G4Media.ro

Muncești mult? Cum am putea să ne păstrăm atenţia? Un truc care…

Sursa foto: Pexels

Muncești mult? Cum am putea să ne păstrăm atenţia? Un truc care câștigă tot mai multă popularitate: tehnica Pomodoro – studiu

Cum am putea să ne păstrăm atenţia atunci când ne confruntăm cu un volum de lucru care necesită o concentrare maximă? Oamenii de ştiinţă spun că, nu este nevoie de o plimbare lungă, sau de filmuleţe motivaţionale cu muzică relaxantă şi natură, deşi ar fi frumos. O pauză de 5 minute este suficientă, spun ei.

Odihna este din ce în ce mai mult recunoscută ca fiind importantă pentru performanţă, buna funcţionare a creierului şi învăţare.

Fie că este vorba de o vacanţă, de o noapte bună de somn, de o plimbare de o oră într-un parc sau de câteva minute pentru o cafea, pauzele de odihnă sunt necesare.

La locul de muncă şi în mediile de studiu, metode precum Tehnica Pomodoro – setarea unui cronometru pentru a lua o scurtă pauză de cinci minute după 25 de minute de muncă concentrată – câştigă popularitate.

O echipă de la Universitatea din Sydney, Australia, şi-a propus să descopere care dintre trucurile comune pentru menţinerea atenţiei funcţionează cu adevărat.

Ei au descoperit că o pauză de gândire de 5 minute este tot ce avem nevoie pentru a ne recăpăta concentrarea.

S-a constatat că petrecerea timpului în natură restabileşte atenţia într-o serie de studii începând cu anii 1980.

Dar nu mulţi dintre noi pot ieşi să facă o „plimbare reconfortantă într-o zonă cu verdeaţă” pentru a lua o pauză de la activităţile zilnice de la serviciu sau de la învăţarea unei noi abilităţi la locul de muncă.

Unele studii sugerează că simpla vizionare a unui videoclip cu o scenă din natură oferă acelaşi efect de refacere a creierului.

Noile cercetări au descoperit însă că o pauză simplă şi nestructurată de cinci minute de la o sarcină complexă este tot ce ne trebuie pentru a ne recăpăta concentrarea sau pentru a ne restabili atenţia.

„Dacă vreţi ca munca sau studiul să fie mai productive, trebuie să includeţi pauze de câte cinci minute în care să nu faceţi nimic”, a declarat profesorul Paul Ginns, expert în psihologie educaţională la universitatea din Sydney.

Potrivit cercetătorilor australieni, trebuie să facem ceva diferit timp de cinci minute, să ne îndepărtăm de calculator sau de staţia de lucru, să facem exerciţii de respiraţie sau pur şi simplu să stămi în linişte pentru a ne odihni creierul de sarcinile pe care le îndeplineşte când suntem concentraţi la lucru.

Dar activitatea pe reţelele de socializare nu se pune la socoteală ca timp de odihnă, avertizează specialiştii

„Trebuie să luaţi o pauză de la dispozitive”, spune prof. Ginns.

El explică faptul că ne folosim creierul pentru a ne concentra atenţia astfel încât să putem învăţa sau să rezolvăm probleme, dar atenţia este limitată şi poate fi epuizată rapid.

„Durata atenţiei diferă de la un individ la altul, şi este influenţată de momentul zilei, de nivelul de zahăr din sânge sau de aportul de cofeină, aşa că este complicat”, spune el.

„Dar am vrut să testăm modul în care am putea restabili atenţia şi este încântător ce am descoperit şi anume că este atât de simplu cât o pauză de odihnă de cinci minute. Este un truc uşor pentru creşterea productivităţii şi este la îndemâna tuturor”, spune profesorul.

Cum a funcţionat studiul

În cadrul studiului, publicat în Educational and Developmental Psychologist, 72 de studenţi australieni au completat mai întâi un pre-test dificil, de matematică mentală, în condiţii de testare accelerată, pentru a epuiza resursele de atenţie ale studenţilor. Această parte a experimentului a fost concepută să dureze aproximativ 20 de minute.

Studenţii din grupul de control (fără odihnă) au continuat apoi direct să studieze o scurtă lecţie despre cum să înmulţească mental două numere de două cifre (de exemplu, 34 x 67).

Cel de-al doilea grup de studenţi a luat o pauză de odihnă de cinci minute, în timp ce un cronometru cu numărătoare inversă, afişa pe un ecran de calculator cât mai rămăsese din timpul de pauză.

Al treilea grup a urmărit timp de cinci minute un videoclip ca şi cum s-ar fi plimbat într-o pădure tropicală australiană.

Studiul a numit acest lucru „odihnă pe bază de natură”, chiar dacă era vorba de simpla vizionare a unui video.

Toţi elevii au completat apoi un scurt sondaj de „atenţie direcţionată” cu privire la măsura în care au avut gânduri care le-au distras atenţia în timpul lecţiei de matematică mentală, răspunzând la întrebări precum: „atenţia mea a fost îndreptată spre alte lucruri decât lecţia” şi „mi-a fost greu să-mi menţin concentrarea pentru mai mult timp”.

În cele din urmă, elevii au completat un test de rezolvare a problemelor cu 20 de întrebări pentru a vedea cât de bine puteau aplica strategia de matematică mentală.

Comparând rezultatele celor trei grupuri, elevii din grupul de odihnă nestructurată au raportat o medie mai mare al nivelului de atenţie direcţionată decât cei din grupul de control fără odihnă.

La testul de rezolvare a problemelor, atât grupul de odihnă nestructurată, cât şi grupul de odihnă pe bază de natură au obţinut rezultate mai bune decât grupul de control.

În timp ce grupul de odihnă pe bază de natură a rezolvat în medie mai multe probleme decât grupul de odihnă nestructurată (60% vs. 53% corecte), diferenţa dintre cele două grupuri de odihnă nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic.

De ce odihna ajută la învăţare

„Multe abilităţi – inclusiv abilităţi cognitive precum matematica – necesită multă concentrare pentru a fi stăpânite, dar resursele noastre cognitive se epuizează atunci când ne folosim mintea pentru a rezolva probleme sau pentru a studia”, a declarat profesorul Ginns, care a supervizat studiul.

Poate părea contra-intuitiv să întrerupi o pauză de studiu pentru a ajuta la învăţare, dar scurtele pauze de odihnă – fie că sunt nestructurate sau că implică privitul de videoclipuri „virtuale” despre natură – par să merite timpul acordat, ajutându-i pe studenţi să se concentreze mai bine şi să înveţe mai eficient, susţin specialiştii.

Acest lucru ar putea fi aplicat şi pentru lucrătorii care învaţă o nouă abilitate sau se concentrează asupra unei sarcini complexe, spun ei.

Ce puteţi face pentru restabilirea atenţiei

Luaţi pauze de câte cinci minute după 20 de minute de muncă cognitivă complexă chiar şi în sălile de clasă sau în mediul universitar.

Echipa spune că pauzele de 5 minute ar putea fi aplicate şi la unele locuri de muncă sau în cazul muncii la domiciliu, care necesită sarcini cognitive complexe.

„Metoda Tehnica Pomodoro – în care oamenii lucrează timp de 25 de minute şi apoi fac o pauză de cinci minute – este o metodă populară de rezolvare a problemelor de viaţă şi s-ar putea să fi găsit prima dovadă a faptului că funcţionează”, a declarat profesorul Ginns.

Specialiştii amintesc şi alte trucuri, cum ar fi respiraţia profundă sau identificarea unui sentiment de linişte care sunt vechi de secole.

Indiferent ce alegeţi să faceţi, oferiţi creierului o pauză totală de doar cinci minute şi veţi vedea cum vi se îmbunătăţeşte atenţia, îndeamnă specialiştii. (Sursa: News.ro)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...