blackpool, Johnson a afirmat că este ‘instinctul poporului acestei ţări, ca şi al poporului ucrainean, de a alege libertatea’.
El a dat ca ‘exemplu recent celebrul’ referendum pentru Brexit din iunie 2016.
‘Atunci când britanicii au votat pentru Brexit, în număr atât de mare, nu cred că a fost pentru că erau ostili străinilor. A fost pentru că voiau să fie liberi să facă lucrurile diferit şi pentru ca ţara să se poată conduce singură’, a spus Boris Johnson.
Declaraţiile lui au suscitat reacţii scandalizate, fostul preşedinte ale Consiliului European, polonezul Donald Tusk, scriind pe Twitter că ele ‘îi ofensează pe ucraineni, pe britanici şi bunul simţ’.
La rândul său, fostul negociator european Guy Verhofstadt a considerat ‘nebunească’ această comparaţie făcută de Boris Johnson, el subliniind că ‘ucrainenii vor mai multă libertate şi să se alăture UE!’.
Şi diplomaţia franceză a reacţionat: ‘Dacă aş fi britanic, mi-ar fi ruşine. În calitate de diplomat francez, nu voi comenta pe Twitter’, a scris pe reţeaua socială Philippe Errera, director general pentru afaceri politice şi de securitate al Quai d’Orsay.
Într-un comentariu tot pe Twitter, deputatul britanic conservator Tobias Ellwood a afirmat că: ‘Dacă vrem să-l învingem pe Putin, avem nevoie de un leadership şi de o unitate internaţionale’. ‘A compara lupta poporului ucrainean contra tiraniei lui Putin cu poporul britanic care a votat pentru Brexit dăunează la nivelul leadership-ului politic pe care începem să-l arătăm’, a scris Ellwood, care este şi preşedinte al Comisiei pentru apărare a parlamentului.
Reacţionând la afirmaţiile premierului său, ministrul de finanţe Rishi Sunak a declarat duminică la SkyNews că nu consideră comparabile cele două situaţii.
‘În mod evident, ele nu sunt direct analoage şi nu cred că prim-ministrul a spus că ele ar fi direct analoage’, a comentat Sunak, potrivit informațiilor publicate de Agerpres.
sursa foto: Tolga Akmen / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.