G4Media.ro

Municipiul Botoşani va avea, în premieră, învăţământ superior începând cu anul universitar…

Foto: Pexels.com

Municipiul Botoşani va avea, în premieră, învăţământ superior începând cu anul universitar 2021-2022

Municipiul Botoşani va avea, în premieră, învăţământ superior începând cu anul universitar 2021- 2022, după ce Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a autorizat patru specializări pentru filiala din Botoşani a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul Cosmin Andrei, relatează Agerpres.

Potrivit edilului, ARACIS a autorizat funcţionarea la Botoşani a unei secţii de Finanţe Bănci şi a uneia de Administraţie Publică sub formă de studii universitare de licenţă, cu învăţământ la distanţă, dar şi o secţie de Retorica discursului ştiinţific, literar, jurnalistic, publicitar şi electoral şi o secţie de Drept privat sub formă de studii universitare de master, învăţământ cu frecvenţă redusă. Fiecare secţie va avea disponibile 25 de locuri, dintre care doar 19 la master sunt finanţate din bugetul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, restul fiind cu taxă.

„Am primit o adresă de la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’, cea mai veche universitate din ţară şi, din punctul meu de vedere, cea mai prestigioasă universitate românească, prin care ni se transmite că au fost acreditate specialităţile la care am făcut referire şi cu alte ocazii. Deci, în toamnă, vom avea înscrieri la Botoşani pentru învăţământ superior la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ „, a afirmat Andrei.

De asemenea, se află în curs de evaluare la ARACIS alte două secţii propuse pentru Botoşani, una de Asistenţă socială sub formă de studii universitare de licenţă şi una Relaţii publice şi publicitate, la master.

„Categoric, copiii din Botoşani au nevoie de această şansă pentru a se dezvolta, iar noi nu vrem altceva decât să îi asigurăm de toată disponibilitatea noastră astfel încât tinerii noştri să înveţe aici la Botoşani. Este un pas extrem de important, un început pentru învăţământul universitar de stat şi vom face în continuare toate demersurile pentru a lărgi această ofertă educaţională”, a spus, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici.

Cursurile universitare urmează să se desfăşoare în spaţiile Colegiului Naţional „AT Laurian”.

Sursa foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Suceava, Botoșani, etc

  2. Faci Facultea de Drept , la un liceu din Botosani ! Dar nu te duci nici acolo , pt. ca este invatamint la distanta ! Si dupa 3 ani de batjocura , esti absolvent de drep , jurist , angajat la C.J. SI pRIMARIE ! PUN pariu ca si conducatorii acestor institutii ANDREI SI Fedorovici , au diplome de la aceste fabrici de diplome ! Credeam ca numai psd este asa de schizofrenic ! Oare M. Invatamintului , ministrul , care administreaza invatamintul in Romania , sunt de acord cu aceasta dementa … primaria si C J AU CA ATRIBUTII INVATAMINTUL SUPERIOR ? Acesti nenorociti distrug invatamintul , de fapt !

  3. Încă o sătească…

  4. Alta fabrica de doctorate.

  5. Mai aveam puțin și mă scăpam pe mine!

  6. tudorel e inteligent din nou .. uite cum ridica moldova
    dupa doctorate trantite in gard, urmeaza si pseudo universitati

  7. Numai că cele 19 locuri nu sunt finantate din bugetul UAIC, ci din cel al ministerului învățământului. Tudorel, dans!

  8. …Pe cand univesitatea ” Braul Maicii Domnului ” la Voluntari ???

  9. Nimic tehnic, valoare 0

  10. +Bucecea și Săveni ?

  11. fabrica de nulitati Cei care se simt pregatiti se duc la cele de top

  12. la ce le trebuie?